Rafinăria Petrotel Lukoil a acumulat datorii scadente de peste 936,7 milioane de lei, pe care nu le mai poate achita, după ce activitatea rafinăriei din Ploiești nu a mai fost reluată în urma opririi pentru lucrări de revizie și a sancțiunilor internaționale impuse grupului Lukoil. În același timp, acționarul majoritar, Litasco, reclamă o creanță de 225,5 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 1,18 miliarde de lei, potrivit documentelor din dosarul de insolvență, transmite Mediafax. 

Tribunalul Prahova a admis cererea de intrare în insolvență a Petrotel Lukoil și a stabilit primele termene ale procedurii. Creditorii își pot înregistra cererile de admitere a creanțelor până la 9 septembrie, iar tabelul preliminar al creanțelor trebuie întocmit până la 29 septembrie. Tabelul definitiv este prevăzut pentru 23 octombrie.

De unde vin datoriile Petrotel

În cererea depusă la instanță, Petrotel Lukoil arată că rafinăria nu și-a mai putut relua activitatea curentă, în principal din cauza dificultăților întâmpinate în relația cu partenerii internaționali și a imposibilității de a aproviziona rafinăria cu țiței.

„În ciuda eforturilor depuse de grupul Lukoil pentru obținerea unei licențe temporare specifice în acord cu reglementările aplicabile ale SUA, cât și pentru identificarea unui potențial cumpărător al tuturor activelor internaționale ale acestuia, astfel încât debitoarea să își poată continua activitatea curentă, până la data prezentei acțiuni, demersurile nu au reușit”, se arată în documentul instanței.

Compania susține că, în aceste condiții, au fost acumulate datorii scadente de mai mult de 60 de zile față de furnizorii care au prestat servicii pentru lucrările de reparații și mentenanță ale rafinăriei.

„Chiar și în urma instituirii supravegherii extinse în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 202/2008, activitatea curentă obișnuită a debitoarei nu a putut fi reluată, având în vedere reticența partenerilor internaționali de a intra în relații contractuale cu debitoarea și de a-i furniza țiței care să permită reluarea activității de rafinare.

În aceste condiții, au fost acumulate datorii scadente de peste 60 zile față de furnizorii subscrisei care ne-au prestat servicii pe perioada efectuării lucrărilor de reparații și mentenanță a rafinăriei de la finalul anului 2025.

În consecință, la momentul de față debitoarea este în incapacitate de plată întrucât fondurile disponibile nu permit achitarea datoriilor acumulate, scadente de mai mult de 60 zile în cuantum de 936.698.185,18 RON”, arată documentul.

Cât are de recuperat Litasco

Litasco, acționarul majoritar al Petrotel Lukoil, cu o participație de 99,7676%, susține că a finanțat activitatea rafinăriei prin mai multe contracte de împrumut de tip revolving.

Potrivit documentelor instanței, valoarea totală a împrumuturilor acordate în baza ultimului contract a ajuns la 634 milioane de euro, iar soldul datorat este de 225,5 milioane de euro, respectiv aproximativ 1,18 miliarde de lei.

Litasco a solicitat, la rândul său, deschiderea procedurii insolvenței și a susținut că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, neachitată de Petrotel.

Rafinăria este oprită din octombrie 2025

Petrotel Lukoil este una dintre cele mai importante capacități de rafinare din România, cu o capacitate de procesare de aproximativ 2,4 milioane de tone de țiței pe an. Rafinăria este oprită din octombrie 2025, când a intrat în lucrări programate de revizie, însă activitatea nu a mai fost reluată ulterior.

În prezent, activele Lukoil din România se află sub supraveghere extinsă din partea statului, în contextul sancțiunilor internaționale impuse grupului rus. România are în continuare în vigoare și starea de criză pe piața țițeiului și produselor petroliere.