Noul regulament european privind ambalajele aduce obligații încă din etapa de proiectare și fabricație. O companie poate avea documentația tehnică pregătită, dar să fie neconformă dacă nu și-a stabilit corect rolul în lanțul de aprovizionare sau nu și-a îndeplinit obligațiile de responsabilitate extinsă a producătorului.

Intrarea în aplicare, la 12 august 2026, a Regulamentului UE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (Packaging and Packaging Waste Regulation – PPWR) schimbă perspectiva asupra conformării pentru companiile care fabrică, importă, distribuie sau comercializează ambalaje și produse ambalate în Uniunea Europeană.

Dacă până acum atenția companiilor s-a concentrat în special asupra raportării și reciclării deșeurilor de ambalaje, noile reguli introduc responsabilități încă din etapele de proiectare și fabricație. În acest context, două opinii publicate de specialiști în taxe de mediu și economie circulară atrag atenția asupra unei probleme esențiale: companiile trebuie să stabilească mai întâi ce rol au în lanțul de aprovizionare, pentru că de această încadrare depind obligațiile de conformare.

Potrivit lui Adrian Teampău, Director, Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca-Maria Andrei-Cimbru, Manager, Taxe de mediu și Economie circulară, Deloitte România, aceeași companie poate avea, în funcție de tranzacție, calitatea de fabricant, importator, distribuitor sau producător în sensul obligațiilor regulamentului.

În opinia acestora, stabilirea rolului nu este o chestiune pur formală, deoarece determină cine este responsabil pentru conformitatea ambalajului.

La rândul lor, Carmen Dan și Ecaterina Boca, Senior Manageri în cadrul PwC România, atrag atenția asupra unei distincții juridice importante între noțiunile de „fabricant” și „producător”, termeni care în limbajul de business sunt adesea folosiți ca sinonime, dar care au roluri diferite în cadrul PPWR.

Fabricantul și producătorul nu sunt același lucru

Potrivit analizei PwC, fabricantul este persoana fizică sau juridică ce dispune proiectarea sau fabricarea unui ambalaj ori a unui produs ambalat și îl comercializează sub propriul nume sau propria marcă.

Astfel, fabricantul nu este neapărat compania care produce fizic ambalajul. În funcție de situație, relevantă poate fi compania care comandă ambalajul și decide asupra specificațiilor de proiectare.

Noțiunea de producător are, în schimb, un conținut mai larg în contextul obligațiilor de responsabilitate extinsă a producătorului (EPR). În funcție de modul în care ambalajul sau produsul ambalat este pus la dispoziție pe piață, aceasta poate include fabricantul, importatorul sau distribuitorul.

Cele două categorii de obligații sunt distincte, subliniază specialiștii PwC. Înregistrarea în sistemul EPR nu înlocuiește obligațiile tehnice ale fabricantului, iar existența unui dosar tehnic complet nu înlocuiește obligațiile de înregistrare și raportare.

În practică, aceeași companie poate cumula mai multe roluri, ceea ce face necesară analizarea fiecărui flux comercial în parte.

Cine este fabricantul ambalajului?

Deloitte atrage atenția că identificarea fabricantului poate fi mai complicată decât pare, întrucât acesta nu este întotdeauna operatorul care produce fizic ambalajul.

În cazul ambalajelor comercializate sub numele sau marca unei companii, fabricantul este, de regulă, operatorul sub al cărui nume sau marcă este introdus ambalajul pe piață.

Dacă pe ambalaj apar numele unei companii și marca alteia, trebuie analizat cine are puterea de decizie asupra proiectării și specificațiilor ambalajului.

Pentru ambalajele fără marcă, inclusiv anumite ambalaje de transport, analiza trebuie să urmărească cine comandă ambalajul și cine stabilește caracteristicile de proiectare.

Această etapă este importantă pentru că identificarea fabricantului determină cine poartă responsabilitatea pentru demonstrarea conformității tehnice.

Fabricantul rămâne responsabil pentru conformitatea tehnică

Potrivit analizei PwC, odată stabilită calitatea de fabricant, acesta are responsabilitatea pentru demonstrarea conformității ambalajului cu cerințele regulamentului.

Înainte de introducerea pe piață, procesul include evaluarea conformității, întocmirea dosarului tehnic și, după caz, emiterea declarației UE de conformitate.

Evaluarea conformității poate implica terți, precum laboratoare sau organisme de certificare, iar declarația de conformitate poate fi redactată de un reprezentant autorizat pe baza informațiilor furnizate de ceilalți participanți din lanț.

Responsabilitatea juridică pentru conformitatea ambalajului rămâne însă la fabricant, potrivit opiniei PwC.

În mod particular, specialiștii PwC subliniază că întocmirea dosarului tehnic revine fabricantului și nu poate fi transferată printr-un angajament contractual către un alt operator.

Furnizorii trebuie să furnizeze informațiile necesare

Deloitte pune accent pe rolul furnizorilor în noul mecanism de conformare.

Deși responsabilitatea juridică principală pentru conformitatea ambalajului aparține fabricantului, acesta depinde de informațiile primite de la furnizorii de materiale, componente și ambalaje pentru a putea construi documentația necesară.

Printre informațiile relevante se pot afla compoziția materialelor, rezultatele testelor, date privind substanțele prezente, conținutul reciclat sau documentele referitoare la procesele de fabricație.

Potrivit Deloitte, simpla solicitare a unei declarații generale de la furnizor poate să nu fie suficientă atunci când pe lanț sunt implicați mai mulți operatori.

În acest context, conformarea trebuie să implice operatorii economici din întregul lanț de aprovizionare, fiecare în funcție de rolul pe care îl are.

Dosarul tehnic trebuie să fie construit pentru fiecare ambalaj relevant

Analiza PwC arată că dosarul tehnic nu este un document generic, ci trebuie să conțină informații specifice privind ambalajul.

Printre elementele prevăzute se numără:

  • descrierea generală a ambalajului și a utilizării sale preconizate;
  • desenele conceptuale și de fabricație și materialele componentelor;
  • standardele armonizate sau specificațiile comune aplicate și, dacă acestea nu au fost aplicate, soluțiile alternative adoptate;
  • o descriere calitativă a modului în care au fost realizate evaluările privind reciclabilitatea, minimizarea și reutilizarea;
  • rapoartele de testare.

Declarația UE de conformitate trebuie, de asemenea, corelată cu tipul de ambalaj și cu caracteristicile relevante pentru cerințele regulamentului.

Potrivit PwC, aceasta nu este un formular unic care să poată fi completat o singură dată pentru întreg portofoliul unei companii. Declarația trebuie redactată pentru fiecare tip de ambalaj, la nivelul la care acesta prezintă aceleași caracteristici relevante în raport cu cerințele aplicabile și cu produsele ambalate cărora le este destinat.

În anumite situații, o singură declarație poate acoperi mai multe ambalaje de același tip, inclusiv de dimensiuni diferite, dacă diferențele nu afectează conformitatea cu cerințele relevante.

Pentru un ambalaj compus din mai multe elemente, precum sticlă, capac și etichetă, analiza PwC indică realizarea unei singure evaluări și a unei singure declarații pentru întreaga unitate de ambalare, inclusiv componentele integrate și separate.

EPR: o obligație separată de conformitatea tehnică

Una dintre principalele concluzii ale analizei PwC este că respectarea cerințelor tehnice ale PPWR nu este suficientă pentru conformarea completă.

În paralel cu obligațiile fabricantului, operatorii cărora le revine calitatea de producător în sensul EPR trebuie să își îndeplinească obligațiile de înregistrare, raportare și finanțare a gestionării deșeurilor de ambalaje.

Înregistrarea trebuie realizată în registrul național relevant înainte de punerea pentru prima dată pe piață a ambalajelor, potrivit analizei PwC.

Astfel, poate exista situația în care un operator să aibă dosarul tehnic și declarația de conformitate pregătite, dar să nu își fi îndeplinit obligațiile EPR în statul membru relevant.

Cele două tipuri de conformare trebuie, prin urmare, tratate separat: conformitatea tehnică a ambalajului și conformarea din perspectiva responsabilității extinse a producătorului.

Ce trebuie să facă firmele

Deloitte recomandă companiilor să înceapă procesul de conformare printr-o inventariere a ambalajelor utilizate și clasificarea acestora în funcție de tip, material, proveniență și destinație.

Următorul pas este identificarea responsabilității pentru fiecare flux și stabilirea operatorului care deține calitatea de fabricant.

Companiile trebuie apoi să verifice dacă documentația tehnică existentă este suficientă și dacă informațiile primite de la furnizori permit demonstrarea conformității.

Deloitte subliniază că implementarea PPWR nu ar trebui tratată ca o responsabilitate exclusivă a departamentului de mediu. În proces trebuie implicate, în funcție de activitatea companiei, departamente precum achiziții, juridic, cercetare și dezvoltare, producție, calitate, logistică, fiscalitate și sustenabilitate.

PwC pune, la rândul său, accent pe necesitatea analizării fluxurilor prin care ambalajele sunt introduse pe piață și a identificării rolului companiei pe fiecare dintre acestea.

Neconformitatea poate afecta comercializarea

Riscurile nu se limitează la eventualele sancțiuni.

Potrivit Deloitte, în cazul unei neconformități, autoritățile pot solicita remedierea situației într-un termen rezonabil. Dacă problema persistă, pot fi dispuse măsuri suplimentare, inclusiv restricționarea comercializării, retragerea sau rechemarea ambalajului.

Companiile se pot confrunta însă și cu efecte operaționale: lipsa documentației poate întârzia importurile, poate afecta relațiile cu distribuitorii sau poate determina clienții să solicite schimbarea ambalajului ori a furnizorului.

PPWR devine o chestiune de guvernanță a ambalajelor

Pentru companii, noul regulament mută centrul de greutate al conformării de la simpla gestionare a deșeurilor către întregul ciclu de viață al ambalajului.

Deloitte consideră că PPWR trebuie privit nu doar ca un set de cerințe de mediu, ci ca un nou cadru de guvernanță a ambalajelor.

În practică, primul pas este clarificarea rolurilor: fabricant, producător în sens EPR, importator sau distribuitor. Abia ulterior pot fi stabilite corect obligațiile tehnice și administrative, documentația necesară și responsabilitățile fiecărui participant din lanț.

Pentru companii, miza este cu atât mai importantă cu cât PPWR va aduce în continuare cerințe privind reciclabilitatea, conținutul reciclat, minimizarea și reutilizarea ambalajelor. Pregătirea din timp a fluxurilor interne și a documentației poate reduce riscul unor blocaje operaționale pe măsură ce aceste obligații devin aplicabile.