România este unul dintre cei mai fiabili aliați ai Statelor Unite pe flancul estic al NATO, însă instabilitatea legislativă și deficiențele de guvernanță economică limitează potențialul relației economice dintre cele două țări, arată un raport al Heritage Foundation. Think tank-ul american recomandă României să accelereze reformele, să își îmbunătățească predictibilitatea instituțională și să creeze condiții mai bune pentru atragerea capitalului privat.

Raportul, intitulat „U.S.–Romanian Relations: A Pivotal Partnership in an Unstable Region”, analizează relația dintre România și Statele Unite din perspectiva economică, energetică și de securitate.

Heritage consideră că România are o poziție strategică importantă la Marea Neagră și poate deveni un partener economic cu o valoare mai mare pentru SUA. În același timp, autorii avertizează că investițiile americane de tip greenfield au încetinit, în principal din cauza schimbărilor frecvente ale cadrului de reglementare.

România are relații comerciale în creștere cu SUA

Potrivit raportului, exporturile României către Statele Unite au ajuns la 6,4 miliarde de dolari, SUA devenind cea mai importantă piață de export a României din afara Uniunii Europene. În sens invers, exporturile americane către România sunt estimate la 3 miliarde de dolari.

Stocul investițiilor străine directe americane în România depășește 9 miliarde de dolari, iar companiile americane susțin direct peste 120.000 de locuri de muncă în România, potrivit Heritage.

Totuși, raportul atrage atenția că ritmul investițiilor americane în proiecte noi a încetinit.

„The primary deterrent often cited by American enterprises is the lack of domestic institutional predictability”, arată autorii raportului, care indică drept probleme modificările frecvente ale legislației, inclusiv prin ordonanțe de urgență, care pot schimba rapid regimul fiscal și obligațiile companiilor.

Heritage leagă aceste probleme și de instabilitatea coalițiilor de guvernare și de măsurile de reglementare adoptate pe termen scurt.

Heritage: România trebuie să accelereze reformele

Unul dintre mesajele centrale ale raportului este că România trebuie să își consolideze economia pentru a putea valorifica mai bine poziția sa strategică.

Heritage consideră că România este o economie „moderat liberă”, dar că dezvoltarea rezilienței economice și a competitivității este afectată de deficiențe instituționale.

Pentru a deveni o economie mai liberă și mai competitivă, România trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea sistemului judiciar, consolidarea măsurilor anticorupție, eliminarea rigidităților de pe piața muncii și modernizarea sectorului financiar, potrivit raportului.

Raportul subliniază și că România este „strategically reliable” pentru SUA și NATO, dar Washingtonul ar trebui să încurajeze Bucureștiul să transforme această predictibilitate externă într-o mai mare predictibilitate internă.

Energia, una dintre principalele oportunități economice

Un alt domeniu în care Heritage vede un potențial important este energia.

Raportul recomandă Statelor Unite să sprijine dezvoltarea României ca furnizor regional de energie, inclusiv prin dezvoltarea proiectului Neptun Deep și conectarea gazelor românești la Coridorul Vertical.

România este prezentată și ca un posibil punct important pentru dezvoltarea tehnologiei nucleare americane în Europa. Heritage amintește proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești și consideră că o cooperare mai strânsă cu SUA în domeniul nuclear poate contribui la independența energetică și la dezvoltarea economică a României.

SUA ar trebui să sprijine România în atragerea capitalului privat

Heritage recomandă Washingtonului să susțină România în dezvoltarea infrastructurii energetice, de apărare, de transport și de securitate cibernetică și să încurajeze investițiile private americane.

În același timp, raportul transmite că o parte importantă din responsabilitate revine Bucureștiului. România trebuie să își îmbunătățească mediul de reglementare, să investească în infrastructură și să creeze condițiile necesare pentru ca proiectele private să poată fi dezvoltate într-un cadru predictibil.

Heritage atrage atenția că forța militară nu poate fi separată de forța economică. O economie românească mai puternică și mai rezilientă ar contribui, în viziunea autorilor, și la securitatea regiunii Mării Negre.

Raportul recomandă, de asemenea, finalizarea tranzacției prin care grupul Carlyle urmează să preia activele internaționale ale Lukoil, inclusiv rafinăria Petrotel de la Ploiești, precum și dezvoltarea unor proiecte de infrastructură și conectivitate regională.

România își consolidează rolul strategic

Pe componenta de securitate, Heritage descrie România drept unul dintre cei mai importanți aliați ai SUA în regiunea Mării Negre. România și-a majorat cheltuielile pentru apărare la 2,43% din PIB în 2026, iar investițiile în infrastructura militară consolidează rolul țării de hub logistic pentru NATO.

Baza aeriană Mihail Kogălniceanu și baza de la Deveselu sunt prezentate drept elemente importante ale prezenței NATO în regiune.

Autorii raportului consideră însă că avantajul strategic al României trebuie susținut de o economie mai puternică.

„Romania has proven itself to be a dependable, pro-market ally on the front lines of transatlantic security. However, military readiness cannot exist in an economic vacuum”, arată Heritage.

În concluzie, mesajul raportului este că România are o poziție strategică favorabilă pentru atragerea investițiilor americane, dar pentru a transforma acest avantaj într-un motor de creștere economică trebuie să accelereze reformele, să reducă instabilitatea legislativă și să îmbunătățească predictibilitatea mediului de afaceri.

Heritage recomandă Statelor Unite să continue sprijinul pentru România în domeniile energiei, securității și infrastructurii, în timp ce Bucureștiul trebuie să își consolideze instituțiile și competitivitatea economică.