VIDEO | Din ce trăiește familia Georgescu. Cristela Georgescu spune că au economisit din salariile mari câștigate în funcții executive: ”Nu ne-am desfrânat”
Soția lui Călin Georgescu a vorbit luni seara la Marius Tucă Show despre sursele de venit ale familiei. În răspunsul său, Cristela a sugerat că au consumat din conturile din bancă în care au depus regulat în timpul în care erau angajați și plătiți cu salarii mari, și că au vândut și o mașină. A […] © G4Media.ro.

Soția lui Călin Georgescu a vorbit luni seara la Marius Tucă Show despre sursele de venit ale familiei. În răspunsul său, Cristela a sugerat că au consumat din conturile din bancă în care au depus regulat în timpul în care erau angajați și plătiți cu salarii mari, și că au vândut și o mașină. A mai susținut că au fost cumpătați în cheltuieli.
„Suntem persoane fizice. Nu trăim din bani publici. Am lucrat. Am auzit și această teorie: «A, păi ați lucrat acum 10 anI». Păi da, dar de aici se vede ignoranța dumneavoastră, pentru că nu știți nici ce stil de viață am avut — în niciun caz nu ne-am desfrânat, să spun așa —, și ce salarii se plătesc pentru aceste funcții executive, care sunt confidențiale”, a răspuns Cristela la întrebarea din ce trăiește familia Georgescu, pusă repetat în spațiul public în ultimii ani.
Cristela Georgescu a sugerat că a avut câștiguri mari, „pentru rezultate excepționale”, și că funcțiile executive se plătesc cu salarii și bonusuri consistente. S-a referit la perioada în care era director într-o bancă privată din România și în care a pus bani deoparte pentru când va avea o familie, a spus ea.
„Era o glumă în bancă: să câștigi bani cât nu poți cheltui. Cam așa. Eu am fost un om responsabil, nu degeaba am predat și educație financiară. Am știut că la un moment dat voi avea familie, voi avea copii și prima regulă în educația financiară era să pui deoparte”, a mai spus Cristela Georgescu.
Cristela Georgescu a explicat și cum a făcut.
„În primul rând, când iei salariul, nu plătești cizmarul, croitorul, da? Te plătești pe tine. 10% cel puțin pui deoparte. Și să ai tot timpul pus deoparte, dacă ai posibilitatea, și să ai salariul pe un an, pentru că nu știi când poți să te îmbolnăvești și să nu poți lucra un an, din ce trăiești?”.
Și a îndemnat pe cei interesați de veniturile familiei să studieze declarațiile de avere depuse de candidatul Georgescu și ce avere are acum familia.
„Dacă cineva ar fi fost profesionist și într-adevăr își dorea răspunsul la această întrebare, nu doar o agendă de propagandă, putea să se uită în declarația de avere și să compare cu ce este în prezent
Ce aveam noi atunci și ce avem noi acum. Inclusiv una dintre mașini nu mai este”.
Ce spun declarațiile de avere
Căln Georgescu a depus, în calitatea de candidat la președinția României, două declarații de avere. Prima pe 1 octombrie 2024 și a doua pe 2 decembrie 2024.
În octombrie familia Georgescu avea în proprietate un teren în Viștea de Sus (Brașov), 3.903 mp, intravilan, achiziție 2022, 264.000 euro în conturi și o mașină.
În decembrie, au apărut două noi proprietăți, o casă de 121,9 mp la Mogoșoaia și un teren de 344 mp, pe care este amplasată casa.
Din conturi au dispărut 84.000 de euro care ar putea reprezenta contravaloarea proprietății din Mogoșoaia. Familia Georgescu a declarat că mai are 180.000 de euro în conturi.
Conform unei investigații Rise Project, vila ar fi costat 240.000 de euro, sumă care nu se regăsește în declarațiile de avere.

Sursa / MEDIAFAX FOTO
Ce au găsit procurorii prin conturi
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe aproape 104.000 de euro din conturile lui Călin Georgescu, în ancheta în care fostul candidat e acuzat de înșelăciune, spun surse din anchetă, surse G4Media.
Nu sunt singurii bani ai familiei, după cum a declarat chiar Cristela Georgescu, care a spus la Marius Tucă Show că mai are resurse.
Ce venituri a mai încasat familia Georgescu în acești ani
Călin Georgescu a demisionat din postul de la Universitatea Pitești în 2025 și nu s-a mai angajat nicăieri. Cristela Georgescu e angajată la propria firmă.
Cristea Georgescu Education SRL a avut, în 2025, cheltuieli de 112.000 de lei și pierderi de 18.000 de lei și a acumulat datorii de 54.000 de lei.
Dacă toate cheltuielile din 2025 au fost doar de natură salarială, înseamnă un venit net de aproximativ 65.000 de lei, deci cam 5.400 de lei pe lună.
În conturi, familia are cu 80.000 de euro mai puțin, față de decembrie 2024. Deci, în cele 22 de luni trecute de atunci, ar însemna că s-au cheltuit în medie 3.600 de euro lunar.

Sursa MEDIAFAX FOTO
Bodyguarzi, mașini închiriate, avocați
Călin Georgescu e însoțit de o armată de bodyguarzi la orice ieșire publică. Sunt majoritatea foști lupători în Legiunea Străină, oameni ale căror servicii se plătesc scump.
Fostul candidat la președinție are la dispoziție limuzine pentru deplasări la instanță sau cele pe care le-a făcut în acest an prin țară.
Călin Georgescu este judecat în două dosare, unul pentru trădare de țară, Și anchetat în încă două dosare. În toate cazurile este reprezentat de avocați.
În una dintre emisiunile la care a participat la Realitatea TV, Călin Georgescu a fost întrebat din ce trăiește. „Dumnezeu ne ține pe toți”, a fost singurul său răspuns.



Nu există încă comentarii aprobate.