Peste 200 de investitori și reprezentanți ai mai mult de 80 de fonduri și instituții au participat la Investors Summit, organizat la București în cadrul conferinței How to Web 2026. Evenimentul, desfășurat între 6 și 8 octombrie, a adus împreună fondatori de startup-uri, investitori, companii de tehnologie și reprezentanți ai instituțiilor europene și ai sectorului public.

Inteligența artificială, accesul startup-urilor la capital, extinderea internațională a companiilor și competitivitatea industriei europene de tehnologie s-au numărat printre principalele teme ale ediției din acest an.

Conferința s-a desfășurat sub tema „What will you build when you can build anything?”, pornind de la schimbările produse de AI în dezvoltarea produselor și în modul de organizare a echipelor.

„Accesul la tehnologie deschide tot mai multe posibilități, iar deciziile despre ce construim și pentru cine devin esențiale. La How to Web, aducem împreună experiența celor care dezvoltă produse, perspectiva liderilor care le adoptă și capitalul care poate susține creșterea”, a declarat Monica Zara, Head of Conference la How to Web.

Conferința a fost deschisă de Monica Zara și Nicoleta-Ramona Dinu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale.

AI schimbă produsele și modul în care lucrează echipele

Teodora Mușatoiu, de la OpenAI, și Aleodor Tabarcea, de la Stripe România, au discutat despre schimbările pe care inteligența artificială le aduce în dezvoltarea produselor și organizarea echipelor, dar și despre dificultățile întâmpinate de companii în adoptarea noilor tehnologii.

Pe agenda conferinței s-au aflat și discuții despre modul în care companiile pot măsura rezultatele investițiilor făcute în AI. Sara Maldon, de la Inflect și anterior Make, a abordat măsurarea impactului acestor investiții, iar Nesrine Changuel, fost lider de produs la Google și Spotify, a vorbit despre relația dintre utilizatori și produsele tehnologice.

Michał Kramarz, de la Google Cloud, a discutat despre extinderea internațională și factorii care pot ajuta startup-urile și companiile bazate pe AI să se scaleze.

Thomas Kolarik, VP IT & Operations la BCR, și Zoltan Vardy, fondator The Launch Code, au abordat cererea de tehnologie din Europa de Est și rolul companiilor în accelerarea adoptării acesteia.

Europa caută soluții pentru startup-uri și propria industrie tech

O parte a conferinței a fost dedicată politicilor publice și competitivității industriei tehnologice europene.

În sesiunea „Bytes & Bills”, reprezentanți ai instituțiilor europene, ai autorităților din România și ai mediului privat au discutat măsurile prin care poate fi susținută dezvoltarea startup-urilor.

Printre participanți s-au numărat Marc Lemaître, Director-General for Research and Innovation în cadrul Comisiei Europene, Camelia Drăgoi, de la European Investment Fund, Ervin Luga, de la EBRD Venture Capital, și Irina Avram, din Ministerul Finanțelor.

Discuțiile au inclus și teme precum suveranitatea tehnologică europeană și dezvoltarea tehnologiilor de apărare cu utilizare duală, civilă și militară.

Peste 200 de investitori și 80 de fonduri și instituții

Componenta de finanțare a fost concentrată inclusiv în Investors Summit, organizat pe 6 octombrie. Potrivit organizatorilor, întâlnirea a reunit peste 200 de investitori și reprezentanți ai peste 80 de fonduri și instituții.

În paralel, 20 de startup-uri early-stage au participat la competiția Spotlight, unde au avut acces la mentorat și întâlniri cu investitori.

Câștigătorul ediției din acest an a fost AISafe Labs, un startup românesc din domeniul securității cibernetice. Compania a obținut un angajament de investiție din partea TechAngels, urmând ca termenii finanțării să fie negociați între cele două părți.

Agenda How to Web 2026 a inclus și workshopuri, demonstrații de produse și întâlniri de business între startup-uri, potențiali clienți, parteneri și investitori.

Conferința s-a desfășurat la București în perioada 6-8 octombrie 2026 și a fost organizată în parteneriat cu BCR, Google Cloud și Underline Ventures și cu sprijinul mai multor companii și fonduri de investiții.