Într-o televiziune publică măcinată de ani de zile de probleme financiare, discuții despre management, audiențe și bani publici, Sorina Matei a reușit să găsească un nou „subiect”: mașina în care a fost văzut un simplu angajat.

Tudor Bota, angajat al TVR și fiul fostei crainice Cristiana Bota, a fost surprins la volanul unui Porsche în timp ce își aducea mama la o emisiune realizată de Marina Almășan.

Dintr-un moment banal s-a construit rapid o insinuare publică: dacă TVR are probleme financiare, cum se face că un angajat circulă într-un Porsche?

Doar că povestea începe să se destrame exact în punctul în care ar fi trebuit să înceapă verificarea, Tudor Bota are dovezi ca mașina nici măcar nu îi aparține.

Sorina Matei a găsit Porsche-ul. Dar problema TVR unde este?

Tudor Bota nu conduce televiziunea, nu este director, nu gestionează bugetul instituției, nu decide salariile, nu aprobă contracte, nu stabilește strategia TVR.

Potrivit propriilor declarații, nici Porsche-ul devenit subiect de scandal nu este al lui.

Cu toate acestea, el a ajuns expus public într-un context care sugerează că existența unei mașini scumpe în jurul unui angajat ar spune ceva despre situația financiară a întregii instituții, este o asociere spectaculoasă făcută de un om care ar trebui să se concentreze pe cu totul alte probleme mult mai importante ale TVR-ului. 

Dar unde este informația relevantă? Dacă există bani publici implicați, contracte suspecte, venituri nejustificate sau incompatibilități, acestea trebuie demonstrate.

Dacă nu există, atunci rămâne doar imaginea unui angajat aflat într-un Porsche și o insinuare suficient de puternică pentru a-l transforma într-o țintă.

Când „investigația” începe cu concluzia

În jurnalism, o imagine poate ridica întrebări, dar întrebarea trebuie urmată de verificare.

În acest caz, ordinea pare să fi fost inversată: mai întâi scandalul, apoi explicațiile. Mașina este scumpă, angajatul lucrează la TVR, televiziunea are probleme financiare iar din această succesiune s-a născut o poveste banala.

Problema este că între cele trei elemente trebuie să existe și o legătură demonstrată. Până acum, ea nu a fost prezentată public.

Un jurnalist de investigație ar trebui să urmărească traseul banilor, contractele, deciziile administrative, eventualele conflicte de interese și persoanele care controlează efectiv resursele instituției. Nu să lase impresia că simpla apariție a unui angajat într-o mașină scumpă reprezintă, în sine, o dovadă despre problemele unei televiziuni publice.

Marina Almășan: Tudor Bota a ajuns „derutat” și „debusolat”

Marina Almășan a intervenit public în apărarea colegului său și a explicat contextul imaginilor.

Tudor Bota venise să își aducă mama, Cristiana Bota, la emisiune. Fosta crainică TVR trecuse recent printr-o operație la picior, iar fiul său o transportase până la intrare. Din acel moment, însă, un gest personal a fost transformat într-un subiect despre bani, statut și lux. 

Almășan spune că Tudor Bota a fost profund afectat de expunerea publică și descrie reacția acestuia drept una de dezorientare și dezamăgire.

Un șef care își caută subiectele în propriii angajați

Aici apare partea cu adevărat incomodă a poveștii, Sorina Matei nu este doar jurnalist, este director general interimar al TVR.

Cu alte cuvinte, se află chiar la conducerea instituției ale cărei probleme financiare și administrative sunt invocate în fundalul acestei controverse. 

De aceea întrebarea devine legitimă:

Dacă TVR are probleme atât de serioase, de ce ajunge reflectorul pe mașina unui angajat fără funcție de conducere?

De ce nu pe deciziile manageriale? De ce nu pe contracte? De ce nu pe structura cheltuielilor? De ce nu pe performanța instituției?

De ce nu pe cei care au efectiv puterea de a schimba ceva?

Este mult mai simplu să fotografiezi un Porsche decât să explici de ce o instituție publică are probleme cronice, dar cele două lucruri nu sunt echivalente.

Luxul aparent este mai ușor de vândut decât o investigație reală

Porsche-ul produce reacție, produce click-uri, produce indignare, este mult mai usor decât sa rezolvi probleme reale.

Este imaginea perfectă pentru o poveste simplă: „instituție cu probleme, angajat cu mașină scumpă”.

Numai că jurnalismul nu poate funcționa doar pe imagini sugestive...dacă mașina nu este a lui Tudor Bota, dacă acesta nu gestionează bani publici și dacă nu există o neregulă concretă legată de activitatea lui, atunci întregul scandal riscă să fie construit în jurul unei aparențe. Și tocmai aici criticile Marinei Almășan capătă greutate, în loc ca energia să fie direcționată către cauzele reale ale problemelor TVR, un angajat devine personajul principal al unei povești în care nu pare să fi făcut nimic în afară de a-și aduce mama la televiziune.

Problemele TVR nu au patru roți și sigla Porsche

Televiziunea Română are suficiente probleme reale pentru a nu fi nevoie să inventeze simboluri.

Dacă există suspiciuni privind folosirea banilor publici, acestea trebuie investigate.

Dacă există salarii disproporționate, contracte problematice sau decizii manageriale greșite, ele trebuie documentate.

Dar dacă un simplu angajat este pus la zid pentru mașina în care a fost văzut, fără ca proprietatea mașinii sau vreo neregulă să fie demonstrate, atunci nu mai discutăm despre controlul banului public.

Discutăm despre spectacol.

Iar pentru un director general interimar care are în față problemele reale ale TVR, alegerea unei astfel de ținte ridică mai multe întrebări decât răspunsuri.

Poate că Porsche-ul este mai ușor de văzut.

Dar problemele TVR sunt în altă parte.

Autor: Niky Ionescu | 7Biz