Pe 1 octombrie, miniștrii de interne ai UE și comisarul pentru justiție și afaceri interne, Magnus Brunner, au aprobat proceduri de repatriere mai rapide în cadrul Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne, la doar câteva zile după reuniunea de la Conferința privind Migrația de la München, din 26 septembrie, transmite RADOR Radio România.

Statele membre au convenit să transfere migranții în centre de detenție și să includă toate detaliile ordinelor de repatriere într-un Ordin European de Repatriere pentru a accelera procedurile și a facilita cooperarea transfrontalieră.

Agenția Europeană pentru Garda de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) ar trebui să fie consolidată și să participe la procesele de repatriere, în timp ce un Cadru European de Răspuns în Situații de Urgență va consolida capacitatea blocului comunitar de a face față afluxurilor masive de migranți.

Organizațiile pentru drepturile omului și ONG-urile sunt sceptice față de noua măsură, mai ales că Frontex raportează că trecerile neregulamentare la frontierele externe ale UE au scăzut cu aproape 40% în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025.

„Este dificil să justificăm aceste măsuri ca un răspuns proporțional la presiunea migratorie actuală, iar acest lucru ridică întrebarea dacă acestea sunt urmărite din alte motive politice”, a declarat Marta Welander, șefa departamentului de advocacy pentru UE în cadrul International Rescue Committee (IRC).

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) raportează că, la jumătatea lunii septembrie 2026, sosirile ilegale pe mare au scăzut la 60.000, de la 98.040 în 2025.

Ruta Mediteranei Centrale către Italia a înregistrat cel mai accentuat declin, sosirile scăzând cu 55%, de la 48.231 în 2025 la 21.393 în 2026.
Sosirile pe rutele Atlanticului și Mediteranei de Vest au totalizat 16.794, comparativ cu 22.855 în 2025. Decesele au crescut de la 284 în 2025 la cel puțin 2.292 în 2026. Din ianuarie până la jumătatea lunii septembrie, Garda de Coastă Libiană a interceptat 17.067 de migranți și i-a returnat în Libia.

Cererile de azil pentru prima dată sunt la cel mai scăzut nivel din 2022, potrivit Eurobarometrului. În iunie 2026, 37.075 de persoane au solicitat protecție internațională, comparativ cu 53.025 în ianuarie 2022 și aproape 115.000 în octombrie 2023, când numărul cererilor a atins limita.

Italia (9.660), Franța (9.165), Germania (4.265) și Grecia (3.955) au primit cel mai mare număr de cereri, reprezentând 73% din totalul solicitanților pentru prima dată. Numărul minorilor neînsoțiți a scăzut, de asemenea, de la 1.775 în 2025 la 1.105 în 2026.

Numărul deciziilor pozitive privind azilul emise de UE a scăzut, de asemenea, în acest an. În al doilea trimestru al anului 2026, au existat 74.780 de decizii pozitive, comparativ cu 89.850 în al treilea trimestru al anului 2025 și 90.535 în al treilea trimestru al anului 2024.

Cu toate acestea, returnările nu țin pasul. Comparativ cu al doilea trimestru al anului 2025, ordinele de părăsire a teritoriului emise cetățenilor din afara UE au scăzut cu 12% în al doilea trimestru al anului 2026. Repatrierile în țări terțe au crescut cu 9,7%, dar din cele 110.335 de ordine de repatriere emise, doar 36.825 au fost executate până în prezent în acest an.

În ultimul deceniu, UE a trebuit să înăsprească modul în care gestionează migranții care intră fără autorizație. Începând cu 12 iunie 2026, noul Pact privind Migrația și Azilul impune țărilor să urmeze un sistem comun de înregistrare a sosirilor, verificare a identităților și luare rapidă de decizii privind acțiunile următoare.

Autoritățile de frontieră trebuie să efectueze verificări de securitate, sănătate și vulnerabilitate, în timp ce guvernele trebuie să stabilească dacă o persoană ar trebui să intre în sistemul de azil, să fie supusă unei proceduri de frontieră mai rapide sau să fie repatriată.

Noile reguli plasează o mare parte din acest proces la frontierele externe. Persoanele care sosesc ilegal trebuie să fie supuse unor verificări obligatorii înainte de a intra oficial în procedura normală de azil. Sistemul extinde, de asemenea, utilizarea Eurodac, baza de date a UE care înregistrează informații despre solicitanții de azil și migranții ilegali.

Pactul schimbă modul în care guvernele UE își împart responsabilitățile, deoarece țări precum Italia, Grecia, Spania și Cipru au susținut de mult timp că amplasarea lor geografică le expune în mod disproporționat la sosiri.

Noul sistem creează un mecanism permanent de solidaritate în cadrul căruia alte state membre trebuie să contribuie. Acestea pot face acest lucru în trei moduri: în primul rând, prin relocări, transferând fizic solicitanții de azil pe teritoriul lor.

În al doilea rând, prin plata a 20.000 de euro pentru fiecare persoană nerelocată într-un fond central al UE pentru finanțarea infrastructurii de frontieră sau a gestionării migrației. În cele din urmă, prin punerea la dispoziție a personalului, echipamentelor sau a altor infrastructuri pentru statele din prima linie.

Sistemul este acum în vigoare, dar implementarea rămâne inegală. În prima sa evaluare după intrarea în vigoare a Pactului, Comisia UE a observat progrese în Spania, Cipru, Grecia și Italia, în special în pregătirea autorităților pentru gestionarea transferurilor de responsabilitate.

De asemenea, a menționat că unele țări trebuie să ia încă măsuri practice suplimentare.

UE depune, de asemenea, eforturi pentru a reduce migrația ilegală înainte ca oamenii să ajungă la frontierele sale, colaborând cu țări din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și alte regiuni în ceea ce privește gestionarea frontierelor, combaterea traficului de migranți, repatrierile și readmisiile.

Noile reguli înăspresc în principal regulamentul privind repatrierea, inclus în Pactul din iunie, pentru a face repatrierile mai rapide și mai ușoare.

Migranții care nu au dreptul de ședere trebuie să părăsească statul membru în care se află. Aceștia trebuie să coopereze întotdeauna cu autoritățile naționale, altfel riscând sancțiuni, care pot include reduceri ale beneficiilor și alocațiilor sau chiar sancțiuni penale.

Statele membre pot trimite migranți către așa-numitele „centre de repatriere”, centre de detenție din afara UE în așteptarea repatrierii, modelate după centrele de detenție italiene din Albania.

Țările principale, inclusiv Danemarca, Germania, Grecia, Austria și Olanda, care alcătuiesc „Grupul celor Cinci”, își propun să înființeze primele centre în 2027. Uzbekistan, Rwanda și Uganda se numără printre posibilele locații. Migranții considerați o amenințare la adresa securității pot fi supuși unei interdicții pe termen nelimitat de intrare în UE sau pot fi reținuți pentru mai mult de 24 de luni.

IRC avertizează că centrele de repatriere sunt „contraproductive”, deoarece „riscă să exacerbeze pericolele la care sunt expuși oamenii”, a explicat Welander. „Cei trimiși într-o țară terță fără statut legal durabil sau protecție ar putea fi împinși să încerce să se întoarcă pe rute neregulamentare și mai periculoase sau ar putea cădea în mâinile traficanților și exploatatorilor”, a adăugat responsabilul pentru activități de advocacy.

Autoritățile naționale trebuie să includă detaliile deciziilor de repatriere într-un nou formular standardizat, Ordinul European de Repatriere. Instrumentul facilitează cooperarea transfrontalieră prin furnizarea autorităților naționale de informații despre ordinele de returnare emise de alte state membre. Deocamdată, recunoașterea reciprocă a acestor decizii rămâne voluntară, dar poate fi revizuită la trei ani de la intrarea în vigoare a noilor reguli.

Propunerile sunt „un plasture, nu o soluție durabilă”, a comentat Welander. „Externalizarea responsabilității pentru gestionarea migrației pune UE într-o poziție de dependență față de țările terțe, care astfel câștigă un avantaj și pot folosi cooperarea în materie de migrație ca monedă de schimb […]”, continuă el. „Aceasta nu este pur și simplu o ajustare tehnică pentru a accelera expulzările, ci o alegere politică de a muta gestionarea migrației dincolo de sfera de aplicare a legislației și instanțelor UE”.

Încă de la început, centrele de repatriere au fost cel mai controversat aspect al reformei. ONG-urile și apărătorii drepturilor omului din întreaga Europă le numesc „centre de expulzare” și avertizează asupra posibilelor încălcări ale drepturilor, în ciuda asigurărilor UE că aceste centre vor fi construite în țări terțe sigure și că returnările vor fi efectuate în conformitate cu dreptul internațional.

„Ideea unei țări terțe «sigure» înseamnă foarte puțin. O țară poate fi considerată sigură de către UE și poate să nu fie sigură pentru anumite persoane, în funcție de circumstanțele lor individuale […] Amnesty International a documentat în mod specific încălcări ale drepturilor omului atât în Uganda, cât și în Rwanda, inclusiv detenții arbitrare și alte măsuri represive”, a avertizat Chiara Catelli, ofițer de advocacy laPlatform for International Cooperation on Undocumented Migrants.

Potrivit lui Catelli, este imposibil să se proiecteze centre de detenție care să respecte pe deplin drepturile omului. „Nicio garanție nu poate face din centrele de expulzare un instrument legitim pentru gestionarea migrației. Simplul act de a trimite oameni în locuri pe care nici măcar nu le cunosc, departe de viața pe care încercau să și-o construiască, încalcă dreptul la viață privată și de familie”.

Catelli a avertizat, de asemenea, cu privire la condițiile de viață inumane la care ar putea fi expuși migranții și la lipsa garanțiilor pentru drepturile lor. „Deja în Europa, persoanele deținute în centrele de imigrare trăiesc în condiții teribile […] cum ar putea fi diferit în locurile în care supravegherea din partea societății civile sau a altor organisme independente va fi și mai dificilă sau chiar imposibilă?”, a întrebat Catelli.

Noile reguli prevăd, de asemenea, consolidarea protecției frontierelor externe ale UE. Statele membre au propus extinderea mandatului Frontex și transformarea acesteia dintr-o agenție de protecție într-o agenție de repatriere cu propriul grup operativ.

Pentru Welander, din Comitetul Internațional de Salvare, „acordarea către Frontex a unui rol operațional mai larg în repatrieri, eventual inclusiv către țări terțe și centre de repatriere, nu rezolvă problemele diplomatice și juridice care stau la baza problemei”. „Cu toate acestea, ridică întrebări importante cu privire la răspundere. Frontex este deja sub control pentru implicarea sa în returnări și încălcări ale drepturilor fundamentale, inclusiv o anchetă în curs privind Grecia”, a adăugat Welander.

UE intenționează să adauge 130 de milioane de euro la cele 250 de milioane de euro alocate Planului de acțiune privind dronele (Drone Action Plan), în vederea dezvoltării de noi tehnologii pentru securitatea frontierelor și a consolidării „diplomației migrației” cu țările terțe pentru a stopa fluxurile de migrație la sursă.

Miniștrii au discutat, de asemenea, despre Cadrul european de răspuns la situații de urgență, propus de Comisia Europeană în septembrie, pentru a consolida răspunsul UE la sosirile bruște la scară largă sau la formele de migrație „create artificial și transformate în arme”, așa cum le-a definit președintele Ursula von der Leyen.