Partidul DREPT acuză Guvernul Luca Niculescu, care va merge la votul de învestitură în Parlament marți, că ”reînvie o vamă politică a lui Adrian Năstase, cu referire la Autoritatea Națională pentru Industria de Apărare. DREPT spune că autoritatea va emite autorizări, licențieri, avize și va avea control pentru miliardele din SAFE.

  • Conform Mediafax, în programul de guvernare este prevăzută înființarea Autorității Naționale pentru Industria de Apărare, aflată în subordinea prim-ministrului, și dezvoltarea producției interne de drone și sisteme de interceptare.

”Aceeași instituție, dar cu alte nume, a fost înființată de Adrian Năstase, reorganizată de Emil Boc și reînviată parțial de Marcel Ciolacu, generând numai scandaluri:

– 2003–2009 – ACATS (Agenția de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială): scandalul fregatelor britanice, suspiciuni de comisioane ilegale și o anchetă DNA clasată în 2009.
– 2020–2024 – OCATS (Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială): proiectul Beretta–ROMARM, cu întârzieri în transferul tehnologic și prelungiri ale obligațiilor de offset.
– 2023 – ARCTIS (Agenția Română de Cooperare Tehnologică și Industrială pentru Securitate și Apărare): Guvernul dublează posturile prevăzute în organigramă, de la 25 la 50, în plină austeritate.

Ce avize dispar? Ce proceduri se simplifică? Cu cât scad termenele? Nu scrie.

Ce atribuții rămân la ministere și cine răspunde când se blochează lucrurile? Nici asta nu scrie.

Rechinii politici simt miros de bani. Vor să controleze tot când vin investițiile.

Așa au sufocat și energia, tot strategică: hârtii de vândut, aprobări de vămuit și blocaje pentru investitorii cinstiți.

Acum vor să facă același lucru cu industria de apărare, exact când România are nevoie de investiții, fabrici, tehnologie și capacități proprii de producție”. 

DREPT transmite parlamentarilor din plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului să ”nu voteze așa ceva”.