Autorităţile ungare au deschis o anchetă penală asupra unor presupuse abuzuri la banca de stat Eximbank, a anunţat poliţia marţi, într-o nouă acţiune a guvernului premierului Peter Magyar cu scopul declarat de a ancheta corupţie fostei administraţii, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.

Poliţia investighează patru cazuri în care este implicată Eximbank, existând suspiciuni de abuz în serviciu şi management slab, dar este vizat şi un împrumut de un miliard de euro către Macedonia de Nord, după o plângere din iulie a Ministerului Economiei bazată pe un audit al băncii.

Anchetatorii au confiscat luni mii de documente interne ale ministerului pentru a susţine ancheta, potrivit unui comunicat al poliţiei.

„Acestea sunt documente obţinute în timpul unor investigaţii interne, care furnizează date suplimentare pentru investigaţia asupra actelor prezumate”, se mai menţionează în declaraţie.

Eximbank, care a fost supervizată de Ministerul de Externe până când responsabilitatea a fost transferată la Ministerul Economiei în iunie 2022, nu a răspuns imediat unei solicitări de a comenta informaţia.

Magyar, care a pus capăt regimului de 16 ani al lui Viktor Orban în urma alegerilor din aprilie, a promis să combată ceea ce el susţine că este corupţie generalizată a precedentului guvern. Orban a negat acuzaţiile.

În iulie, Ministerul Economiei a trimis cazurile legate de Eximbank la poliţie, inclusiv creditul pentru Macedonia de Nord, care a avut o dobândă de 3,25% şi a fost garantat integral de stat.

Magyar a spus la momentul respectiv că pentru acordarea creditului s-ar fi folosit fonduri menite să susţină afacerile ungare pentru a sprijini un aliat politic extern şi eventual să beneficieze de acest lucru companii apropiate de fostul guvern.

Un alt caz priveşte un proiect african de infrastructură pentru care Eximbank şi o altă bancă de stat, Banca Ungară pentru Dezvolate, au furnizat o garanţie de finanţare în valoare de 126 de miliarde de forinţi (398 de milioane de dolari), a spus Magyar.