O treime dintre românii care nu au făcut încă primul pas concret pentru realizarea unor planuri importante de viaţă le amână de cel puţin trei ani, principalele motive fiind lipsa resurselor financiare, alte cheltuieli şi responsabilităţi, precum şi incertitudinea economică, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research, pentru XTB România, transmite Agerpres.

Conform cercetării, 43% dintre respondenţi afirmă că nu dispun de suficiente resurse financiare pentru a-şi îndeplini obiectivele, aproape o treime acordă prioritate altor cheltuieli şi responsabilităţi, iar 30% preferă să aştepte din cauza incertitudinii economice.

Totodată, doar aproximativ doi din zece respondenţi au făcut deja primii paşi sau lucrează activ pentru realizarea planurilor propuse.

În ceea ce priveşte obiectivele de viaţă, siguranţa familiei se află pe primul loc, fiind menţionată de 45% dintre participanţii la sondaj, urmată de călătorii şi experienţe importante (41%) şi renovarea sau îmbunătăţirea locuinţei (40%).

De asemenea, 34% dintre respondenţi şi-ar dori să muncească mai puţin şi să aibă mai mult timp liber, 31% vor să îşi dezvolte propria afacere sau un proiect personal, iar peste un sfert intenţionează să îşi cumpere o locuinţă.

Studiul evidenţiază şi diferenţe între generaţii. Astfel, 37% dintre persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani îşi doresc să îşi continue studiile sau să înveţe ceva nou, în timp ce 30% vor să se mute într-un alt oraş sau într-o altă ţară. Dorinţa de a dezvolta o afacere sau un proiect personal este mai pronunţată în grupele de vârstă 35-44 de ani şi 45-55 de ani.

„Românii ştiu ce vor, dar foarte mulţi rămân ani întregi în etapa de aşteptare. Dincolo de nivelul veniturilor, aici vorbim şi despre predictibilitate, încredere şi capacitatea de a construi un plan pe termen lung. Cred că una dintre cele mai importante provocări financiare ale momentului este să reducem distanţa dintre „mi-aş dori” şi „am început”, a declarat Irina Cristescu, director general al XTB România.

În privinţa comportamentului financiar, doar 18% dintre români afirmă că economisesc sau investesc regulat pentru îndeplinirea unui obiectiv, în timp ce un sfert fac acest lucru numai atunci când bugetul le permite. Aproape un sfert dintre respondenţi (24%) susţin că, în prezent, nu îşi permit să pună bani deoparte pentru aceste planuri.

Potrivit sondajului, 29% dintre femei afirmă că nu îşi permit să economisească pentru obiectivele propuse, comparativ cu 18% dintre bărbaţi. În acelaşi timp, 21% dintre bărbaţi economisesc sau investesc regulat, faţă de 16% dintre femei.

Pe de altă parte, aproape jumătate dintre participanţii la cercetare consideră că pot face progrese în următoarele 12 luni, persoanele cu vârste între 25 şi 34 de ani fiind cele mai optimiste.

În rândul tinerilor de 18-24 de ani, unul din cinci afirmă că nu ştie care ar trebui să fie primii paşi pentru realizarea obiectivelor, iar 36% consideră că, peste zece ani, ar putea regreta că nu au început să investească mai devreme.

Datele interne ale XTB privind utilizatorii Planurilor de Investiţii arată că zeci de mii de români au alimentat cel puţin o dată un astfel de plan din 2023, anul lansării produsului, până în prezent, iar numărul utilizatorilor s-a dublat într-un singur an.

Aproximativ 80% dintre cei care au început să investească au un plan activ şi în prezent, iar două treimi dintre utilizatori au vârste cuprinse între 25 şi 44 de ani.

În ceea ce priveşte sumele investite iniţial, doi din zece utilizatori au început cu mai puţin de 25 de euro, în timp ce 16% au investit peste 500 de euro. Ulterior, o treime dintre cei care au rămas activi au ajuns să investească sume mai mari decât cele iniţiale.

Cele mai frecvente alegeri de investiţii sunt fondurile tranzacţionate la bursă (ETF-uri) cu expunere pe companii mari din Statele Unite şi pe pieţele globale, urmate de cele orientate către tehnologie şi inteligenţă artificială, Europa şi aur.

Potrivit datelor companiei, 66% dintre utilizatorii români care au activat automatizarea investiţiilor după primele săptămâni de la deschiderea contului sunt activi şi în prezent, iar aproximativ o treime dintre cei care au început în perioada 2023-2024 continuă să contribuie la planurile lor.