BREAKING Luca Niculescu cere ”o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni” între partidele parlamentare, după ce PSD a amenințat că nu votează un guvern din care nu face parte PNL
Premierul desemnat Luca Niculescu a cerut luni într-o postare pe facebook ”o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni” între partidele parlamentare pentru rezolvarea mai multor probleme punctuale. El nu a spus clar dacă această înțelegere ar trebui să includă participare la guvernare a partidelor, așa cum a cerut liderul PSD Sorin Grindeanu, sau […] © G4Media.ro.

Premierul desemnat Luca Niculescu a cerut luni într-o postare pe facebook ”o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni” între partidele parlamentare pentru rezolvarea mai multor probleme punctuale. El nu a spus clar dacă această înțelegere ar trebui să includă participare la guvernare a partidelor, așa cum a cerut liderul PSD Sorin Grindeanu, sau doar sprijin pentru ca guvernul să ia măsurile necesare.
”Nu este suficient să avem un guvern care trece de votul Parlamentului. Avem nevoie de un guvern care poate și guverna. De aceea, cred că avem nevoie de o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni, în jurul câtorva obiective esențiale: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului pentru anul viitor, măsuri privind energia și protejarea celor vulnerabili, relansarea economică, îmbunătățirea colectării veniturilor la buget și întărirea capacității de apărare a României, într-un context internațional complicat, cu un război la granițele noastre. Și alte măsuri pe care partidele politice care dau votul pentru acest guvern le consideră vitale pentru interesul României”, a scris Luca Niculescu.
Reamintim că Sorin Grindeanu a declarat săptămâna trecută că PSD nu va vota guvernul dacă din el nu fac parte miniștri PNL și UDRM, pe lângă miniștrii PSD.
Grindeanu a explicat că dacă PSD ar fi singurul partid din guvernul Luca Niculescu, ar intra ”într-o zonă de vulnerabilitate”.
În replică, liderii PNL au transmis că nu vor mai intra într-un guvern alături de PSD după ce social-democrații au dărâmat guvernul Bolojan împreuna cu partidul extremist AUR.
Luca Niculescu are programate astăzi întâlniri cu USR și grupurile parlamentare desprinse din partidele extremiste SOS, POT și AUR.
Postarea integrală a lui Luca Niculescu:
”Mulțumesc Radio România Actualități pentru interviul din această dimineață.
Am spus că lucrăm în continuare pentru a găsi o formulă de guvernare care să ofere României stabilitatea de care are nevoie. Le-am mulțumit partidelor pentru dialogul și deschiderea de care au dat dovadă. Toate opțiunile rămân pe masă și voi continua discuțiile. Azi mă văd cu reprezentanții USR, Grupului parlamentar al Minorităților Naționale, PACE – Întâi România și Uniți pentru România.
Cred că a venit momentul să accelerăm. Avem nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline. Există probleme foarte concrete, care afectează viața de zi cu zi a românilor.
Avem nevoie de o rectificare bugetară. Fără ea, există riscul unor blocaje în funcționarea spitalelor, în aprovizionarea cu medicamente, în activitatea primăriilor, mai ales acum, când se apropie iarna. Există riscul întârzierii plăților către firmele care lucrează pentru stat. Această criză politică începe să aibă costuri economice și sociale foarte concrete.
Mai avem o urgență: bugetul pentru anul viitor. Trebuie să avem un buget credibil, realist, adoptat până la sfârșitul anului, care să respecte angajamentele asumate de România.
În același timp, vine iarna. Avem nevoie de măsuri pentru a-i ajuta pe români să facă față facturilor la energie, în special pe cei mai vulnerabili. Și avem nevoie de soluții pentru companiile românești, pentru că prețul energiei nu este doar o problemă socială, ci și una de competitivitate economică.
De aceea, mesajul meu către partidele parlamentare este că avem nevoie să trecem de la disponibilitatea pentru dialog la asumarea unor decizii.
Apreciez faptul că unele formațiuni politice și-au exprimat disponibilitatea de a susține un guvern, fie el politic, tehnocrat sau o formulă mixtă.
Dar nu este suficient să avem un guvern care trece de votul Parlamentului. Avem nevoie de un guvern care poate și guverna.
De aceea, cred că avem nevoie de o înțelegere politică asumată pentru cel puțin șase luni, în jurul câtorva obiective esențiale: rectificarea bugetară, adoptarea bugetului pentru anul viitor, măsuri privind energia și protejarea celor vulnerabili, relansarea economică, îmbunătățirea colectării veniturilor la buget și întărirea capacității de apărare a României, într-un context internațional complicat, cu un război la granițele noastre. Și alte măsuri pe care partidele politice care dau votul pentru acest guvern le consideră vitale pentru interesul României.**
Românii au nevoie să vadă că oamenii politici sunt capabili să găsească soluții împreună, chiar și atunci când nu sunt de acord asupra tuturor lucrurilor.
De asemenea, partenerii noștri internaționali, investitorii, au nevoie de un semnal clar că România rămâne o țară stabilă, predictibilă, credibilă, care își respectă angajamentele.
Voi continua toate demersurile pentru formarea unui guvern.”



Nu există încă comentarii aprobate.