Angajații din anumite meserii pot câștiga salarii nete de până la 7.500 de lei pe lună, chiar și fără studii superioare, potrivit datelor publicate miercuri de platforma de recrutare iajob.ro, deținută de eJobs România. În același timp, angajatorii care recrutează personal pentru poziții entry-level sau care nu necesită facultate sunt mult mai dispuși să afișeze salariile oferite decât cei care caută specialiști și manageri.

De la începutul anului 2026, pe iajob.ro au fost publicate aproximativ 37.000 de anunțuri de angajare, dintre care 82,4% au avut salariul afișat.

Procentul este aproape dublu față de cel înregistrat pe platforma eJobs.ro, unde doar 42% dintre locurile de muncă publicate în aceeași perioadă au inclus informații despre salariu.

Bogdan Badea, CEO eJobs România

„Pe eJobs.ro, 42% din numărul total de locuri de muncă postate anul acesta au avut salariul afișat în anunț, asta deși angajatorii știu că publicarea salariului este foarte importantă pentru candidați. Potrivit unui studiu pe care l-am realizat recent, principalul lucru la care se uită candidații atunci când caută joburi la care aplice este afișarea salariului. Vor să aibă un orizont clar de așteptări înainte de a aplica pentru un loc de muncă și aplică în special pentru pozițiile care oferă această informație”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Ce salarii pot câștiga tâmplarii, bucătarii, livratorii și stivuitoriștii

Potrivit datelor iajob.ro, salariile nete lunare oferite pentru o serie de meserii ajung la următoarele niveluri:

  • Tâmplar, cu experiență de 3-5 ani: aproximativ 7.000 de lei;
  • Bucătar: între 5.000 și 7.500 de lei;
  • Livrator: între 4.100 și 5.500 de lei;
  • Cofetar-patiser: între 5.000 și 5.500 de lei;
  • Stivuitorist: între 3.500 și 4.000 de lei.

Prin comparație, salariul mediu net pentru pozițiile entry-level este de 4.000 de lei la nivel național, potrivit datelor din comparatorul salarial Salario.

Cele mai transparente domenii în privința salariilor sunt comerțul, serviciile, transporturile și logistica, turismul, industria alimentară și construcțiile.

Aceste sectoare recrutează frecvent persoane cu experiență redusă, de cel mult doi ani, dar și candidați fără studii superioare sau fără experiență profesională.

Aproape un sfert dintre joburi nu necesită experiență

Datele iajob.ro arată că 43% dintre locurile de muncă publicate în 2026 s-au adresat absolvenților de liceu, 30% muncitorilor necalificați și 22% muncitorilor calificați. Doar 6% dintre poziții au vizat candidați cu studii superioare.

În ceea ce privește experiența profesională, aproape jumătate dintre anunțuri au fost pentru poziții entry-level, care presupun mai puțin de trei ani de experiență.

Alte 26% au vizat candidați cu experiență de 3-5 ani, iar 24% dintre locurile de muncă nu au necesitat deloc experiență anterioară.

Mai puțin de 2% dintre anunțuri au fost destinate candidaților cu experiență de 5-7 ani și managerilor.

Cele mai multe locuri de muncă au fost disponibile în București, Brașov, Ploiești, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași.

Salariul afișat, un criteriu după care candidații evaluează seriozitatea angajatorului

Transparența salarială influențează nu doar decizia de a aplica pentru un loc de muncă, ci și încrederea candidaților în angajatori.

Potrivit unui studiu realizat în august 2026 de eJobs împreună cu Reveal Marketing Research, informațiile despre salariul oferit se numără printre primele trei criterii pe baza cărora candidații evaluează veridicitatea unui anunț de angajare și seriozitatea companiei.

În prezent, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 15.000 de locuri de muncă, iar pe iajob.ro alte 8.400.

Platforma iajob.ro este dedicată în special persoanelor care doresc să se angajeze rapid, fără etapele tradiționale de recrutare, precum întocmirea și încărcarea unui CV. Candidații pot contacta direct angajatorii, prin telefon, WhatsApp sau e-mail.