Extindere în IT: SAP România își mărește sediul din Timișoara. Compania a ajuns la 1200 de angajați în România, dintre care 300 în orașul de pe Bega
SAP România, subsidiara locală a companiei de aplicații enterprise și Business AI, și-a inaugurat un nou spațiu de birouri în Timișoara, ca urmare a creșterii echipei locale și a gradului ridicat de ocupare a sediului existent. Extinderea a fost realizată prin amenajarea unui etaj suplimentar în același campus în care compania își desfășoară deja activitatea. […]

SAP România, subsidiara locală a companiei de aplicații enterprise și Business AI, și-a inaugurat un nou spațiu de birouri în Timișoara, ca urmare a creșterii echipei locale și a gradului ridicat de ocupare a sediului existent.
Extinderea a fost realizată prin amenajarea unui etaj suplimentar în același campus în care compania își desfășoară deja activitatea. Potrivit reprezentanților companiei, decizia a venit ca răspuns la creșterea numărului de angajați din ultimii ani, care a dus la o utilizare tot mai intensă a spațiului existent.
„În condițiile în care spațiile de lucru disponibile nu mai acopereau nevoile echipei, proiectul a urmărit adaptarea capacității sediului la dimensiunea actuală a acesteia, precum și îmbunătățirea condițiilor pentru activitățile individuale și colaborarea între colegi”, a transmis compania.
În prezent, SAP România numără peste 1200 de angajați în cele trei sedii din București, Cluj-Napoca și Timișoara, dintre care aproximativ 300 activează în Timișoara.
„Timișoara reprezintă un centru important pentru activitatea SAP în România, cu o echipă care contribuie atât la proiecte locale, cât și internaționale. În ultimii ani, echipa noastră de aici s-a dezvoltat constant, iar extinderea biroului vine ca un răspuns firesc la această evoluție”, a declarat Diana David, Managing Director SAP România.
În sediul SAP din Timișoara activează echipe specializate în platforme de business AI, Industry specific product development, Cloud Operations și servicii de consultanță, soluții SAP specializate pe industrii, după cum descrie Dan Beșleagă, membru al conducerii SAP România și Head of Business Technology Platform Global Delivery Hub, SAP România.
Prin amenajarea noului spațiu, cu o suprafață de 1.530 de metri pătrați, sediul SAP din Timișoara ajunge la o suprafață totală de 3.474 de metri pătrați și o capacitate de 282 de spații de lucru, față de 162 anterior.
Proiectul a fost inițiat în ianuarie 2026, iar lucrările de amenajare s-au desfășurat în perioada aprilie-iulie a anului acesta. Noul spațiu a devenit operațional pe 3 august, când angajații au început să îl utilizeze, iar inaugurarea oficială a avut loc pe 20 octombrie 2026.



Nu există încă comentarii aprobate.