Povestea padelului, azi pe G4Media – Fenomenul care a explodat în marile orașe din România
Padelul este considerat la nivel mondial sportul cu cea mai mare creștere din ultimii ani. România nu face excepție, iar Ciprian Jurubescu (vicepreședinte FR padel) spune că în țara noastră au fost construite în prima parte din 2026 mai multe terenuri decât în tot anul trecut. „Șahul aerobic” care adună tot mai mulți adepți în […] © G4Media.ro.

Padelul este considerat la nivel mondial sportul cu cea mai mare creștere din ultimii ani. România nu face excepție, iar Ciprian Jurubescu (vicepreședinte FR padel) spune că în țara noastră au fost construite în prima parte din 2026 mai multe terenuri decât în tot anul trecut.
„Șahul aerobic” care adună tot mai mulți adepți în România
Denumit „șah aerobic”, padelul atrage tot mai mulți adepți și în România. Vorbim despre un sport care combină tehnici și lovituri din tenis de câmp, squash, badminton, dar și tenis de masă.
Creșterea din România este deja una spectaculoasă. Conform spuselor lui Jurubescu, în 2025 s-au construit mai multe terenuri decât existau în întreaga țară până la finalul anului 2024.
Ritmul investițiilor a continuat și în acest an, iar estimările Federației indică faptul că România va depăși pragul de 300 de terenuri până la sfârșitul lui 2026.
Succesul acestui sport nu vine doar din activitatea fizică în sine. Padelul este apreciat și pentru componenta sa socială.
Este disciplina unde bunicii pot evolua în aceeași echipă cu nepoții, echipele mixte sunt la mare căutare, iar pe teren pot fi la un loc persoane cu niveluri diferite de pregătire fizică.
Este considerat deja un „fenomen”, un sport care a depășit granița de nișă: „unește generații și creează comunități.”
Forța contează mai puțin, iar accentul cade pe coordonare, anticipare și colaborare.
În ediția de joi, 15 octombrie, a podcastului „Start Now” vei putea afla, de asemenea, răspunsul pentru următoarele întrebări:
- Cât costă să îți faci propriul teren de padel și de ce românii investesc masiv în această afacere
- De ce tenismenii au probleme când trec prima dată la padel
- Care sunt marile orașe din România unde padelul a înregistrat o creștere uriașă.
- Greșelile pe care le fac începătorii când intră prima dată pe terenul de padel
- Cum se pregătește România să devină o forță în Europa de Sud-Est
- Cum schimbă padelul regulile jocului: sport, socializare și afaceri într-un singur loc
- Rolul specialiștilor spanioli în dezvoltarea padelului românesc
Nu rata ediția „Start Now” de joi, 15 octombrie, de la ora 15:00. Invitat: Ciprian Jurubescu, vicepreședinte al Federației Române de Padel.



Nu există încă comentarii aprobate.