Un incendiu, care a fost provocat intenționat, a izbucnit la Spitalul de Psihiatrie din Ștei, iar 116 persoane au fost evacuate în siguranță. Planul Roșu de Intervenție a fost activat și apoi dezactivat de autorități, relatează Mediafax.

Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, 4 septembrie, la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei, județul Bihor. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție după ce focul a fost semnalat într-unul dintre saloanele unității medicale. Acesta a fost ulterior dezactivat.

Potrivit primelor informații transmise de Ministerul Sănătății, incendiul s-a manifestat la nivelul unui salon, iar primele cercetări au indicat posibilitatea ca focul să fi fost inițiat de pacienți.

Potrivit ISU Bihor, incendiul izbucnit la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Ștei a fost provocat intenționat de o pacientă. Este vorba despre o persoană de sex feminin, fără discernământ.

În urma incendiului, cinci angajați ai spitalului, trei femei și doi bărbați, au suferit o ușoară intoxicație cu fum. Aceștia sunt infirmierii care s-au ocupat de evacuarea pacienților de la etajul 1 al clădirii.

Cele cinci persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, toate au refuzat transportul la spital.