Generația care a învățat despre bani din greșeli le poate oferi copiilor un alt început. O nouă oportunitate pentru adolescenții din România
Mulți dintre părinții de astăzi au învățat să își administreze banii abia după ce au început să câștige propriul salariu. Au descoperit singuri ce înseamnă să economisească, să aibă un buget sau să ia decizii financiare importante. Copiii lor au însă șansa să înceapă mai devreme. Prin XTB Young, adolescenții cu vârste între 14 și […]

Mulți dintre părinții de astăzi au învățat să își administreze banii abia după ce au început să câștige propriul salariu. Au descoperit singuri ce înseamnă să economisească, să aibă un buget sau să ia decizii financiare importante. Copiii lor au însă șansa să înceapă mai devreme. Prin XTB Young, adolescenții cu vârste între 14 și 17 ani pot descoperi lumea investițiilor înainte de majorat, sub supravegherea părinților, într-o perioadă în care își formează primele obiceiuri financiare.
Pentru mulți români, primele lecții despre bani nu au venit din familie sau de la școală, ci din experiențele vieții de adult. Primul salariu care trebuia împărțit între cheltuieli, primele economii sau o decizie financiară care, privită retrospectiv, ar fi putut fi mai bună. Sunt experiențe familiare unei generații care a fost învățată mai degrabă să muncească pentru bani decât să înțeleagă cum îi poate administra pe termen lung. Astăzi, aceiași oameni sunt părinți și își doresc ca adolescenții lor să intre în viața de adult mai bine pregătiți.
Copiii nu trebuie să repete toate greșelile financiare ale părinților
Dorința de a le oferi copiilor ceea ce noi nu am avut este firească. Investim în educația lor, în cursuri, în activități care le dezvoltă abilitățile și încercăm să le creăm cât mai multe oportunități. Cu toate acestea, pregătirea pentru viața de adult include și un aspect care poate fi ușor trecut cu vederea: relația cu banii. Un adolescent poate avea rezultate excelente la școală și, în același timp, să nu știe ce presupune o investiție, de ce este important să își împartă banii între nevoi și dorințe sau cum să își stabilească un obiectiv financiar.
Iar aceste lucruri nu se învață neapărat dintr-o singură discuție. La fel cum un copil capătă încredere atunci când începe să ia propriile decizii, și educația financiară poate deveni mai eficientă atunci când teoria este însoțită de experiență. Să urmărești cum evoluează o investiție, să înțelegi de ce valoarea ei poate scădea și să descoperi că răbdarea nu garantează câștiguri, dar poate fi importantă într-un plan pe termen lung, sunt lecții care îl pot ajuta pe un adolescent să privească banii cu mai multă responsabilitate.
România este prima țară în care XTB lansează XTB Young, o soluție care le permite adolescenților între 14 și 17 ani să facă investiții reale, sub supravegherea părinților. Prin aplicația XTB, tinerii pot investi în acțiuni reale, inclusiv fracționate, ETF-uri și Planuri de Investiții bazate pe ETF-uri. Astfel, pot descoperi cum funcționează piețele financiare și ce înseamnă să își construiască un portofoliu, fără să fie nevoiți să aștepte până la majorat pentru primele experiențe practice.
Libertatea de a învăța, cu sprijinul părinților
Pentru noi părinții, poate cea mai dificilă parte a educației financiare este să ne găsim echilibrul între dorința de a ne proteja copilul și nevoia de a-l lăsa să învețe singur. Dacă am lua toate deciziile în locul lui, adolescentul nostru, în mod evident, nu mai acumulează experiență. Dacă îi oferim prea multă libertate, există riscul unor alegeri pe care acesta nu le înțelege pe deplin. XTB Young încearcă să răspundă tocmai acestei provocări, oferindu-i adolescentului tău posibilitatea de a investi, în timp ce noi, părinții păstrăm controlul asupra fondurilor.
Doar părintele poate depune sau retrage bani, poate urmări în timp real activitatea contului și primește notificări atunci când adolescentul deschide sau închide o poziție. În plus, poate interveni oricând asupra investițiilor, iar minorii nu au acces la instrumente financiare cu levier. Limita anuală de depunere este de 15.000 de lei pentru fiecare cont. Aceste măsuri oferă un cadru de supraveghere, fără să elimine riscurile asociate investițiilor.
Aplicația include și materiale educaționale adaptate adolescenților, alături de un asistent bazat pe inteligență artificială, care explică noțiuni despre investiții și piețele financiare într-un limbaj accesibil. În acest fel, părintele nu trebuie să fie specialist pentru a începe o conversație despre bani. Poate descoperi împreună cu adolescentul ce înseamnă diversificarea, de ce nu este recomandat să investești bani de care ai nevoie imediat și cât de important este să înțelegi riscurile înainte de a lua o decizie.
O oportunitate de învățare și pentru generația părinților
Poate că unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le aduce această experiență este faptul că educația financiară nu trebuie să funcționeze într-o singură direcție. Părinții care nu au avut ocazia să învețe despre investiții în adolescență pot începe acum, odată cu propriii copii. Iar această schimbare poate transforma discuțiile despre bani dintr-un subiect evitat într-o activitate firească în familie.
XTB, aplicația de investiții utilizată de peste 2,9 milioane de persoane la nivel global, potrivit datelor companiei, oferă adulților acces la peste 12 600 de instrumente financiare, alături de cursuri, analize și materiale educaționale. Astfel, în timp ce adolescenții descoperă investițiile prin XTB Young, părinții pot învăța să își administreze mai bine propriile finanțe și să exploreze instrumentele disponibile, în funcție de obiectivele și toleranța lor la risc.
Un alt avantaj al aplicației XTB este interfața intuitivă și ușor de utilizat, care le permite părinților să urmărească evoluția investițiilor, să acceseze informații relevante și să își gestioneze finanțele într-un singur loc. În plus, beneficiul de tip dobândă pentru fondurile neinvestite* pot ajuta la generarea unui venit suplimentar chiar și atunci când nu sunt investiți în instrumente financiare. Aceste funcționalități contribuie la o experiență de investiții mai accesibilă și mai flexibilă, adaptată atât celor aflați la început de drum, cât și investitorilor cu experiență.
Până la urmă, nu putem schimba felul în care am învățat noi despre bani și nici deciziile pe care le-am luat în trecut. Putem însă schimba felul în care copiii noștri se pregătesc pentru viitor. Iar dacă generația părinților a fost nevoită să descopere multe lucruri pe cont propriu, generația adolescenților de astăzi are posibilitatea să înceapă mai devreme, cu mai multe informații și cu sprijinul familiei.
Poate că nu le putem oferi copiilor un viitor fără greșeli financiare, dar le putem oferi șansa de a înțelege banii înainte să fie nevoiți să ia singuri cele mai importante decizii!
Contul XTB Young (+14) este un subcont al părintelui sau al reprezentantului legal, acestuia aparținându-i toate fondurile și instrumentele financiare deținute. Limita anuală a depunerilor este de 15.000 RON. Investițiile în instrumente financiare implică riscuri. Investește responsabil.
*XTB este autorizată ca firmă de investiții și nu ca instituție bancară, motiv pentru care nu poate acorda dobândă clasică, așa cum este aceasta reglementată de BNR. În acest context, clienții vor primi un beneficiu tip dobândă, care funcționează în manieră similară cu dobânda reglementată de BNR. Ratele de dobândă actuale pot fi consultate aici: www.xtb.com/ro/dobanda. Investițiile sunt riscante.



Nu există încă comentarii aprobate.