Cererea de credite ipotecare în zona euro a înregistrat o scădere considerabilă în al treilea trimestru, pe fondul creșterii ratelor dobânzilor și al înăspririi condițiilor de creditare, arată un sondaj publicat marți de Banca Centrală Europeană (BCE), potrivit agenției Reuters.

Între iunie și sfârșitul lunii septembrie, 27% dintre bănci au înregistrat o scădere a cererii de credite imobiliare, un declin mai pronunțat decât cel anticipat de instituții (-12%) și decât cel observat în cele trei luni anterioare (-15%).

Sondajul evidențiază impactul înăspririi politicii monetare a BCE, inițiată în iunie și care ar trebui să continue timp de câteva luni, în ciuda unei pauze prevăzute în octombrie, pentru a răspunde la creșterea vertiginoasă a prețurilor provocată de războiul din Orientul Mijlociu.

„Creșterile ratelor dobânzilor au fost principalul factor care a determinat această scădere, urmate de scăderea încrederii consumatorilor și de deteriorarea perspectivelor pieței imobiliare”, precizează BCE într-un comunicat.

Băncile nu și-au înăsprit criteriile de acordare a creditelor imobiliare în cursul trimestrului, spre deosebire de ceea ce au făcut în cazul creditelor pentru întreprinderi și al creditelor de consum, dar preconizează că își vor înăspri criteriile pentru toate tipurile de credite în ultimele trei luni ale anului 2026.