Piața de vechituri „Ocska” din cartierul timișorean Mehala s-a transformat în acest weekend într-un spațiu de artă și creație, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Rod Festival. Acesta are menirea de a scoate arta din spațiile culturale convenționale și de a o duce în locuri și comunități care sunt rareori în centrul atenției politicilor culturale. Momentul culminant de sâmbătă seara a fost spectacolul „Nu mă opri”, o monodramă construită din povestea reală a unei femei care trăiește și muncește în acest loc de aproape o viață. Tarabele și mesele de beton s-au transformat, pentru o oră, într-una dintre cele mai neobișnuite săli de spectacol ale orașului. Piesa s-a jucat exact în locul în care Dana, femeia care a inspirat personajul principal, vinde electronice.

De la copilul care vindea roșii, ardei și gumă de mestecat, la comerțul clandestin dinainte de 1989, bișnița anilor ’90 și taraba cu casetofoane și accesorii auto, viața ei urmărește transformarea pieței și trecerea României de la comunism la capitalism. În același timp, „Nu mă opri” vorbește despre 23 de ani petrecuți într-o relație violentă, despre control, teamă și dependență, dar mai ales despre ieșirea din captivitate.

„Sunt foarte fericită pentru că se joacă o piesă despre viața mea și despre ce am trăit. Scriitoarea Elena Vlădăreanu mi-a luat un interviu acum o lună. Mi-a plăcut mult de ea, ne-am simțit bine împreună și m-a făcut să mă destăinui. Să știți că acum trei-patru ani de zile chiar i-am zis băiatului meu că aș vrea ca odată să se facă o carte cu viața mea sau chiar un film sau o piesă de teatru. Și iată că Dumnezeu mi-a dat această ocazie. În viață au fost bucurii, au fost necazuri, au fost probleme, dar am trecut peste toate. Îmi place ceea ce fac, îmi plac oamenii și nu aș schimba meseria asta pentru nimic în lume. Sunt mândră de mine și de ceea ce sunt astăzi”, a declarat Dana, care a urmărit spectacolul cu sufletul la gură.

Rod Festival în piața de vechituri Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

„<Nu mă opri> este inspirat dintr-o poveste reală. Este despre cum poți să supraviețuiești și să te eliberezi dintr-o serie întreagă de abuzuri, despre independență și libertate. M-a interesat să surprind atât dimensiunea social-economică a pieței și felul în care s-a făcut comerț înainte și după Revoluție, cât și povestea acestei femei puternice, pentru care statutul de victimă nu mai este o opțiune și care se bucură de libertate, de sexualitate și de viață”, spune scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, care semnează textul și dramaturgia. Regia îi aparține Alinei Ilea, iar rolul este interpretat de Ana Maria Ursu.

Rod Festival în piața de vechituri Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

Ion Barbu și Dan Perjovschi expun în piață

Într-un spațiu bine poziționat, artiștii de la Rod Festival au ocupat câteva mese și tarabe. Printre cei care au creat în piață s-a aflat și celebrul artist de la Petrila, Ion Barbu, care a folosit obiecte găsite în piață pentru a le da o nouă viață. Dan Perjovschi, un alt artist de calibru, a adus în piață o serie de lucrări.

Rod Festival în piața de vechituri Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

Orlando Hegheduș, zis Onek, a propus și în acest an un atelier de croitorie creativă bazat pe reciclarea și reutilizarea materialelor găsite în piață.

Rod Festival în piața de vechituri Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

Echipa Plan Zero a venit în acest an în piață cu o colecție de jocuri video… de-a dreptul istorice.

Rod Festival în piața de vechituri Ocska din Timișoara FOTO Ștefan Both

Cei care trec în acest weekend prin „Ocska” mai au parte de expoziții de fotografie realizate de Eva Herczegh, Oliver Merce și Krystyna Lytvinenko, iar Beatrice Arzoiu aduce în piață lucrări realizate din obiecte găsite, imagini salvate, fotografii vechi, reviste și ziare și a realizat un inedit atelier de colaj. De asemenea, Alin Tudor și Alexandru Huțu au adus o intervenție sonoră și muzicală cu piese numai bune pentru o piață de vechituri.