VIDEO | „Fără investiții și dotări, nu putem face medicină de calitate”. Ilie Bolojan, la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie din Cluj
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, 29 august, la inaugurarea Centrului de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, că medicina de calitate nu se poate face fără investiții și fără dotări, relatează Agerpres. „Mă bucur că astăzi se finalizează o investiție și sper că, în cel mai scurt timp, […]

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, 29 august, la inaugurarea Centrului de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, că medicina de calitate nu se poate face fără investiții și fără dotări, relatează Agerpres.
„Mă bucur că astăzi se finalizează o investiție și sper că, în cel mai scurt timp, odată ce și partea de dotări va fi recepționată, să fim în situația în care echipa doctorului Florian lucrează în condiții mult mai bune. Pentru că fără investiții, fără dotări, nu ne putem aștepta la o medicină de calitate în anii următori”, a spus Ilie Bolojan.
Acesta a făcut referire și la meritele școlii de medicină din Cluj-Napoca.
„Sunt onorat să particip la acest eveniment. Și sunt aici, în primul rând, în semn de respect pentru școala de medicină din Cluj-Napoca, pentru medicii din acest oraș și le mulțumesc pentru că, atunci când în Transilvania apar cazuri grave, cele mai multe se rezolvă la Cluj, le mulțumesc pentru studenții pe care îi pregătesc aici, pentru că lucrează la toate spitalele din Transilvania. Și le sunt recunoscător pentru ceea ce fac în sistemul nostru de medicină, Clujul fiind unul dintre cele mai puternice centre din acest punct de vedere”, a afirmat Ilie Bolojan.
Cluj-Napoca, „o locomotivă” a României
Premierul interimar a adăugat că are „o obligație personală” față de medicul Ioan Ștefan Florian, despre care a spus că i-a „salvat câțiva prieteni”.
„Sunt aici în semn de respect pentru doctorul Florian și echipa pe care dânsul a format-o (…). Și sunt aici din respect pentru acest mare oraș care este Cluj-Napoca, pentru oamenii de aici, pentru că este o locomotivă a dezvoltării României și știm că țara noastră se dezvoltă în jurul câtorva locomotive. Una dintre cele mai puternice zone de dezvoltare este Clujul”, a mai spus Ilie Bolojan.
Noul Centru de Chirurgie din Cluj, din fonduri europene
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, una dintre cele mai importante investiţii în domeniul medical care a fost realizată din fonduri europene, a fost inaugurat sâmbătă în prezenţa premierului interimar Ilie Bolojan şi a ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
Investiţia pentru dezvoltarea infrastructurii medicale de înaltă performanţă dedicate pacienţilor cu afecţiuni neurochirurgicale, neurovasculare şi neurologice a fost finanţată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri naţionale, precizează Guvernul într-un comunicat citat de Agerpres.
Noul Centru este în măsură să ofere servicii moderne în sectorul patologiilor neurochirurgicale, are o zonă dedicată investigaţiilor imagistice şi este dotat cu echipamente pentru investigaţii şi tratament neurochirurgical şi neurovascular.
Ce capacitate are noul centru
Centrul construit la Cluj are şase săli de operaţie pentru proceduri neurochirurgicale, 105 paturi, dintre care 26 de terapie intensivă.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca este unul din primele şase unităţi medicale la clasa I din ţara noastră, alături de spitalele judeţene Constanţa, laşi, Târgu Mureş, Timişoara şi Spitalul Militar Central.
Prin această investiţie, va fi consolidat rolul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca ca important centru de excelenţă, iar pacienţii vor avea acces la servicii medicale sigure, moderne şi performante, precizează sursa citată.



Nu există încă comentarii aprobate.