Elevii din clasele a IX-a – a XII-a se pot înscrie până pe 2 octombrie la „High School Innovation Challenge”, competiție organizată de Universitatea Româno-Americană, alături de Google România și TotalSoft. Participanții vor dezvolta proiecte bazate pe inteligență artificială, de la idee la prototip și plan de business.

Universitatea Româno-Americană lansează „High School Innovation Challenge” (HSIC), competiție dedicată liceenilor care vor să dezvolte soluții tehnologice pentru probleme reale. Programul urmărește să le ofere participanților experiență în antreprenoriat, inteligență artificială și dezvoltare de produse.

Elevii se pot înscrie în echipe de două până la cinci persoane, indiferent de profilul studiat. Nu este necesară experiența avansată în programare.

Competiția se desfășoară între 5 octombrie și 5 decembrie 2026 și este împărțită în două etape. Prima, „De la idee la prototip”, are loc între 5 octombrie și 1 noiembrie, iar a doua, „De la prototip la startup”, între 2 și 29 noiembrie.

Pe parcursul programului, elevii vor lucra la analiza pieței, customer discovery, dezvoltarea unui MVP, automatizări și agenți AI, strategie de business, costuri și indicatori de performanță. Participanții vor beneficia de mentorat din partea cadrelor didactice ale Universității Româno-Americane și a specialiștilor implicați în proiect.

„High School Innovation Challenge este, pentru Universitatea Româno-Americană, un mod concret de a construi, încă din liceu, punți între educație, tehnologie și lumea în care tinerii vor lucra și vor crea. Într-un moment în care inteligența artificială schimbă rapid modul în care învățăm și lucrăm, credem că este esențial ca elevii să învețe nu doar să folosească tehnologia, ci să o înțeleagă, să o pună în slujba unor idei și să își asume responsabilitatea pentru felul în care o utilizează. Faptul că acest proiect este susținut printr-un protocol de colaborare aprobat de Consiliul Local Sector 1 și oferă acces gratuit elevilor consolidează și dimensiunea sa de inițiativă educațională cu impact public”, a declarat prof. univ. dr. habil. Costel Negricea, rectorul Universității Româno-Americane.

Marea finală va avea loc pe 5 decembrie, în Aula Magna a Universității Româno-Americane. Echipele finaliste își vor prezenta proiectele în fața unui juriu format din profesori, antreprenori și experți.

Valoarea totală a premiilor depășește 65.000 de euro. Din această sumă, 45.000 de euro sunt acordați sub formă de burse de studiu, iar peste 20.000 de euro reprezintă premii în produse și bani. Proiectele câștigătoare vor avea și oportunitatea de a intra într-un accelerator internațional de startup-uri.

Programul beneficiază de un protocol de colaborare aprobat de Consiliul Local Sector 1 în 9 septembrie 2026. Participarea elevilor este gratuită.

Înscrierile sunt deschise până pe 2 octombrie 2026, inclusiv, pe liceeni.rau.ro.