Deputatul european Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European privind Bugetul multianual al Uniunii Europene, a transmis sâmbătă, 10 octombrie, că instituția pe care o reprezintă respinge „ferm” tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene.

Președinția Consiliului UE, deținută de Irlanda, a prezentat sâmbătă pachetul de negociere privind viitorul buget multianual al Uniunii Europene, care prevede o reducere de 8% față de bugetul inițial propus de Comisia Europeană. Prezentarea vine înaintea întrunirii Consiliului European de săptămâna viitoare.

„Totodată, pachetul propus nu ia în considerare creșterea moderată, de 10% a bugetului, votată de Parlamentul European în luna aprilie”, a precizat Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook.

Alocările destinate agriculturii și coeziunii, afectate

Totodată, acesta a subliniat faptul că, în calitate de negociator-șef al Parlamentului European, transmite un mesaj clar: „Această poziție de negociere nu poate fi acceptată de Parlament”.

„O respingem din start, fiindcă nu ține cont nici de noile priorități, precum apărarea, competitivitatea, dar nici de prioritățile tradiționale, precum agricultura și coeziunea. Vom apăra în negocierile cu Comisia Europeană și Consiliul, în următoarele luni, lucrurile obținute în Parlamentul European”, a adăugat negociatorul-șef al PE pe bugetul multianual al UE.

De asemenea, acesta a precizat și ce vizează în principal tăierile propuse de președinția irlandeză, respectiv reducerea alocărilor pentru apărare, competitivitate și acțiunea externă, față de propunerea inițială de buget a Comisiei Europene.

„Totodată, fără creșterea moderată, de 10%, pe care noi, Parlamentul European, am propus-o la buget, alocările destinate agriculturii și coeziunii nu vor putea crește până la un nivel adecvat nevoilor reale ale fermierilor și regiunilor”, a explicat acesta.

Politica de coeziune, la răscruce

În acest context, Siegfried Mureșan a transmis faptul că „nu putem vorbi de patru ani de zile despre nevoia de a ne apăra mai bine, pentru ca acum să reducem bugetul pentru apărare”.

„Nu putem vorbi de ani de zile despre nevoia de a crește competitivitatea economiei Uniunii Europene, în special în raport cu China, pentru ca acum să reducem bugetul pentru competitivitate.

Nu putem vorbi despre securitate alimentară, dar să nu oferim o finanțare adecvată agriculturii.

Și nu putem să vorbim despre beneficiile politicii de coeziune, inclusiv pentru întărirea securității la granițele cu războiul declanșat de Rusia în Ucraina, pentru ca apoi să propunem un nivel de finanțare pentru politica de coeziune inferior celui din bugetul actual”, a punctat acesta.

Propunerile de resurse proprii, excluse de Irlanda din pachet

De asemenea, a subliniat faptul că „nu putem să cerem Uniunii Europene să facă mai mult, în timp ce tăiem din principala sursă care permite Uniunii să acționeze: propriul buget”.

„Iar dacă statele membre vor reducerea presiunii asupra bugetelor naționale atunci când finanțăm bugetul UE, este de neînțeles de ce Președinția irlandeză nu a inclus în pachetul de negociere propunerile de resurse proprii prezentate de Parlamentul European. Aceste propuneri aveau exact rolul de a asigura mai multă finanțare pentru bugetul UE, fără a crește contribuțiile din bugetele naționale”, a completat Siegfried Mureșan.

Cum ar trebui să fie următorul buget UE

Negociatorul-șef al Parlamentului European pe bugetul multianual al UE a explicat și cum ar trebui să fie următorul buget pentru perioada 2028–2034.

„Viitorul buget trebuie să aibă mai mult curaj și mai multă viziune, nu abordarea contabilă a unui administrator de bloc. Bugetul trebuie agreat în unanimitate de guvernele celor 27 de state membre. Dar el nu poate intra în vigoare fără aprobarea noastră, a Parlamentului European”, a reamintit Siegfried Mureșan.

În ceea ce privește reuniunea Consiliului European de săptămâna viitoare, Siegfried Mureșan a transmis că Parlamentul European se așteaptă la „o abordare mai constructivă, care să aibă în vedere poziția Parlamentului European fiindcă poziția noastră este singura ce ține cu adevărat cont de așteptările pe care le au oamenii de la Uniunea Europeană”.

„Așteptăm, totodată, ca statele membre să adopte cât mai curând o poziție comună privind bugetul Uniunii Europene, pentru a putea începe negocierile finale și a ajunge la un acord până la sfârșitul anului”, a conchis Siegfried Mureșan.

Irlanda propune o reducere de 8% a bugetului

Bugetul pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 ar trebui să fie cu 8% mai mic decât suma de 2.000 de miliarde de euro propusă de Comisia Europeană, a anunțat sâmbătă președinția UE.

Astfel, bugetul ar fi redus la 1.600 de miliarde de euro, sumă ce va face obiectul unor negocieri dificile între statele membre ale UE în lunile următoare. Bugetul UE reprezintă principala sursă de finanțare pentru toate politicile majore ale blocului comunitar format din 27 de țări.