În cei 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, arată o analiză BT. Economiștii spun că această transformare se vede atât în dimensiunea economiei, cât și în viața de zi cu zi, de la ceea ce cumpărăm până la serviciile de care beneficiem. PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare: de la 44% la 78% din media UE.

Două cifre care surprind cel mai bine această transformare se referă la PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare (Purchasing Power Standard, PPS), respectiv la consumul individual efectiv. Prima ne arată cât produce economia, raportat la populație și la nivelul prețurilor. A doua ne apropie mai mult de viața reală și arată bunurile și serviciile de care beneficiază și pe care le consumă oamenii. Privite împreună, cele două cifre oferă o imagine a progresului economic și a felului în care acesta se reflectă în nivelul de trai.

Potrivit datelor Eurostat, România a ajuns la aceste cifre în 2025: 78% din media Uniunii Europene privind PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare (PPS); 86% din media UE în ceea ce privește consumul individual efectiv.

PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare: de la 44% la 78% din media UE

PIB-ul arată cât produce o economie într-un an. Raportarea la numărul de locuitori ne permite să comparăm țări de dimensiuni diferite, iar ajustarea la puterea de cumpărare ține cont de faptul că 100 de euro nu înseamnă același coș de produse și servicii la București, la Roma sau la Paris.

78% din media UE nu înseamnă că salariul unui român este 78% din salariul mediu european, deoarece PIB-ul cuprinde întreaga activitate economică, nu doar veniturile populației. Procentul indică nivelul mediu de dezvoltare a economiei României în raport cu media UE și trebuie privit împreună cu alți indicatori, precum veniturile, consumul și accesul la servicii.

În 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană, PIB-ul pe locuitor al României, ajustat la puterea de cumpărare (PPS), reprezenta aproximativ 44% din media UE, iar în 2025, România a ajuns la 78%. Este o recuperare de 34 de puncte procentuale, care a dus țara noastră într-o zonă comparabilă cu economiile din regiune: Polonia este la 81%, Ungaria la 76% și Slovacia la 75%.

Sursa: BT

Consumul individual efectiv: mai aproape de media europeană, la 86%

Consumul individual efectiv arată cum se regăsește dezvoltarea economică în viața de zi cu zi. Indicatorul include bunurile și serviciile de care beneficiază oamenii, indiferent dacă sunt plătite din propriul buzunar sau sunt oferite prin servicii publice și organizații non-profit. În 2025, consumul individual efectiv pe locuitor în România, ajustat la puterea de cumpărare (PPS), a ajuns la aproximativ 86% din media UE.

Evoluția consumului individual efectiv, PPS | România, 2007 – 2025

Sursa: BT

 

„Când trăim schimbările zi de zi, este mai greu să le vedem amploarea. Dacă ne uităm însă la România de acum 20 de ani și la România de astăzi, diferența este majoră. Trecerea de la 44% la 78% din media europeană arată cât de mult a recuperat economia românească, iar consumul individual efectiv, ajuns la 86% din media UE, ne arată că o parte importantă a acestei convergențe se vede și în bunurile și serviciile de care beneficiază și pe care le consumă oamenii. Pentru a continua creșterea, trebuie să transformăm investițiile în productivitate, productivitatea în venituri mai mari, iar creșterea economică în oportunități pentru cât mai mulți români.” – afirmă Ioan Nistor, Economist Șef, Banca Transilvania și autor al analizei.