Posturile TV din Republica Moldova ar putea fi obligate să difuzeze cel puțin 50% programe în limba română / Proiect votat în parlament
Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de modificare a legislației care prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual. De asemenea, Codul serviciilor media audiovizuale va cuprinde un capitol care reglementează în premieră structura și modul de funcționare a furnizorului public regional de radio și de […]…

Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de modificare a legislației care prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual.
De asemenea, Codul serviciilor media audiovizuale va cuprinde un capitol care reglementează în premieră structura și modul de funcționare a furnizorului public regional de radio și de televiziune, prevederi care au fost criticate de opoziție. Proiectul a fost susținut cu 53 de voturi, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Chișinău.
Una dintre principalele schimbări vizează posturile de televiziune. Acestea vor trebui să difuzeze, între orele 06:00 și 24:00, cel puțin jumătate dintre programe în limba română sau dublate în limba română. Regula nu se va aplică posturilor care se adresează unor comunități în care o minoritate etnică este majoritară.
Proiectul urmărește trei obiective principale: promovarea limbii române și a conținutului autohton, transpunerea normelor europene în domeniul serviciilor media și consolidarea capacității Consiliului Audiovizualului, a menționat deputata PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta Comisiei pentru cultură și mass-media.
„Este vorba de trei aspecte principale, consolidarea promovării limbii române și a conținutului autohton în spațiul audiovizual național. Nu în ultimul rând, și foarte important, este vorba de transpunerea prevederilor directive europene privind serviciile Mass Media Audiovizuale. Și încă un aspect important ține de consolidarea capacității de reglementare și control a Consiliului Audiovizualului”, a spus Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Potrivit proiectului, televiziunile vor fi obligate să difuzeze cel puțin 5% din emisia săptămânală cu opere audiovizuale create de producători independenți din Republica Moldova. În calcul nu intră știrile, programele sportive, publicitatea și teleshoppingul. Pentru operele europene create de producători independenți este prevăzută o cotă de 10%, dintre care cel puțin jumătate trebuie să fie producții recente.
Cota operelor muzicale ale compozitorilor și artiștilor din Republica Moldova ar urma să crească de la 10% la 20%.
Potrivit proiectului, activitatea furnizorului public regional din Găgăuzia urmează a fi reglementată în Codul serviciilor media audiovizuale, în special fiind vorba de modul de selectare a Consiliului de Supraveghere, numirea directorului companiei publice regionale și raportarea instituției. Deputatul Alexandru Stoianoglo a criticat proiectul, spunând că unele prevederi afectează autonomia Găgăuziei și a cerut ca acestea să fie discutate separat cu autoritățile găgăuze.
„Dacă autonomia finanțează furnizorul public, ea nu poate fi redusă la rolul unui observator căruia, ulterior, i se trimit documentele pentru plată”, a precizat Alexandru Stoianoglo
Liliana Nicolaescu-Onofrei a respins criticile privind lipsa consultărilor și a declarat că reprezentanții GRT au participat la unele discuții, iar Adunarea Populară a Găgăuziei a transmis un aviz consultativ.
Deputata PAS a spus că unele propuneri ale autorităților din autonomie vor fi analizate până la lectura a doua.
https://radiochisinau.md/votat-in-parlament-posturile-tv-ar-putea-fi-obligate-sa-difuzeze-cel-putin-50prc-programe-in-limba-romana–228106.html



Nu există încă comentarii aprobate.