PNL Iași a votat în unanimitate că nu va susține învestirea Guvernului Luca Niculescu – PSD / Ilie Bolojan va propune liberalilor vot de învestire
PNL Iași a votat în unanimitate, în Biroul Politic Județean, să „nu susțină învestirea Guvernului Niculescu, controlat și dominat majoritar de Partidul Social Democrat”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de liberalii din Iași. „Decizia exprimă poziția fermă și unitară a liberalilor ieșeni, care consideră că România nu poate ieși din actuala criză politică printr-o [……

PNL Iași a votat în unanimitate, în Biroul Politic Județean, să „nu susțină învestirea Guvernului Niculescu, controlat și dominat majoritar de Partidul Social Democrat”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de liberalii din Iași.
„Decizia exprimă poziția fermă și unitară a liberalilor ieșeni, care consideră că România nu poate ieși din actuala criză politică printr-o formulă guvernamentală dependentă de PSD, partid care poartă o responsabilitate politică majoră pentru blocajele și instabilitatea din ultimele luni”, se mai arată în comunicatul citat.
„Considerăm că actuala criză nu poate fi rezolvată prin compromisuri care sacrifică direcția reformistă a țării. România are nevoie de claritate, responsabilitate și legitimitate democratică, nu de aranjamente politice de culise. Susținem în continuare direcția politică și reformistă reprezentată de Ilie Bolojan și considerăm că PNL trebuie să rămână consecvent angajamentelor sale față de români. Nu putem construi credibilitate politică prin renunțarea la propriile principii. PNL trebuie să rămână un partid al reformelor și al responsabilității, nu o anexă parlamentară a PSD”, a transmis Alexandru Muraru, președintele PNL Iași și vicepreședinte al PNL.
Reamintim că liderul PNL, premierul Ilie Bolojan, a declarat, vineri seara, într-un interviu la Digi24, că va propune în ședință ca PNL să dea un vot de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu.
Ilie Bolojan a precizat că sunt colegi liberali care nu doresc să acorde acest vot, iar sâmbătă se va lua o decizie. Liderul PNL a explicat că un astfel de vot este doar pentru instalarea Guvernului, dar PNL trece în opoziție.
Ilie Bolojan a precizat că, împreună cu USR, PNL dorește să construiască un pol de modernizare care poate deveni o alianță pentru alegerile din anul 2028.
Liderii Partidului Național Liberal stabilesc sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, începând cu ora 13:00, poziția partidului în ceea ce privește votul Guvernului propus de Luca Niculescu, din care fac parte 12 miniștri PSD.



Nu există încă comentarii aprobate.