Noul stadion al Sucevei ar urma să fie construit la Salcea, pe un teren de 15 hectare, în apropierea A7
Noul stadion al Sucevei ar urma să fie construit în orașul Salcea, pe un teren de 15 hectare aflat în apropierea viitoarei autostrăzi A7 și a drumului de legătură dintre Burdujeni și Aeroportul Suceava. Pe același amplasament, Consiliul Județean Suceava intenționează să amenajeze și o zonă de agrement. Pentru realizarea investiției, administrația județeană vrea să […]

Noul stadion al Sucevei ar urma să fie construit în orașul Salcea, pe un teren de 15 hectare aflat în apropierea viitoarei autostrăzi A7 și a drumului de legătură dintre Burdujeni și Aeroportul Suceava. Pe același amplasament, Consiliul Județean Suceava intenționează să amenajeze și o zonă de agrement.
Pentru realizarea investiției, administrația județeană vrea să preia terenul din domeniul public al orașului Salcea. Un proiect de hotărâre privind solicitarea transferului va fi supus aprobării în ședința ordinară a Consiliului Județean Suceava din 29 octombrie 2026.
Terenul vizat are o suprafață de 150.000 mp și este identificat prin numărul cadastral 43418, fiind înscris în Cartea funciară nr. 43418 Salcea. Acesta a fost desprins dintr-un imobil mai mare, aflat în proprietatea orașului Salcea.
Accesul la viitorul stadion ar urma să fie asigurat prin drumul de legătură dintre DJ 208T (Burdujeni) și DJ 290A (Aeroport), potrivit referatului de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre.
De asemenea, alimentarea cu apă și canalizarea ar urma să fie asigurate prin proiectul „Rețea de alimentare cu apă și canalizare – Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava și Parcul Industrial Bucovina I”.
Stadionul ar urma să găzduiască și concerte și festivaluri
Potrivit documentelor Consiliului Județean Suceava, stadionul și zona de agrement sunt concepute pentru a găzdui atât activități și competiții sportive, cât și concerte, spectacole, festivaluri și alte manifestări culturale și comunitare.
Investiția este avută în vedere pentru susținerea performanței sportive, pregătirea sportivilor și organizarea unor evenimente de amploare, care ar putea contribui la atragerea vizitatorilor și la dezvoltarea economiei locale.
Primăria Salcea și-a exprimat disponibilitatea de a colabora pentru realizarea transferului, potrivit documentelor care însoțesc proiectul de hotărâre.
În cazul aprobării proiectului de către Consiliul Județean Suceava, transferul va necesita și adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local Salcea. Ulterior, terenul va fi înscris în inventarul domeniului public al județului, iar predarea-primirea se va face pe bază de protocol.
Preluarea terenului reprezintă o etapă preliminară, necesară pentru elaborarea documentațiilor tehnice și identificarea surselor de finanțare.
Deocamdată, documentele nu precizează valoarea estimată a investiției, capacitatea viitorului stadion, sursele de finanțare sau un termen pentru începerea și finalizarea lucrărilor.



Nu există încă comentarii aprobate.