România pare să descopere o nouă categorie de demnitate publică: funcția obținută prin apropierea de cel aflat la Cotroceni.

Numai că există o problemă.

Într-un stat democratic, puterea nu funcționează așa.

Nu suntem într-o curte fanariotă, unde cine ajunge lângă domnitor primește automat influență, vizibilitate și autoritate. Nu suntem nici în România lui Carol al II-lea, unde granița dintre viața personală a conducătorului și treburile statului ajunsese periculos de subțire.

Suntem, cel puțin teoretic, într-o republică constituțională.

Și tocmai de aceea întrebarea trebuie pusă răspicat: în ce calitate oficială vorbește partenera președintelui atunci când apare într-un cadru asociat instituției prezidențiale?

Cine i-a acordat mandatul?

Ce funcție ocupă?

Care sunt atribuțiile sale?

Există un act oficial?

Există o numire?

Există o responsabilitate instituțională?

Dacă răspunsul este nu, atunci Administrația Prezidențială trebuie să fie extrem de atentă la delimitarea dintre apariția privată și reprezentarea oficială.

Pentru că România nu a votat un cuplu.

România a votat un președinte.

Partenerul sau partenera șefului statului poate avea activitate publică, poate susține proiecte sociale și poate participa la evenimente. Dar prestigiul și autoritatea Președinției României nu trebuie transferate automat unei persoane doar pentru că aceasta se află într-o relație personală cu președintele.

Altfel, unde tragem linia?

Mâine pot vorbi rudele?

Prietenii?

Cunoștințele?

Oamenii din cercul apropiat?

Democrația tocmai pentru asta are reguli: pentru ca instituțiile să nu devină extensia familiei sau anturajului celui aflat temporar la putere.

Iar dacă cineva consideră asemenea întrebări incomode, cu atât mai mult trebuie puse.

Cotroceniul trebuie să ofere transparență, nu ambiguitate.

România a cunoscut deja perioade în care personaje fără legitimitate electorală au dobândit influență datorită apropierii de vârful puterii. Tocmai de aceea imaginea unei „noi Dudui de la Cotroceni” riscă să prindă rădăcini dacă instituția prezidențială nu clarifică lucrurile.

Nu trebuie să repetăm „Ciocoii vechi și noi” în variantă 2.0.

Într-o republică modernă nu există „Duduca de la Palat”.

Există funcții, atribuții, responsabilități și lege.

Restul este viață privată și trebuie să rămână acolo.