Comisia Europeană a anunţat joi că a decis să amâne cu cel puţin un an implementarea oricărei legislaţii naţionale care vizează interzicerea accesului minorilor la reţelele de socializare, o măsură menită să prevină duplicarea cu normele europene aflate în prezent în discuţie, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

Această decizie a fost luată după ce Austria a notificat Bruxelles-ul cu privire la intenţia sa de a interzice accesul minorilor la reţelele de socializare. Alte state membre iau în considerare şi ele legislaţia pe această temă, iar Comisia doreşte să evite o proliferare a acestor legi înainte de adoptarea unor norme comune.

„Toţi copiii din UE merită acelaşi nivel de siguranţă online”, a declarat joi un purtător de cuvânt al Comisiei, subliniind că obiectivul a fost „o abordare armonizată” în întreaga Europă.

Proiectul de lege privind protecţia copiilor online, „Legea copiilor”, propus la mijlocul lunii septembrie de Comisie, trebuie încă aprobat, în aceiaşi termeni, de Parlamentul European şi de cele 27 de state membre.

Între timp, Comisia Europeană doreşte să evite o „fragmentare” a pieţei unice a UE. „Dacă procedaţi astfel, ajungeţi să aveţi grupe de vârstă diferite, legi diferite în diferite state membre”, iar reglementările devin „imposibil de aplicat”, a explicat purtătorul de cuvânt Thomas Regnier.

Dependenţa de ecrane, hărţuirea, lipsa somnului, tulburările de alimentaţie, ca să nu mai vorbim de hărţuirea sexuală: minorii sunt expuşi la numeroase riscuri online. Drept urmare, presiunea politică creşte din toate părţile pentru o mai bună protejare a copiilor şi adolescenţilor din UE, iar iniţiativele se înmulţesc la nivel naţional.

În Franţa, legea care interzice reţelele de socializare pentru cei sub 15 ani, aprobată în această vară de Parlament, a fost anulată de cea mai înaltă instanţă, Consiliul Constituţional, în numele libertăţii de exprimare.

Preşedintele Emmanuel Macron a promis o nouă lege „robustă din punct de vedere juridic” până în primăvara anului 2027. Nu este sigur că această nouă lege va fi afectată de îngheţarea de un an, deoarece Parisul a notificat Bruxelles-ul înainte de mijlocul lunii septembrie şi de prezentarea „Legii copiilor”, mai notează AFP.