Săptămâna trecută am avut la Râşnov o dezbatere despre costurile unirii, în cadrul festivalului FFIR 2026 (aici). Azi, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, hai să facem un exerciţiu complementar şi în mare parte ignorat: unde performează Chişinăul mai bine decât Bucureştiul, deci în ce domenii ale
guvernării ar trebui noi să importăm lecţii (şi, poate, instituţii şi oameni) de la ei. Ştiu că pentru majoritatea românilor de dincoace de Prut toate astea vin ca o mare surpriză, dar oricum doar 1-2% din ei au vizitat vreodată Moldova, deci e normal să existe mari diferenţe între Basarabia pe care o imaginează ei şi cea reală.

1. Digitalizarea administrației şi e-government. Fiindcă sectorul lor IT mufat la contracte de stat nu e dominat de securişti şi beizadele, Moldova a reuşit într-un domeniu în care România se târăşte cu greu, cu rezultate puţine şi întârziate (vezi noua carte de identitate), în ciuda fondurilor UE masive avute la dispoziţie. Moldova a construit mai coerent modelul de „guvern ca platformă”: identitate digitală, semnătură, interoperabilitate, servicii centralizate, aplicația EVO. În aprilie 2025, 303 din 648 servicii
publice erau deja complet digitalizate; obiectivul e digitalizarea a cel puțin 75% din serviciile pentru business. Prin contrast, OECD dă României doar nota 24 (din 100) în Digital Government Index 2025, față de media OECD de 70, cu rezultate extrem de slabe la government as platform și servicii proactive. Comisia Europeană avertizează în 2026 că serviciile digitale românești rămân mult sub media UE și că interoperabilitatea e o mare problemă.

2. Protecția consumatorului vulnerabil de energie. Moldova are sistemul „Ajutor la contor” prin care gospodăria se înscrie într-un sistem digital, iar compensația e calculată individual, folosind veniturile, componența familiei, proprietățile, consumul istoric și tipul de încălzire. Sistemul verifică automat informații din baze de date fiscale, sociale, cadastrale, bancare și de la furnizorii de energie. În sezonul 2025–26 au beneficiat aproximativ 620.000 de gospodării. Prin contrast, România aplică politici primitive, anti-sociale şi păguboase pentru buget de tip plafonare generală a prețurilor deoarece nu are capacitate tehnică (sau curaj politic) să adopte un sistem sofisticat de sec 21 ca în Moldova.

3. Reforma administrației locale prin amalgamarea UAT rurale. Reforma e abia la primii paşi dar, dacă va continua, va fi probabil unul din puţinele exemple de succes din Europa în ultimii ani. Concret, Moldova are din 2023 un mecanism de amalgamare voluntară a UAT, cu stimulente financiare, pe care în 2026 l-a simplificat. Până acum avem peste 300 de decizii locale de inițiere a amalgamării. În România nu există vreo perspectivă de a iniţia asemenea reformă, dată fiind situaţia politică.

4. Transparența datelor publice (open government). OECD constată că Moldova publică proactiv seturi importante: ședințele guvernului, legislația consolidată, achiziții, registrul companiilor, declarațiile de interese etc. Cadrul legal pentru acces la informație îndeplinește 78% dintre criteriile OECD, față de 67% pentru România.

5. Conflict de interese şi verificarea declarațiilor de avere. OECD acordă Moldovei 89% atât la reguli, cât și la aplicare, peste România. Foarte interesant: ANI Moldova folosește o metodă risk-based pentru verificarea declarațiilor, adică o abordare mai sofisticată şi ţintită. În plus, există date publice privind sancțiunile. În România, ANI n-a reuşit să pună în practică o prioritizare de tip risk-based pentru verificarea declarațiilor și nu avem date coerente privind rata depunerii și numărul declarațiilor verificate. Iar aceste evaluări sunt făcute înainte ca noua lege ANI să marcheze un serios pas înapoi cu declaraţiile de avere în România, care au fost practic secretizate.

6. Finanțarea partidelor și campaniilor, altă surpriză. Raportul OECD, Anti-Corruption and Integrity Outlook 2026: Harnessing the Integrity Advantage publicat în martie anul acesta ne permite o comparaţie foarte bună: Moldova îndeplinește 90% din criteriile de reglementare și 100% din criteriile de practică privind finanțarea politică; România, doar 80% și respectiv 43%. În Moldova, toate partidele parlamentare și-au depus la termen deconturile în ultimii cinci ani și rapoartele electorale în ultimele două cicluri; România nu îndeplinește acest ultim criteriu. Noile reglementări pe care le pregăteşte PSD cu mâna lui Ţuţuianu, şeful AEP, vor fi o şmecherie de tip Legea ANI: sub acoperirea unui scop onorabil (mai bun control al finanţării) se va introduce pe uşa din dos un sistem anti-democratic de control politic asupra partidelor ostile PSD.

7. Dereglementare și debirocratizare. În mediul de afaceri lucrurile sunt departe de a fi perfecte, dar Moldova a introdus șapte pachete succesive de dereglementare în doi ani: eliminare de registre și documente, simplificări ale angajării, controalelor, TVA etc. Guvernul estimează economii pentru firme de circa 1 miliard lei moldovenești anual. Multe rămân de făcut, în special în aplicare, dar dinamica aceasta este, spre dereglementare. România nu poate pune pe masă ceva comparabil în ultimii ani.

8. STRATCOM ca răspuns instituțional la dezinformare şi atacuri hibride. Moldova a creat un Centru pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (Stratcom), ca agenţie autonomă cu mandat explicit, concepție națională aprobată de Parlament, pentru a face o monitorizare permanentă a amenințărilor de tip FIMI, rapoarte periodice și abordare tip whole-of-society (un clişeu verbal european oribil şi aburitor, dar hai să-l luăm ca atare). Rolul acestei instituţii e să acopere tot ciclul de decizie şi răspuns: de la detectarea şi analiza unei campanii strategice de dezinformare (deci nu
orice fleac de postare), la coordonare între ministere şi agenţii relevante pe subiectul respectiv, până la răspuns sau reacţie tip pre-bunking şi măsuri de întărire a rezilienţei sociale pe termen lung. Cu alte cuvinte, nu se face doar fact-checking sau reacție punctuală, la plezneală sau când sesizează presa că avem o criză, ca în România. România are competențe dispersate între CNA, ANCOM, DNSC, SRI, MAE, alte ministere etc, dar nu un echivalent instituțional atât de clar și vizibil.

Desigur, unii vor spune că Moldova beneficiază întrucâtva de avantajul celui care a început reformele mai recent şi avansează mai repede: nu are de întreținut atâtea straturi de instituții, aplicații IT  incompatibile, sinecuri intangibile şi legislație acumulată în 30 de ani de căzneală cu alinierea la UE. În câteva domenii a putut construi direct generația nouă de administraţie, în vreme ce România tot încearcă să lipească cu leucoplast instituții vechi, ceea ce explică de ce o țară cu o capacitate și resurse mai mici poate avea insule de policy mai moderne.

Dar asta nu schimbă faptul că, de exemplu, arhitectura digitală a Moldovei e mai coerentă: MPass pentru autentificare, MSign, MPay, MConnect pentru schimbul de date, MCloud, EVO, ideea fiind ca statul să nu mai ceară cetățeanului certificate pe care altă instituție deja le deține. Ori că Moldova a tratat prin Stratcom problema dezinformării drept funcție permanentă a statului, iar nu ca succesiune de intervenţii ad-hoc concentrate în perioadele electorale, cum se face la Bucureşti. Iar asta în condiţiile în care în 2024-25 presiunea pe Moldova a fost mult mai mare, nu doar prin atacuri online ci şi prin finanțare ilicită, reţele ierarhice de coordonare în teritoriu şi încercări periodice de lovituri de stat orchestrate în
stradă.

Ironia finală e că România exportă acum la Chişinău un politician ca să preia exact ministerul  răspunzător de domenii în care ei sunt mai buni decât noi şi ar putea să ne dea lecţii: Debirocratizarea şi Digitalizarea. La mulţi ani, Moldova!