Op-ed semnat de Darryl Nirenberg, Ambasadorul SUA în România

Ca ambasador, discut adesea despre apărare, comerț și diplomație. Acestea sunt componente esențiale ale parteneriatului dintre SUA și România — un parteneriat care nu a fost niciodată mai puternic sau mai important.

Însă ceea ce conferă acestui parteneriat o forță durabilă sunt oamenii: prieteniile pe care și le fac, ideile pe care le împărtășesc și problemele pe care le rezolvă împreună.

De zeci de ani, programul Fulbright a contribuit la construirea acestor legături în întreaga lume, inclusiv aici, în România.

Acum optzeci de ani, președintele Harry S. Truman a semnat legea prin care a fost înființat programul Fulbright. Autorul acesteia, senatorul J. William Fulbright din Arkansas, a prezidat ulterior Comisia pentru Relații Externe a Senatului. Am avut onoarea de a ocupa funcția de consilier în cadrul aceleiași comisii.

Obiectivul senatorului Fulbright era simplu: să ajute oamenii din diferite țări să învețe unii de la alții și să construiască o lume mai pașnică. În săptămânile de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a propus utilizarea veniturilor obținute din vânzările în străinătate ale surplusului de echipamente și provizii militare americane pentru a finanța schimburile educaționale. Ideea sa a transformat instrumentele războiului într-o investiție în pace.

Povestea programului Fulbright în România a început în 1960. Chiar și în timpul Războiului Rece, schimburile academice le-au oferit americanilor și românilor șansa de a învăța unii de la alții, în ciuda tensiunilor dintre țările noastre. În 1993, guvernele noastre au înființat Comisia Fulbright România-SUA. O finanțăm și o gestionăm împreună. Aceasta reflectă o convingere comună: ambele țări au de câștigat atunci când cetățenii noștri învață împreună.

În discursul său din octombrie, susținut la Atena, secretarul de stat Rubio a lăudat o „curiozitate insațiabilă față de lume și de principiile după care aceasta funcționează”. Predilecția aceasta pentru cercetare este esențială pentru Fulbright. Programul încurajează cercetătorii și studenții să privească dincolo de propria experiență, să pună întrebări noi și să învețe unii de la alții.

Mii de români și americani au participat la aceste schimburi. Bursierii Fulbright români au lucrat alături de cercetători americani în medicină, știință și tehnologie. Ei i-au învățat pe studenții noștri despre istoria și limba română. Au făcut cunoscută arta și literatura română unor noi audiențe. La întoarcerea acasă, au adus aceste experiențe în universități, centre de cercetare și instituții publice.

Comunitatea mai largă a participanților la programele de schimb din România o include pe Georgiana Pascu, o absolventă a Programului de burse Hubert H. Humphrey. În aprilie 2025, secretarul de stat Marco Rubio și prima doamnă Melania Trump au onorat-o pe doamna Pascu cu premiul internațional „Women of Courage”. Ea a fost una dintre cele doar opt persoane distinse la nivel mondial în acel an. Activitatea sa demonstrează cum impactul unei absolvente într-un program de schimb poate depăși cu mult durata bursei.

Și americanii au învățat la fel de multe aici. La București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și în alte locuri, bursierii americani Fulbright au predat, au desfășurat activități de cercetare și au lucrat alături de colegii români. Au studiat istoria voastră, au învățat despre comunitățile voastre și au construit prietenii care dăinuie mult timp după întoarcerea lor acasă.

Istoricul Keith Hitchins a venit în România în 1960, fiind primul bursier american în cadrul programului de schimb cultural SUA-România. El a devenit, ulterior, unul dintre cei mai importanți cercetători ai istoriei României, ajutând generații de cititori, vorbitori de limbă engleză, să înțeleagă mai bine această țară.

Beneficiile unui program de schimb nu se încheie odată cu întoarcerea participanților acasă. Foștii participanți devin profesori, oameni de știință, lideri din mediul de afaceri, artiști și funcționari publici. Ei împărtășesc ceea ce au învățat și îi ajută pe alții să-și găsească propriile oportunități.

Așa se dezvoltă un parteneriat: cercetători care colaborează pentru a rezolva o problemă dificilă, un profesor care își încurajează elevii, sau colegi care descoperă cât de multe au în comun.

Legea care a instituit programul Fulbright și acordul dintre guvernele noastre au asigurat cadrul necesar. Oamenii îi dau viață.

Privind spre viitor, sper că tot mai mulți studenți și cercetători vor considera programul Fulbright o oportunitate. Talentul nu se limitează la o capitală, la o anumită universitate sau la venitul unei familii. Studenții și cercetătorii din toată România și din Statele Unite pot avea o contribuție.

Pentru studenții care iau în considerare participarea la un program de schimb: puneți întrebări. Discutați cu foștii participanți. Gândiți-vă la ce ați putea învăța — și la ce ați putea împărtăși. Indiferent dacă vă interesează știința, tehnologia, istoria sau artele, un program de schimb vă poate deschide o ușă pe care nu v-ați fi imaginat-o. Către foștii noștri participanți: vă mulțumim. Ați împărtășit cunoștințele voastre, ați fost deschiși la idei noi și ați construit prietenii de durată. Parteneriatul dintre SUA și România este mai puternic datorită vouă.

Cu ocazia celebrării a 80 de ani de program Fulbright, aștept cu nerăbdare să văd ce vor realiza împreună următoarea generație de americani și români. La mulți ani!