Procurorii DIICOT au pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu în dosarul în care fostul candidat cu discurs pro-rus și pro-legionar e acuzat că a escrocat de 1,1 milioane de euro un afacerist din Buzău, potrivit comunicatului instituției.

El ar avea în conturi circa 100.000 de euro, potrivit unor surse judiciare.

Georgescu e acum în arest preventiv.

Comunicatul integral:

Urmare a comunicatelor de presă nr. 1 din 21.09.2026, nr.3 din 21.09.2026 și nr.6 din 24.09.2026, Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
La data de 7 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor conturi bancare deschise pe numele inculpatului în vârstă de 64 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

Activitățile judiciare sunt realizate împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.