La Milano Fashion Week, Simone Bellotti a prezentat pentru Jil Sander o colecție Spring/Summer 2027 care pornește de la una dintre cele mai recognoscibile idei ale casei, uniforma minimalistă și începe, treptat, să o destabilizeze. Sacourile se răsucesc în jurul corpului, cămășile alunecă de pe umeri, volumele cresc, iar griul corporatist este întrerupt de roz, cobalt și imprimeuri. Minimalismul rămâne, dar perfecțiunea lui nu mai este obligatorie.

Există ceva aproape paradoxal în problema pe care Simone Bellotti pare să încerce să o rezolve la Jil Sander. Casa este una dintre cele care au definit minimalismul modern, însă tocmai minimalismul a devenit astăzi atât de prezent în modă încât riscă să nu mai spună mare lucru.

Bellotti recunoaște problema. Designerul spune că ideea de perfecțiune asociată Jil Sander nu mai este suficientă într-o perioadă în care minimalismul a devenit mainstream. Soluția lui pentru SS27 nu este să abandoneze codurile casei, ci să introducă în ele o doză de imperfecțiune. Ceva trebuie să fie puțin deplasat, puțin răsucit, puțin „greșit”.

Și tocmai aici colecția devine interesantă.

Uniforma office începe să se destrame

Primele lucruri pe care le observi sunt costumele. Gri, bleumarin, negru, cămăși bleu, pantaloni clasici, trench-uri și sacouri, practic vocabularul unei garderobe corporate reduse la elementele sale esențiale.

Doar că nimic nu rămâne complet convențional.

Un sacou gri este strâns și răsucit în talie, iar partea inferioară pare aproape desprinsă de construcția clasică a piesei. Altul urmărește corpul foarte precis înainte să se deschidă în partea de jos. Unele jachete sunt închise doar prin câțiva nasturi plasați strategic, iar cămășile ies intenționat de sub ele. În alte look-uri, sacoul pare să fi alunecat efectiv de pe corp și rămâne prins de un singur umăr.

Este tailoring, dar unul care refuză să stea cuminte.

Bellotti a descris chiar procesul de creare a colecției printr-o comparație cu terapia: desfaci lucrurile pentru a înțelege ce vrei să păstrezi, apoi le construiești din nou. Iar ideea se traduce foarte literal în haine. Uniforma, asociată de obicei cu autoritatea și controlul, este demontată până când devine mai vulnerabilă.

Mi se pare una dintre cele mai reușite direcții ale colecției pentru că schimbarea nu este teatrală. De la distanță, multe dintre aceste look-uri ar putea trece drept costume impecabile. Abia când te uiți mai atent observi că proporțiile nu sunt tocmai cele așteptate.

Minimalismul nu mai înseamnă haine perfecte

Poate cea mai bună decizie a lui Bellotti este că nu încearcă să facă Jil Sander „mai interesant” adăugând pur și simplu mai multe lucruri.

Face exact contrariul.

Păstrează garderoba extrem de restrânsă și modifică modul în care aceasta se așază pe corp. Sacourile se adună în talie, unele paltoane capătă proporții aproape supradimensionate, pantalonii cad foarte lung peste pantofi, iar gulerele cămășilor ies deliberat prea mult de sub rever.

Această imperfecțiune este, evident, foarte atent calculată. Tocmai aici apare ironia colecției: este nevoie de foarte multă precizie pentru ca o haină să pară atât de natural imperfectă.

Într-o casă construită istoric pe control, Bellotti introduce dezordinea fără să piardă disciplina.

Femeia Jil Sander nu mai trebuie să demonstreze că poartă un costum

Există și o schimbare interesantă în felul în care este tratată feminitatea.

Sacoul apare peste fuste mini din tricot, bermude sau dresuri opace, iar pantalonii dispar uneori complet. Într-unul dintre look-urile mele preferate, un blazer bleumarin este purtat peste o fustă mini cu romb argyle și pantofi ascuțiți. Este aproape o uniformă preppy, dar suficient de severă încât să nu devină niciodată „cute”.

În altă parte, bermudele sunt asociate cu sacouri cambrate și cămăși albe care ies neglijent de sub tiv. Există permanent tensiunea aceasta între masculin și feminin, dar fără ca Bellotti să simtă nevoia să traseze o graniță clară între ele.

De altfel, colecția este co-ed, iar schimbul de coduri funcționează în ambele direcții. Aceleași cămăși bleu, aceleași volume și aceeași idee de uniformă apar atât pe modelele feminine, cât și pe cele masculine.

Și apoi apare volumul

În momentul în care ai impresia că ai înțeles colecția, silueta se schimbă.

Rochiile și paltoanele devin enorme. Materialul se desprinde de corp și formează volume rotunjite, aproape ca niște coconi. În imaginile colecției, rochia albă cu guler înalt este probabil cel mai bun exemplu: corpul aproape dispare în interiorul unei mase de material care pare umflată cu aer.

Această schimbare nu este întâmplătoare. Bellotti a spus că a construit prezentarea ca pe un val: începutul și finalul sunt mai apropiate de limbajul recognoscibil Jil Sander, în timp ce mijlocul ajunge într-o zonă mai instabilă și mai puțin disciplinată.

Volumele acestea aproape couture sunt cu atât mai eficiente cu cât apar după atâtea costume severe. Nu par decorative, ci reprezintă momentul în care controlul acumulat în prima parte a colecției cedează.

Culoarea sparge uniforma

Paleta funcționează după aceeași logică.

Cea mai mare parte a colecției rămâne în teritoriul familiar Jil Sander: bleumarin, negru, gri, alb, bej și acel bleu foarte deschis al cămășilor office.

Apoi apar accidentele cromatice.

Un roz intens se vede sub un palton taupe. Un sacou cobalt este răsucit peste un top bleumarin și pantaloni gri. Dresurile devin lila. Un tricou albastru electric apare sub un palton gri.

Și există fusta imprimată cu un peisaj japonez – singurul print al colecției, potrivit Vogue – asociată cu un top multicolor care aproape că pare să aparțină altei garderobe.

Tocmai pentru că restul colecției este atât de controlat, aceste momente au mai mult impact decât ar fi avut într-o colecție construită în jurul culorii.

Pantofii sunt intenționat puțin ciudați

Merită observat și stylingul picioarelor, pentru că schimbă mult proporțiile.

Dresurile gri, negre sau lila continuă linia piciorului până în pantofii cu vârf foarte alungit. Unele modele au decupaje și linii asimetrice, iar forma lor este suficient de familiară încât să pară elegantă și suficient de ciudată încât să te facă să te uiți din nou. Vogue notează aceeași logică a asimetriei, decupajelor exagerate și elementelor ajustabile în construcția încălțămintei.

Îmi place foarte mult alegerea aceasta pentru că împiedică stylingul să devină pur nostalgic. Cu alte încălțări, costumele, bermudele și dresurile ar fi putut aluneca prea ușor spre o referință anilor ’90. Pantofii le aduc în prezent.

O colecție despre ce se întâmplă când perfecțiunea devine plictisitoare

După trei colecții pentru Jil Sander, începe să fie foarte clar ce îl interesează pe Simone Bellotti.

Nu pare preocupat să demonstreze că poate reinventa casa printr-o ruptură spectaculoasă. Mai degrabă intră în interiorul codurilor ei și începe să le deplaseze câțiva centimetri.

Pentru mine, tailoringul este categoric partea cea mai puternică a SS27. Nu pentru că avem nevoie de încă un costum impecabil pe podium – dimpotrivă. Cele mai bune look-uri sunt tocmai cele în care costumul încetează să mai fie impecabil: un nasture schimbă întreaga siluetă, talia este trasă într-o parte, cămașa iese unde nu ar trebui sau sacoul pare că a fost îmbrăcat greșit.

Există și piese mai cuminți, care separat nu au aceeași forță. Dar în contextul colecției au un rol: Bellotti are nevoie de normalitate pentru ca abaterea de la ea să poată fi observată.

Jil Sander SS27 nu este, așadar, o respingere a minimalismului. Este mai degrabă o întrebare despre ce mai poate însemna minimalismul într-o industrie care l-a copiat până când a devenit aproape uniform.

Iar răspunsul lui Bellotti este surprinzător de simplu: dacă perfecțiunea a devenit previzibilă, poate că următorul pas este să lași ceva intenționat imperfect.