CITR: Rheinmetall a achitat integral preţul de 138 de milioane de euro pentru a prelua Șantierul Naval Mangalia
Cumpărătorul Şantierului Naval Mangalia, compania Rheinmetall Real Estate România SRL, a achitat integral preţul de peste 138 milioane de euro, stabilit în urma licitaţiei publice din 9 octombrie, şi a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare, a anunţat marţi CITR, lichidatorul judiciar al şantierului, conform Agerpres. „Pe 9 noiembrie, cumpărătorul a achitat integral preţu…

Cumpărătorul Şantierului Naval Mangalia, compania Rheinmetall Real Estate România SRL, a achitat integral preţul de peste 138 milioane de euro, stabilit în urma licitaţiei publice din 9 octombrie, şi a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare, a anunţat marţi CITR, lichidatorul judiciar al şantierului, conform Agerpres.
„Pe 9 noiembrie, cumpărătorul a achitat integral preţul de 138.034.320,47 euro, fără TVA, stabilit în urma licitaţiei publice din 9 octombrie. Este cea mai mare tranzacţie realizată vreodată în România pentru o companie aflată în insolvenţă sau faliment. După finalizarea plăţii, părţile au semnat contractul de vânzare-cumpărare”, a precizat CITR, printr-un comunicat.
Transferul efectiv al dreptului de proprietate va avea loc după îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute în procesul de vânzare, respectiv după obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi aprobărilor impuse de lege pentru tranzacţiile de o asemenea importanţă strategică.
„Această evoluţie deschide calea către finalizarea transferului şi creează premisele pentru revitalizarea activităţii industriale pe platforma de la Mangalia”, susţine sursa citată.
Amintim că, în octombrie, Rheinmetall și compania elvețiană de transport maritim MSC au anunțat că urmează să preia Șantierul Naval Mangalia, situat la sud de Constanța, după ce oferta celor două companii a fost adjudecată în cadrul licitației organizate de lichidatorul judiciar.
Potrivit oficialilor Rheinmetall, șantierul va deveni un centru cu dublă utilizare, pentru construcții navale civile și militare. Pentru divizia Naval Systems, Șantierul Naval Mangalia va avea un rol esențial în construcția celor patru nave militare contractate de Guvernul României, au transmis reprezentanții gigantului în domeniul apărării.



Nu există încă comentarii aprobate.