Deficitul comercial al României la țiței și produse petroliere rafinate a ajuns la aproximativ 2,52 miliarde de euro în primul semestru din 2026, în creștere cu 41,6% față de aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), prezentate de Asociația Energia Inteligentă (AEI) și citate de Agerpres.

Principala schimbare nu vine însă din deficitul de țiței, care s-a redus cu 229,7 milioane de euro, ci din trecerea României de la un excedent de 380,6 milioane de euro la produse petroliere rafinate la un deficit de 590,3 milioane de euro.

Potrivit AEI, România a importat în primele șase luni produse petroliere rafinate în valoare de aproximativ 1,62 miliarde de euro și a exportat produse de circa 1,03 miliarde de euro. Astfel, exporturile au acoperit doar 63,6% din importuri.

„România a început să importe tot mai mult și produsul finit, cu valoare adăugată mai mare”, susține Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

 Rafinăriile, afectate de opriri

AEI pune evoluția pe seama mai multor factori, inclusiv indisponibilitatea rafinăriei Petrotel, oprită din octombrie 2025 în contextul sancțiunilor aplicate Lukoil. În aprilie 2026 a fost anunțată posibilitatea repornirii acesteia, după obținerea unei derogări.

În același timp, rafinăriile Petromidia și Vega au fost oprite aproximativ 20 de zile, începând din 24 februarie 2026, pentru lucrări de revizie.

Potrivit AEI, combinația dintre aceste opriri a redus temporar capacitatea de procesare și a crescut necesarul de importuri de produse finite.

Importurile de carburanți, tot mai importante

Printre principalii furnizori externi de produse petroliere rafinate ai României se numără Turcia și Arabia Saudită, potrivit analizei AEI.

Asociația atrage atenția și asupra costurilor mai mari de transport și asigurare generate de tensiunile geopolitice și de riscurile asociate traficului prin Strâmtoarea Ormuz și Marea Roșie.

Totuși, AEI precizează că datele valorice nu permit separarea exactă a efectului de preț de cel de volum. Potrivit organizației, deteriorarea balanței comerciale este legată atât de prețuri, cât și de reducerea producției interne, scăderea exporturilor și indisponibilitatea unor capacități de rafinare.

AEI cere un plan pentru securitatea rafinării

Asociația Energia Inteligentă consideră necesară elaborarea unui plan național pentru securitatea rafinării, care să includă clarificarea situației Petrotel, stabilirea unei capacități minime funcționale de rafinare, coordonarea reviziilor, constituirea unor rezerve distincte de țiței și produse finite și diversificarea rutelor și furnizorilor.

Potrivit AEI, creșterea importurilor de produse rafinate poate avea efecte și asupra costurilor din transport, agricultură, industrie și construcții, prin transmiterea prețurilor carburanților în întreaga economie.