Blocul Național Sindical (BNS) propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027 și atrage atenția că aproximativ o treime dintre angajații cu normă întreagă din România câștigă cu cel mult 5% peste salariul minim actual, conform Mediafax.

Potrivit datelor prezentate marți de organizația sindicală, 1,71 milioane de salariați, adică aproximativ o treime din total, au venituri cu cel mult 5% peste nivelul minim. BNS susține că situația nu s-a schimbat semnificativ față de 2024.

De asemenea, unul din patru angajați continuă să câștige în jurul salariului minim, la doi ani de la transpunerea Directivei europene privind salariile minime adecvate.

În clasamentul european al salariilor minime, România ocupă locul 20 din 22 de state, cu un nivel de 825 de euro în a doua jumătate a anului 2026, potrivit datelor prezentate de BNS. Sindicaliștii avertizează că Bulgaria recuperează rapid diferența.

Ce salariu minim propune BNS pentru 2027

Pentru anul viitor, BNS propune un salariu minim brut de 4.652 de lei, stabilit pe baza unui mecanism transparent și a unui coș minim de consum oficial. Organizația cere ca majorarea să nu fie însoțită de înghețări salariale sau de măsuri fiscale care să reducă efectul creșterii.

Dezbaterea privind nivelul salariului minim a avut loc marți și a reunit reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului. Discuțiile au fost moderate de președintele BNS, Dumitru Costin.

În prezent, salariul minim brut pe țară este de 4.325 de lei pe lună, după majorarea aplicată de la 1 iulie 2026, de la 4.050 de lei.