Antreprenoriatul feminin, dincolo de mituri. De ce un produs nu se vinde singur și cum poți să îl scoți „în lume”
Una din două femei antreprenoare consideră calitatea produselor și serviciilor drept principalul etalon al succesului. E chiar mai important decât cifra de afaceri, care devine o consecință, conform studiului She’s Here realizat pentru ING Bank de Bravva Capital, în 2025. Ce faci, însă, odată ce ai produsul pe care îl consideri bun? Se vinde el […]

Una din două femei antreprenoare consideră calitatea produselor și serviciilor drept principalul etalon al succesului. E chiar mai important decât cifra de afaceri, care devine o consecință, conform studiului She’s Here realizat pentru ING Bank de Bravva Capital, în 2025. Ce faci, însă, odată ce ai produsul pe care îl consideri bun? Se vinde el singur sau găsești canalele potrivite pentru a-l duce în piață?
Într-o serie de articole despre creșterea afacerilor, Economedia împărtășește experiențele antreprenoarelor care au participat la programul She’s Next al ING, susținut de Visa şi ING Bank, în colaborare cu Impact Hub Bucharest. Care sunt cele mai comune mituri despre activitatea femeilor în business și de ce nu (mai) stau ele în picioare?
Mit: Un produs bun se vinde singur
Ce ne arată datele? Pentru 57% dintre antreprenoare, calitatea produsului livrat este principalul indicator al unei afaceri de succes, în timp ce profitul, cifra de afaceri și retenția clienților sunt pe locurile 2, 3 și 4, arată studiul de specialitate realizat pentru ING.
Pentru ca produsul să ajungă, însă, la destinatari și în piață, acesta trebuie să se facă remarcat.
Aura Toma, Head of Marketing Romania, Croatia, Slovenia, Bulgaria, Visa
„Un produs bun are nevoie de vizibilitate, dar și de un parcurs simplu până la client. Pentru antreprenoare, prezența digitală și posibilitatea de a accepta plăți în moduri convenabile și sigure pot transforma interesul pentru un produs într-o vânzare și pot deschide accesul către noi categorii de clienți. Prin She’s Next, ne dorim să le oferim femeilor antreprenoare resursele și încrederea necesare pentru a-și face afacerile cunoscute și pentru a le dezvolta sustenabil”, spune Aura Toma, Head of Marketing Romania, Croatia, Slovenia, Bulgaria, Visa.
Construirea unui brand și comunicarea poveștii din spatele afacerii sunt la fel de importante ca produsul în sine, arata organizatorii programului She’s Next, care își propune să le ajute pe antreprenoarele din România să își crească afacerile.
Experiența antreprenoarelor. Cum poți să îți faci cunoscut brandul, varianta „travel”: „Mergem și le arătăm direct produsul”
Andreea Maier, fondatoarea Craftlaser, o afacere care produce suveniruri personalizate pentru destinațiile turistice din România, mizează pe expansiune organică.
Pentru ea, creșterea nu a venit din publicitate, ceea ce nu înseamnă însă că și-a lăsat brand-ul „să se descurce” singur: abordarea sa a fost de promovare a brandului personal și participarea la evenimente. Și, înainte de toate, a creat mediul în care produsele să fie puse în valoare: site-ul propriu.
Andreea Maier, fondatoare CraftLaser
„Eu am crezut și cred în continuare că oamenii ar trebui să vină să ne vadă și să vină ei înspre noi. Nu facem investiții în marketing. Am plecat de la început de la a avea o creștere organică, sănătoasă. Pur și simplu am vrut ca lumea să ne cunoască pas cu pas. Am făcut un site, care este extrem de important. Nu l-am făcut neapărat pentru vânzare, l-am făcut ca pe o pagină de prezentare, dar cu posibilitatea ca oamenii să cumpere. Dar nu îl promovez absolut deloc”, spune Andreea.
Aceasta completează însă: a scos foarte mult în față brandul personal și, mai mult, duce direct produsul către cei care pot deveni clienți.
„În ultimul an și jumătate lucrez la brandul personal. Vin și povestesc despre ce înseamnă partea de antreprenoriat, încerc să fac un fel de mentorat pentru destinațiile turistice. Am participat la evenimente unde este publicul meu țintă. Dar noi mergem și le arătăm direct produsul. Este un fel de promovare, dar nu clasic, cu reclame”, explică fondatoarea.
Andreea Maier spune că, de două ori pe an, afacerea merge înspre clienții din țară.
„Dacă ajungem într-o zonă, vedem dacă mai este vreun castel acolo. Stabilesc întâlniri și cu ei și mergem și le prezentăm produsele. Eu cred, de principiu, că orice relație se construiește “human to human”, iar pentru mine e foarte, foarte important ca noi să ne cunoaștem și să putem să ducem relația la nivelul următor, în sensul că vedem exact care sunt nevoile turiștilor, ale clienților lor. Și atunci să construim pentru fiecare destinație turistică exact pe ceea ce au ei nevoie. Fiecare destinație turistică are alt tip de produse”, completează fondatoarea Craftlaser.
Fondatoare de business: „Dacă nu ai un brand și o poveste frumoasă, oamenii nu aud de tine”
Iulia Suciu, fondatoarea Zen-Vita Kombucha, brand care produce aceste băuturi, sintetizează din start: „un produs bun nu se vinde niciodată singur”.
Iulia Suciu, fondatoarea Zen-Vita Kombucha
„De fapt, cele mai importante sunt construcția brandului și povestea afacerii. Trebuie să ai un brand și o poveste bună. Iar, ulterior, dacă și produsul este bun, aceasta este formula câștigătoare, pentru că ai vânzări repetate. Eu nu cred doar în brand și în poveste, dar cred în mixul dintre ele. Pentru că dacă nu ai un brand și o poveste frumoasă, oamenii nu aud de tine, iar dacă nu aud de tine nu au cum să încerce produsul”, spune Iulia. Aceasta a fost și câștigătoarea premiului I la ediția a doua a programului She’s Next.
Aceasta aduce exemple concrete în care comunicarea sau poziționarea au impulsionat vânzările.
„Exemplul concret sunt reclamele, cele de pe Facebook, care te ajută să vinzi mai mult. Și, până la urmă, sunt niște modalități prin care tu faci cunoscut produsul către mai mulți oameni”, completează Iulia.
Concluzie: Dacă produsul nu se vinde singur, cum faci să îl scoți în lume?
Una dintre componentele pe care le abordează programul She’s Next ține tocmai de comunicare. Iar o astfel de temă poate deveni importantă atunci când vrei să îți crești business-ul.
Diana Mihai, director de Marketing, Comunicare și Brand Experience, ING Bank
„Un moment crucial în business este acel moment în care, după un an sau doi, ar trebui să crești afacerea și nu știi exact cum să faci asta. Prin programul She’s Next, vrem să ajutăm femeile care sunt în acel punct de cotitură sau răscruce în afacere, care se gândesc „poate vreau să cresc, poate vreau să focusez afacerea, poate vreau să mă extind în altă direcție”, spune Diana Mihai, director de Marketing, Comunicare și Brand Experience, ING Bank.
Iar antreprenoarele aflate într-un astfel de moment al afacerii sunt interesate să își spună povestea produselor:
La mesele rotunde din cadrul programului, după masa de finanțare (care este, desigur, cea mai căutată), pe locul 2 este tema comunicare și marketing.
„Am învățat că sunt antreprenoare care au idei absolut geniale de produs, dar care nu au neapărat și experiență în branding și comunicare. Mulți vor să învețe comunicare, poate comunicare în social media și digitală, partea de poziționare de brand și cum îmi gândesc logo-ul sau misiunea companiei”, explică Diana Mihai, director de Marketing, Comunicare și Brand Experience.
She’s Next este primul program dedicat spiritului antreprenorial feminin, susținut de ING Bank și Visa, în colaborare cu Impact Hub Bucharest. Aflat la a 3-a ediție, programul este deschis afacerilor cu peste un an de activitate, deținute în majoritate de femei (cel puțin 51%). În 2026, programul revine cu cele mai mari beneficii de până acum: premiile acestei ediții au o valoare totală de 90.000 de euro, în creștere față de suma de 60.000 de euro pusă în joc la ediția anterioară. De asemenea, numărul câștigătoarelor granturilor a fost dublat la 6, astfel încât finalistele vor putea câștiga: un grant de 30.000 euro, două granturi de 15.000 euro fiecare și trei granturi de 10.000 euro fiecare. Termenul limită de înscriere în program este data de 15 noiembrie.
Vezi și: Independente, dar nu singure: cum se demontează mitul antreprenoarei care trebuie să le facă pe toate







Nu există încă comentarii aprobate.