48 de morți în Nigeria după ce au consumat o băutură alcoolică artizanală cu metanol / Cinci persoane au orbit complet
Patruzeci și opt de persoane au murit în ultimele săptămâni în Nigeria după ce au consumat băuturi alcoolice care conțineau metanol, iar alte 182 de persoane s-au îmbolnăvit, a anunțat sâmbătă Agenția Națională Nigeriană pentru Administrarea și Controlul Alimentelor și Medicamentelor (NAFDAC), relatează AFP, citată de Agerpres. Intoxicațiile au fost înregistrate în trei distri…

Patruzeci și opt de persoane au murit în ultimele săptămâni în Nigeria după ce au consumat băuturi alcoolice care conțineau metanol, iar alte 182 de persoane s-au îmbolnăvit, a anunțat sâmbătă Agenția Națională Nigeriană pentru Administrarea și Controlul Alimentelor și Medicamentelor (NAFDAC), relatează AFP, citată de Agerpres.
Intoxicațiile au fost înregistrate în trei districte din statul Ondo, situat în sud-vestul Nigeriei. Victimele consumaseră o băutură alcoolică artizanală cunoscută local sub numele de „Coadă de maimuță”.
Analizele de laborator efectuate asupra băuturii au indicat „concentrații mari de metanol”, precum și prezența canabisului, potrivit agenției nigeriene.
Metanolul este o substanță extrem de toxică, utilizată în produse industriale, inclusiv ca solvent sau în unele tipuri de antigel. Ingerarea acestuia poate provoca intoxicații grave, inclusiv tulburări de vedere, orbire și deces.
În cazul intoxicațiilor din statul Ondo, cinci persoane au orbit complet, iar alte două și-au pierdut parțial vederea după consumarea băuturii.
Autoritățile au anunțat că 15 persoane implicate în producerea și comercializarea băuturii au fost arestate.
Sursa: Agerpres / AFP



Nu există încă comentarii aprobate.