Sorana Cîrstea, calificare superbă în optimi la US Open – A învins o dublă finalistă de Grand Slam
Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în optimile de la US Open 2026. Cap de serie 16 la Flushing Meadows, Sorana a trecut de Jasmine Paolini, dublă finalistă de Grand Slam de-a lungul carierei, scor 6-3, 6-3. Ajunsă la 36 de ani, Sorana joacă poate cel mai bun tenis al carierei. Acest lucru se vede și […] © G4Media.ro.

Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în optimile de la US Open 2026. Cap de serie 16 la Flushing Meadows, Sorana a trecut de Jasmine Paolini, dublă finalistă de Grand Slam de-a lungul carierei, scor 6-3, 6-3.
Ajunsă la 36 de ani, Sorana joacă poate cel mai bun tenis al carierei. Acest lucru se vede și la New York, acolo unde Cîrstea a reușit să o învingă în premieră pe Paolini.
Anterior, italianca se impusese în toate cele trei întâlniri directe.
De această dată, Cîrstea a făcut diferența de la retur: a fost agresivă, a lovit mingea din urcare și nu i-a dat prea mult timp de răspuns adversarei.
A bifat în total cinci break-uri (Sorana a cedat două game-uri de serviciu), iar victoria nu poate fi pusă la îndoială.
De o oră și 16 minute a avut nevoie Cîrstea pentru a se impune, scor 6-3, 6-3.
Pentru parcursul de până acum de la US Open 2026, Sorana Cîrstea va primi 240 de puncte în ierarhia WTA de simplu și un cec în valoare de $480,000.
Reamintim că Jasmine este o dublă finalistă de Grand Slam, în 2024: a jucat ultimul act la Roland Garros, dar și la Wimbledon. De fiecare dată a fost învinsă (la Paris de Iga Swiatek, iar la Londra de Barbora Krejcikova).
SE ACTUALIZEAZĂ.



Nu există încă comentarii aprobate.