GRAFFITI PLUS (GRF), companie de comunicare și brand marketing, a înregistrat un profit de 1,85 milioane de lei, în creștere cu 7,87%, potrivit primului său raport financiar publicat în calitate de emitent.

Compania s-a listat pe piața AeRO Premium a Bursei de Valori București în data de 16 iulie. Declarațiile și planurile de investiții au fost prezentate de Economedia.

Capitalurile proprii au ajuns la 10,71 mil. lei, în creștere cu 83,23% față de finalul exercițiului financiar 2025.

Astfel, în primul semestru al anului, cifra de afaceri netă a agenției a ajuns la 30,75 mil. lei, în creștere cu 10,11% față de aceeași perioadă de referință din 2025. 

Indicatorii de rezultat ai GRF+ depășesc, la jumătatea anului, pragul proporțional de execuție a obiectivului de profitabilitate stabilit pentru 2026, iar agenția și-a asigurat contracte relevante prin continuarea eforturilor de new business. Am început consolidarea direcțiilor noastre strategice de business, iar rezultatele încep deja să genereze impact pozitiv atât la nivelul cifrelor, cât și al tool-urilor pe care le pilotăm alături de partenerii noștri tehnologici”, spune Bogdan Tomoiagă, președintele Consiliului de Administrație al GRAFFITI PLUS.

Ponderea clienților care se situează între primele cinci companii din industria lor de activitate se majorează de la 84% la 87% din portofoliu, datorită orientării strategice către partenerii de dimensiune corporativă, cu bugete de comunicare recurente și cu strategii de comunicare complexe.

Numărul proiectelor cu buget de peste 30.000 de euro se majorează cu 7,9% față de primul semestru al anului 2025, evoluție corelată cu dinamica cifrei de afaceri și care reflectă capacitatea agenției de a gestiona simultan proiecte complexe, cu anvergură financiară ridicată. 

Comunicarea de brand își consolidează poziția de principală linie de servicii, avansând de la 30,5% la 36,0% din cifra de afaceri, iar segmentul de influencer marketing, una dintre cele trei verticale strategice de dezvoltare, își majorează ponderea de la 23,5% la 27,0%, cele două categorii cumulând, la 30.06.2026, 63,0% din veniturile generate de serviciile cu valoare adăugată. Celelalte 3 liniii de servicii au înregistrat scăderi. 

Structura cifrei de afaceri pe categorii de servicii oferite – raportare la serviciile cu valoare adăugată prestate de echipa GRF+:

Categorie Pondere în Cifra de afaceri 30.06.2025 Pondere în Cifra de afaceri 30.06.2026
Comunicare corporate 24,0% 21,0%
Comunicare de brand 30,5% 36,0%
Influencer marketing 23,5% 27,0%
CSR – Sustenabilitate 8,0% 6,0%
Evenimente & experiențe de brand 14,0% 10,0%
Total 100,0% 100,0%

Progresul companiei pe direcțiile strategice de dezvoltare, în primul semestru al anului, a adus noutăți semnificative.

Astfel, volumul de business al verticalei Pharma & Healthcare Communication s-a majorat de peste două ori față de aceeași perioadă a anului anterior (billings de 1,278 mil. EUR în S1 2026, față de 0,5 mil. EUR în S1 2025), apropiindu-se de nivelul înregistrat pe întregul an 2025. 

Pe zona de Sports & Sponsorship, MATCHPLAN a devenit prima agenție din România membră a European Sponsorship Association, afiliere care asigură accesul la o rețea extinsă de branduri, federații, cluburi și deținători de drepturi, cu potențial de accelerare a maturizării proiectelor de sponsorship pe piața locală.

Verticala Data-driven Influencer Marketing a beneficiat de introducerea accelerată a tehnologiei în programele de influencer marketing, demers susținut alături de partenerul Innobyte, astfel încât soluțiile de e-commerce au fost extinse către formate de tip social și community commerce (live shopping, shop-streaming etc).

Digitalizare și produse AI-based

În ceea ce privește demersul concentrat pe Data & AI, la nivelul întregii agenții au fost implementate instrumente de tip enterprise, cu un nivel ridicat de confidențialitate și de conformitate cu legislația europeană, iar echipa de colaboratori a fost extinsă cu un laborator digital (Digital Lab) prezent pe piața din Amsterdam, care susține adopția la scară largă a instrumentelor AI.  

Produsele proprii bazate pe componenta de inteligență artificială pe care compania le are în dezvoltare au intrat, la finalul primului semestru, într-un nou ciclu de viață, care va fi derulat și susținut prioritar în următoarele 6-12 luni. 

„Prin afilieri strategice, precum aderarea MATCHPLAN la European Sponsorship Association – ne întărim poziția în sports & sponsorship. În același timp, consolidăm, în jurul GRF+, un ecosistem regional de agenții și companii de marketing și tehnologie care contribuie direct la creștere. A doua jumătate a anului va continua direcțiile de dezvoltare, cu disciplină financiară și procese îmbunătățite de guvernanță” menționează Irina Ciocan-Stănescu, CEO GRF+.

În ceea ce privește rezultatele financiare ale ecosistemului de companii afiliate, acestea au ajuns în prima jumătate a anului la o cifră de afaceri cumulată de 16,3 mil lei, cu 26% în creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.

Portofoliul de investiții GRAFFITI PLUS în cifre, la 30 iunie 2026

Nume companie Obiect de activitate Deținere GRF+ 30.06.2026 Cifra de afaceri (Lei) 30.06.2025 Cifra de afaceri (Lei) 30.06.2026 Evoluție (%)

2026 / 2025

Kamrad Advertising  Evenimente și expoziții 49% 7.569.000 10.176.757 34,45%
Mocapp Digital  Influencer marketing 15,50% 1.636.805 2.255.845 37,82%
New Moon  Comunicare digitală 70% 2.776.792 2.418.062 -12,92%
SyZyGy Communication  Comunicare corporate și investor relations 42% 521.629 554.753 6,35%
MATCHPLAN S.R.L. Sports & sponsorship 85% 433.932 920.676 112,17%
Total 12.938.158 16.326.093 26,19%