Ministerul Finanţelor a atras, vineri, 60 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi, când a împrumutat 539,8 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 83 luni, la un randament mediu de 6,87% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR) și citate de Agerpres.

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 81 milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 60 milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Suma de 7,2 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 1,3 miliarde lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna iulie 2026, de 8,5 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.