Recent a apărut cartea 1941. Gropi comune în Pădurea Vulturi care documentează o cercetare unică în istoria României, prin care au fost descoperite în județul Iași în 2010 și 2019 cadavrele a 58 de evrei masacrați de militari ai armatei române în iunie 1941. Doi dintre autorii acestei cărți au stat de vorbă cu RFI România despre această cercetare.

Elisabeth Ungureanu, cercetătoare la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului “Elie Wiesel” a făcut parte din acest proiect din 2010, iar în 2019 a coordonat echipa care a descoperit a doua groapă comună în Pădurea Vulturi.

“A fost un proiect multidisciplinar, asta însemnând că aici au participat, dincolo de componenta istorică și, evident, oameni pregătiți dinspre această zonă și arheologi, și medici legiști, și partea justițiară, partea de anchetă penală. Ulterior, în fine, echipa s-a mărit, am descoperit prima groapă comună și, iată, la o distanță de 70 de ani față de 1941 și tragedia Holocaustului. Ușor-ușor, am început să vedem dincolo de documente, dincolo de mărturii și o parte concretă a istoriei. Aici mă refer strict la scheletele pe care le-am descoperit în prima groapă comună. La expertiza medico-legală care a avut loc în contextul gropii comune și la ancheta penală care s-a desfășurat și s-a încheiat în anul 2014 cu rezoluția de genocid și care, practic, a mai întregit puțin această filă a istoriei”, spune Elisabeth Ungureanu într-o discuție la RFI România.

Un tablou care, în primul rând, ne spune că ceea ce s-a întâmplat acolo, în gropile acelea comune, a fost nu doar o tragedie, nu doar în contextul Holocaustului, ci doar dacă ne gândim la faptul că doar cea de-a doua groapă din 2019 pe care noi, în cadrul cercetării la fața locului, am denumit-o Groapa copiilor și a femeilor. Pentru că au fost doar patru bărbați identificați, ne dăm seama și de profilul celor care au participat și au comis aceste atrocități și, pe de altă parte, ne putem imagina cu o minte limpede după atâția ani și pur și simplu ascultând, văzând, citind, observând cam care era atmosfera acelor vremuri.

Elisabeth Ungureanu

“Proiectul a continuat la o distanță de 8 – 9 ani, cu descoperirea celei de a doua gropi comune, care, evident, dacă rezoluția din 2014 a întregit parțial această filă a istoriei, iată că în 2019 am avut, pe lângă cele 36 de victime descoperite în 2010, încă 22 de victime, cu un total de 58 de victime. Aceeași rezoluție de genocid. Astăzi, uitându-ne în urmă și văzând și. A doua rezoluție care pe parcursul anului trecut a fost încheiat dosarul și practic adusă și supusă atenției publice. Putem privi ca pe un tablou întreg un tablou care exprimă ceva. Un tablou care, în primul rând, ne spune că ceea ce s-a întâmplat acolo, în gropile acelea comune, a fost nu doar o tragedie, nu doar în contextul Holocaustului, ci doar dacă ne gândim la faptul că doar cea de-a doua groapă din 2019 pe care noi, în cadrul cercetării la fața locului, am denumit-o Groapa copiilor și a femeilor. Pentru că au fost doar patru bărbați identificați, ne dăm seama și de profilul celor care au participat și au comis aceste atrocități și, pe de altă parte, ne putem imagina cu o minte limpede după atâția ani și pur și simplu ascultând, văzând, citind, observând cam care era atmosfera acelor vremuri.” continuă Elisabeth Ungureanu.

Colegul ei de la Institutul Elie Wiesel, istoricul Marius Cazan, a mers pe urma documentelor și a tras concluzia că, cu o probabilitate foarte mare, acest genocid a fost efectuat probabil pe data de 27 iunie 1941 de către militari din Regimentul 6 Vânători aparținând Diviziei 14 Infanterie, cu sediul la Iași. Victimele au fost cu o mare probabilitate evrei din Sculeni Târg, de pe malul basarabean al Prutului.

Pentru mine e destul de clar că materialul bogat documentar cu privire la ce face Regimentul 6 Vânători în vara anului 41 a fost posibil în contextul cercetărilor postbelice ale pogromului de la Iași. De ce spun asta? Pentru că, practic, ancheta care documentează și trage la răspundere pe unii dintre responsabili pentru masacrul de la Sculeni, de la Mărculești, Bălți, Gura Căinari, toate din Basarabia, Sculeni, localitatea din Basarabia. Dar masacrul efectiv a avut loc dincoace de Prut, pe teritoriul Moldovei românești.

“Cred că e foarte important, înainte să spunem că materialul arhivistic relativ bogat despre Regimentul 6 Vânători, despre Divizia 14 Infanterie și de acțiunile criminale ale militarilor din aceste unități în vara anului 1941 reprezintă mai curând o excepție în tipul de documentare arhivistică. Accentuez nu neapărat istorică, dar mai curând arhivistică care caracterizează armata română în vara anului 1941. Și de ce spun asta? Pentru că pentru mine e destul de clar că materialul bogat documentar cu privire la ce face Regimentul 6 Vânători în vara anului 41 a fost posibil în contextul cercetărilor postbelice ale pogromului de la Iași. De ce spun asta? Pentru că, practic, ancheta care documentează și trage la răspundere pe unii dintre responsabili pentru masacrul de la Sculeni, de la Mărculești, Bălți, Gura Căinari, toate din Basarabia, Sculeni, localitatea din Basarabia. Dar masacrul efectiv a avut loc dincoace de Prut, pe teritoriul Moldovei românești.” a explicat Marius Cazan în discuția de la RFI România.

Trebuie adăugat că al treilea autor al cărții, alături de cei doi istorici, este colonel în rezervă Irinel Rotariu, care în calitate de procuror militar a participat la ancheta penală cu privire la cele două gropi comune în urma căreia a fost pusă rezoluția de genocid.

Prima groapă comună a fost descoperită imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, în 1945, la sesizarea Comunității Evreiești din Iași, la Stânca Roznovanu, la trei kilometri nord de Pădurea Vulturi, unde au fost deshumate 311 cadavre ale unor evrei uciși în Pogromul de la Iași, care a avut loc aproape în același timp.

Chiar în perioada când au început primele săpături în pădurea Vulturi, fostul senator și profesor de literatură Ion Coja avea această întrebare retorică: “Domnule, dacă a avut loc acest Holocaust în România, unde sunt gropile cu victime?”

Elisabeth Ungureanu își amintește.

“Mi-aduc aminte ce citeam și pe un blog pe care îl avea la momentul respectiv și pe alte site-uri, dar întrebarea retorică a dumnealui, probabil pentru această categorie va rămâne o întrebare retorică, posibil tendențioasă. Asta nu pot eu aprecia, însă cu siguranță, doar dacă te duci la Muzeul Pogromului de la Iași și intri în încăperea Popricani. Ai vreo două vitrine cu obiecte din acea groapă comună? În viitorul muzeu de la București, Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. De asemenea, există o componentă în tot ceea ce s-a proiectat și gândit până acum, dedicată acestor două gropi comune. Pentru că, repet, din păcate, astăzi lumea nu mai are disponibilitatea să citească, dar ne gândim că ceva care să fie sub ochii tăi, palpabil, să vezi, să încerci, să. Nici nu trebuie să încerci să-ți imaginezi ce se întâmplă doar văzând anumite lucruri, efectiv parcurgând cu privirea niște obiecte și citind niște titluri, își va schimba foarte multă lume perspectiva, poate sau își va întregi opinia legată despre acest episod. Și în continuare vom vedea ce putem face pentru a descoperi și alte gropi comune, pentru că indicii avem, dar trebuie cumva să găsim și persoanele potrivite. Și aici mă refer strict la arheologi, geologi, geofizician, cu care să putem să ne ducem pe mai departe și să începem căutările.” explică Elisabeth Ungureanu.

Alături de oseminte ale celor executați în Pădurea Vulturi au fost descoperite și obiecte, precum această cană din metal
Alături de oseminte ale celor executați în Pădurea Vulturi au fost descoperite și obiecte, precum această cană din metal © Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
Făptașii genocidului din Pădurea Vulturi sunt cunoscuți. Principalii executanți sunt doi ofițeri ai Regimentului 6 Vânători, căpitanul Ioan Stihi și sublocotenentul Eugen Mihăilescu, ambii foști legionari, originari din Basarabia, primul mort în asediul Odesei în octombrie 1941, al doilea dispărut pe front. Condamnați pentru aceste crime au fost superiorii lor ierarhici, comandantul regimentului, colonelul Ermil Matieș, și comandantul Diviziei 14 infanterie, generalul Gheorghe Stavrescu, ambii morți în închisorile comuniste.

Marius Cazan spune că regimentul 6 Vânători constituie însă o excepție de la regulă, când vine vorba de implicarea unităților combatante ale armatei în masacrarea evreilor în vara lui 1941.

„Mai curând, vorbim de masacre, de execuții sumare săvârșite de către jandarmi și de către poliția militară, mai puțin de soldați activi care luptau efectiv pe front. Deși Regimentul 6 este un exemplu care contrazice cumva această ipoteză. Știm din alte informații, poate nu la fel de bogate și de bine coagulate, cum sunt cele pentru Regimentul 6, că astfel de execuții au fost făcute și de alte unități militare. E nevoie din partea noastră, a istoricilor, de mai mult efort în a încerca să punem cap la cap informații de arhivă, acele relativ puține informații de istorie orală pe care le avem. Poate și un tip de documentare ca cea pe care colegii mei au făcut-o în 2010 și 2019 în Basarabia, acolo unde marea majoritate a acțiunilor criminale au avut loc în vara lui 41. Cu siguranță vor scoate la iveală gropi comune despre care localnicii știu. La Mărculești, în Basarabia, în cazul Regimentului 6, știm cu certitudine că astfel de gropi comune exista la acolo. La Bălți mai avem frânturi de informație care arată că Regimentul 6 a fost implicat în masacre, mă rog, unități, soldați ai Regimentului 6, pentru că e bine să facem această notă, au fost implicate în masacre și mai târziu, în toamna anului 41 și chiar si în anii următori, 42 și 43, atunci când au făcut munca de urmărire a partizanilor în Transnistria, unități ale Regimentului 6. Dar, lăsând cumva la o parte tot acest traseu al acestei unități, faptul că noi astăzi avem un număr relativ mare de material documentar despre această unitate e mai curând o excepție. Dacă încerci să te uiți în arhive și în dosarele altor unități militare de infanterie sau de cavalerie care acționează în vara lui 41. Să observ că referințele la tipul de activitate care e altfel decât lupta efectivă. Anchete similare cu cele care au fost întreprinse pentru Regimentul 6 lipsesc cu desăvârșire. Explicația are legătură cu implicarea Diviziei 14 Infanterie, care era o unitate a mare sub care se găsea Regimentul 6 în Pogromul de la Iași, și efortul care se face imediat după război, pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru aceste masacre” spune Marius Cazan.