Scriitoarea Ali Hazelwood a anunțat pe Instagram, că revine la povestea care a consacrat-o. „The Two-Body Problem”, continuarea bestsellerului „The Love Hypothesis”, publicat în 2021, va fi lansată în februarie 2027. Totodată, autoarea a dezvăluit că studioul MRC dezvoltă, pentru Amazon MGM Studios, o adaptare cinematografică a noului volum, anunță Variety. 

Anunțul vine la scurt timp după lansarea adaptării cinematografice, cu Lili Reinhart și Tom Bateman în rolurile principale.

„The Love Hypothesis”, o comedie romantică despre doi cercetători care ajung să se îndrăgostească după ce încep o relație de fațadă, a devenit un bestseller și un fenomen pe rețelele sociale. 

„Am scris o continuare pentru The Love Hypothesis” nu este o frază pe care credeam că o voi spune în urmă cu aproximativ un an, dar acum, în mod ciudat, nu-mi pot imagina o lume în care The Two-Body Problem să nu existe”, a scris Hazelwood, alături de imaginea copertei volumului „The Love Hypothesis”.

„Abia aștept să vorbesc mai mult, în următoarele luni, despre această carte și despre cum a luat naștere. Deocamdată, pot spune doar că filmul «TLH» și distribuția lui m-au făcut să mă îndrăgostesc din nou de Adam și Olive și că a fost o adevărată plăcere să revin la povestea lor”, a continuat scriitoarea.

Hazelwood a recunoscut că, fiind o persoană care se atașează profund de povești și personaje, înțelege că apariția neașteptată a unei continuări i-ar putea lua prin surprindere pe cititori. Autoarea le-a transmis, astfel, celor care preferă să păstreze propria versiune asupra viitorului personajelor că nu sunt obligați să citească noul volum și că pot rămâne la povestea pe care și-au imaginat-o.

Ulterior, scriitoarea a dezvăluit și planurile pentru adaptarea cinematografică a noii cărți. Deși a subliniat că „nimic nu este garantat”, Hazelwood a confirmat că MRC dezvoltă o ecranizare a romanului „The Two-Body Problem” pentru Amazon MGM Studios.

Prima carte, „The Love Hypothesis”, a devenit bestseller New York Times și un adevărat fenomen pe rețelele sociale. Romanul spune povestea lui Olive Smith, o doctorandă pasionată de știință, care intră într-o relație de fațadă cu Adam Carlsen, un cercetător și profesor cunoscut pentru atitudinea sa extrem de dură și poreclit „Dr. Evil” în campus.

Adaptarea cinematografică îi are în rolurile principale pe Lili Reinhart și Tom Bateman și este regizată de Claire Scanlon, după un scenariu semnat de Sarah Rothschild.

Anunțul privind continuarea și viitoarea adaptare cinematografică vine într-un moment în care ecranizările romanelor de succes se bucură de o popularitate tot mai mare, în special în zona producțiilor romantice.