Primăria Municipiului București (PMB) anunță când va finaliza lucrările pe fiecare tronson al Prelungirii Ghencea, într-o postare pe Facebook.

Tronsonul I: Terminalul 41 – Str. Brașov

Linia de tramvai – termen: martie – aprilie 2028

Se modernizează liniile din zona terminalului 41, pe o lungime de aproximativ 200 de metri. Vor fi făcute căi duble de rulare, cu macazuri automatizate, linie de contact nouă și două peroane. În intersecția cu strada Brașov vor fi montate macazuri automatizate pentru toate direcțiile, iar peroanele vor fi adaptate.

Carosabil și trotuare – termen: iulie – august 2028

În zona terminalului 41, carosabilul a fost lărgit la două benzi de circulație, prin realizarea unei casete rutiere noi și a unui trotuar. Stratul final de asfalt va fi așternut după finalizarea liniei de tramvai și a peroanelor. Același lucru este prevăzut și în intersecția cu strada Brașov.

Tronsonul II: Str. Brașov – Str. Râul Doamnei

Linia de tramvai – termen: începutul anului 2027

Calea de rulare este realizată în proporție de 95%. Urmează montarea gardului de delimitare și stâlpii pentru catenara tramvaiului și iluminat (sunt deja comandați).

„Îi vom monta strict pe amplasamentul vechilor stâlpi de iluminat, fără a afecta trotuarul”, potrivit PMB.

Drum – termen: iulie – august 2028

Sunt prevăzute lucrări de asfaltare în zona intersecției cu strada Brașov.

Tronsonul III: Str. Râul Doamnei – Str. Valea Oltului

Linia de tramvai – termen: iulie – august 2027

Zidurile de separație sunt finalizate, iar următoarea etapă este execuția infrastructurii liniei de tramvai. Se va începe cu porțiunea până la strada Ghidiceni, pentru realizarea cât mai rapidă a căii de rulare.

Stâlpii liniei de contact sunt montați în proporție de 92%. Lucrările sunt corelate cu intervențiile necesare pentru consolidarea apeductelor din zona Ghidiceni.

Carosabil și trotuare – termen: iulie – august 2027

Pe partea stângă, lucrările sunt realizate în proporție de 88%. Mai rămâne de pus stratul final de asfalt, de amenajat trotuarul și spațiul verde.

Pe partea dreaptă, lucrările la drum vor începe în paralel cu finalizarea rețelelor de apă și canalizare. Se lucrează la trotuare în zonele în care intervențiile la rețelele electrice și la alimentarea cu energie a tramvaiului sunt finalizate sau aproape de finalizare.

Va fi amenajată și pista de biciclete. Tot aici vor începe lucrările de consolidare a apeductelor din zona Ghidiceni.

Tronsonul IV: Strada Valea Oltului – strada Mărăcineni

Linia de tramvai – termen: octombrie 2027

Lucrările încep după finalizarea carosabilului de pe partea stângă și devierea traficului rutier pe această parte.

Carosabil și trotuare – termen: noiembrie – decembrie 2027

Lucrările la drum, trotuare și pistele de biciclete încep după relocarea rețelelor de medie și joasă tensiune și a celor de telecomunicații.

Primăria va lucra etapizat, începând cu partea stângă. Aici sunt în desfășurare intervenții la rețelele de apă și canalizare, telecomunicații și iluminat public.

Tronsonul V: Strada Mărăcineni – Park&Ride și bazinele de retenție

Linia de tramvai – termen: noiembrie – decembrie 2027

Au început lucrările la infrastructura liniei de tramvai, de la limita proiectului CNAIR până la intrarea în Park&Ride.

Vor fi demarate lucrări și pe porțiunea dintre limita proiectului CNAIR, strada Mărăcineni și sensul giratoriu.

Drumul și bazinele de retenție – termen: noiembrie – decembrie 2027

La bazinul de retenție de la Mărăcineni, au început lucrările de structură, iar acum este în lucru armarea radierului. Sunt prevăzute lucrări de armare și betonare a pereților, stâlpilor, grinzilor și plăcii bazinului.

La bazinul de retenție Park&Ride, se lucrează la suprafața inferioară pentru turnarea stratului suport din beton. Lucrările de structură vor avansa după finalizarea hidroizolației.

Tronsonul VI: Bucla Park&Ride

Linia de tramvai și lucrările conexe – termen: septembrie 2028

Lucrările la bucla de tramvai vor începe după finalizarea structurii de rezistență a parcării Park&Ride.

Drumul și accesul la Park&Ride – termen: septembrie 2028

Sunt prevăzute amenajarea pistelor de biciclete din exteriorul trotuarului existent, amenajarea drumului în bucla Park&Ride, accesul către parcare și construirea unei platforme pentru parcarea autobuzelor și microbuzelor, la capătul de linie.