Ministrul Justiției aplică un dublu standard când vine vorba de prezența sa la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, în 2019, Predoiu a explicat de ce s-a abținut de la votul pentru viitorul președinte al CSM, când o decizie a fost amânată din cauza parității la vot.

”Ministerul Justiției consideră că ar fi extrem de pozitiv, inclusiv ca semnal pentru coeziunea sistemului judiciar ca viitorul preşedinte al CSM să fie ales în urma unei majorităţi generate de magistraţii din plenul CSM, nu determinat la limită pe baza unui vot hotărâtor al unui factor politic reprezentat în CSM de Ministrul Justiţiei; o astfel de evoluţie ar răspunde şi criticilor/recomandărilor din cadrul Raportului MCV care constată sciziunile din cadrul CSM şi sistemul judiciar, considerându-le o vulnerabilitate la adresa funcţionalităţii sistemului”, este explicația dată de Cătălin Predoiu într-un comunicat al Ministerului Justiției remis presei.

La acel moment, plenul CSM nu și-a putut alege un nou președinte, astfel că Lia Savonea a rămas președintă până la finalul lui 2019. Votul a fost amânat în condițiile blocajului de la votarea pentru funcția de președinte. Nicoleta Țînț a primit de două ori 9 voturi „pentru” și 9 „împotrivă”.

Nu a mai contat „factorul politic reprezentat în CSM de ministrul Justiţiei”

Acum o săptămână, Cătălin Predoiu nu a mai ținut cont de „factorul politic reprezentat în CSM de ministrul Justiţiei”, așa cum declara în 2019, și s-a dus la CSM, după foarte multă vreme, special ca să o apere pe Cristina Chiriac de sesizarea Inspecției Judiciare.

Ședința secției pentru procurori a CSM a fost dedicată unei eventuale sesizări a Inspecției Judiciare cu privire la intervenția procurorului general Cristina Chiriac, care a cerut personal strămutarea unui proces de la Curtea de Apel Craiova, în care urma să se decidă sesizarea Curții de Justiție a UE privind compatibilitatea dreptului european cu secția specială SIIJ.2.

Au participat toți cei 7 membri – cinci aleși și doi membri de drept, procurul general și ministrul Justiției.

La ședință a ținut să fie prezent, după foarte multă vreme, și ministrul interimar al Justiției, Cătălin Predoiu, după cum a remarcat vicepreședintele CSM Bogdan Staicu. Predoiu a participat online.

La începutul ședinței, procurorul CSM Claudiu Sandu a pus în discuție prezența și mai ales dreptul de vot al lui Cătălin Predoiu, din moment ce acesta face parte dintr-un guvern demis și dat fiind – a adăugat Sandu ironic – standardul impus că către Lia Savovea, șefa ICCJ.

Predoiu a replicat spunând că nicio lege nu prevede ca un ministru al Justiției dintr-un guvern demis să fie lipsit de drepul de vot în CSM, dar a remarcat și el faptul că pe site-ul CSM a fost șters din lista mebrilor de drept ai Consiliului, ceea ce ar reprezenta o „lipsă de curtoazie instituțională”.

Chestiunea urma să fie tranșată prin vot în partea de deliberări a ședinței.

Cât privește fondul problemei, procurorul Claudiu Sandu a ținut să precizeze că ședința nu are drept scop găsirea unei vinovății, ci doar sesizarea Inspecției Judiciare de a face verificări dacă procurorul general a încălcat independența procurorilor atunci când a decis ea să ceară strămutarea dosarului de la Craiova.

La rândul său, procurorul general Cristina Chiriac a precizat că ea respectă independența procurorilor și că a acționat legal, fără a detalia.

Daniel Horodniceanu a cerut o nouă amânare pentru a studia mai bine speța, chesiune care, de asemenea, urma să fie supusă la vot în partea de deliberări.

Cătălin Predoiu s-a limitat să menționeze că legile Justiției aprobate în 2022 – deci implicit existența SIIJ.2 – au primit aviz favorabil de la diverse instituții europene și că independența procurorilor nu trebuie disociată de unitatea de acțiune a Ministerului Public, un semnal limpede că sprjină intervenția procurorului general peste procurorii de la Craiova, care au refuzat să ceară strămutarea dosarului.

În partea de deliberări, care nu este filmată, s-a trecut la vot.

Cu un scor de 6-1, a fost aprobat ca ministrul Predoiu să aibă drept de vot în cadrul secției. A votat inclusiv Predoiu, deși el era subiectul votului.

Cu un scor de 4-3, a fost respinsă cererea de amânare solicitată de către Daniel Horodniceanu.

Votul pentru sesizarea Inspecției Judiciare a dus la un balotaj, scor 3-3, în condițiile în care Daniel Horodniceanu a dat un vot nul. Au votat pentru sesizarea IJ procurorii Bogdan Staicu, Claudiu Sandu și Emilia Ion, iar împotrivă Mărioara Sântion, Cătălin Predoiu și Cristina Chiriac.

Curios, Cristina Chiriac a avut și ea drept de vot, deși ea însăși era subiectul votului.

Dată fiind situația de balotaj, s-a decis reluarea votului.