Agricover, cel mai mare distribuitor de inputuri agricole din România, a investit 12 milioane de lei într-o platformă financiară integrată de plăți dedicată fermierilor.

Platforma Agricover Pay permite fermierilor să primească finanțări, să le ramburseze, să plătească din aplicație semințele, piesele pentru utilaje, îngrășămintele și motorina, dar și încaseze sumele pentru recoltă.

„Ne dorim ca Agricover Pay să devină felul firesc prin care fermierul să își gestioneze viața financiară”, a declarat Andrei Vasile, CEO Agricover Payments.

Aplicația este live începând de astăzi, iar în perioada următoare se află într-o perioadă de probă cu o serie de fermieri, ce testează în viața reală aceste fluxuri.

Începând cu ianuarie, compania va începe să înroleze în aplicație cei peste 10.000 de clienți și parteneri ai Agricover.

Planurile sunt ca, la jumătatea anului 2027, Agricover să lanseze un program de loialitate, prin care să recompenseze fermierii pentru activitatea din cadrul unui an sau al unui ciclu complet, a explicat Andrei Vasile.

Amintim că Agricover a intrat în acest pe piața serviciilor de plată, după ce în septembrie Agricover Payments a primit autorizarea BNR. Compania va putea oferi conturi, carduri și transferuri fermierilor