Şase persoane cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani sunt cercetate de procurorii DIICOT şi poliţiştii din Caraş-Severin pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi, după ce au format o reţea de tip piramidal care transporta ilegal persoane către state din vestul Europei, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), transmite Agerpres.

Sâmbătă, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Caraş-Severin, au pus în aplicare şase mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Caraş-Severin.

„Activitatea infracţională vizează destructurarea unei reţele de tip piramidal specializate în racolarea, îndrumarea, călăuzirea, găzduirea şi transportul migranţilor în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

Din investigaţiile efectuate de anchetatori a reieşit că, începând cu anul 2023, membrii grupării au acţionat într-un mod strict coordonat prin organizarea unor transporturi succesive, ascunzând migranţii în autotrenuri pentru a-i tranzita spre Ungaria, Austria şi Germania.

„În luna august 2023, au fost depistate 60 de persoane din Egipt, Pakistan, Bangladesh, India şi Ghana introduse fraudulos în ţară de către această reţea”, precizează IGPR.

Audierile suspecţilor se desfăşoară în cursul zilei de sâmbătă la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin.

La acţiune au participat poliţişti din Timişoara, Arad şi Caransebeş, poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin.