Potrivit pubșicației The Sun sportiva Isabelle Sava ar fi murit din cauza unui stop cardiac suferit în timpul somnului. Tânăra cu origini românești avea doar 19 ani și evolua în echipa de taekwondo a Marii Britanii.

Medicii au intervenit de urgență pentru a încerca să o resusciteze pe tânăra sportivă, însă nu au putut decât să-i confirme decesul.

Isabelle Sava avea o carieră promițătoare în taekwondo, cu participări la competiții mondiale și o centură neagră obținută. În 2022, a participat la Campionatul Mondial de taekwondo din Olanda și a obținut o medalie de argint. Ea era în al doilea an de studii la o facultate de drept din Londra.

Vestea morții tinerei a fost un șoc pentru antrenorul ei de taekwondo, Daniel Gorbunov, care a afirmat că nu are nicio explicație, mai ales că Isabelle Sava, precum toți sportivii, făcea adesea teste medicale amănunțite.