Noi atacuri israeliene în sudul Libanului / Cel puţin patru oameni au fost ucişi şi 20 răniţi
Cel puţin patru oameni au fost ucişi şi 20 răniţi duminică într-o serie de atacuri israeliene asupra mai multor localităţi din regiunea Nabatieh din sudul Libanului, conform bilanţului iniţial al Ministerului Sănătăţii Publice din Liban, relatează agențiile de știri EFE şi dpa. Israelul a insistat că forţele sale răspund la atacuri cu drone lansate de […] © G4Media.ro.

Cel puţin patru oameni au fost ucişi şi 20 răniţi duminică într-o serie de atacuri israeliene asupra mai multor localităţi din regiunea Nabatieh din sudul Libanului, conform bilanţului iniţial al Ministerului Sănătăţii Publice din Liban, relatează agențiile de știri EFE şi dpa.
Israelul a insistat că forţele sale răspund la atacuri cu drone lansate de gruparea libaneză şiită Hezbollah, proiraniană, care au vizat soldaţi israelieni, transmite Agerpres.
Centrul de Operaţiuni Sanitare de Urgenţă al Ministerului Sănătăţii Publice a raportat doi morţi şi doi răniţi în localitatea Nabatieh al-Fawqa; opt răniţi, între care o femeie şi un copil, într-un cartier din localitatea Nabatieh; doi morţi şi şase răniţi, inclusiv doi copii, în Arab Salim; şi patru răniţi în Kafr Rumman.
Potrivit unor surse locale citate de agenţia naţională de ştiri libaneză, bombardamentele au început în jurul orei locale 05:00 şi au afectat locuinţe şi alte instalaţii din Nabatieh şi împrejurimi.
În Kafr Rumman, mai multe atacuri aeriene au distrus o casă din apropierea zonei industriale, rănind mai multe persoane care au fost transportate la spitale din Nabatieh şi ulterior externate, potrivit aceloraşi surse.
În Arab Salim, bombardamentele au ucis două persoane şi au rănit alte şase după ce armata israeliană a emis un avertisment de evacuare pentru o clădire din localitate.
În Nabatieh al-Fawqa, un atac aerian a distrus o casă şi a avariat o parte din fostul Spital Ghandour, o clădire care fusese dezafectată de ani de zile, potrivit surselor locale.
Localitatea Nabatieh a suferit, de asemenea, daune la o clădire istorică, precum şi la birourile departamentelor regionale de finanţe şi agricultură.
Alte atacuri aeriene au lovit grădini, o motocicletă pe drumul dintre Nabatieh şi Nabatieh al-Fawqa şi cartierul Deir, în timp ce artileria israeliană a bombardat intermitent zonele din jurul Tell al-Dabsha şi Doha Kafr Rumman.
Aceste atacuri vin după ce armata israeliană a susţinut duminică că forţele sale au doborât una dintre cele două drone despre care Israelul a spus că au fost lansate de Hezbollah împotriva soldaţilor israelieni care operau în aşa-numita Zonă de Securitate din sudul Libanului.
Conform ultimelor cifre de la Ministerul Sănătăţii din Liban, atacurile israeliene au provocat 4.353 de morţi şi 12.323 de răniţi în Liban începând cu data de 2 martie, la scurt timp după începerea războiului dintre Statele Unite şi Israel împotriva Iranului.



Nu există încă comentarii aprobate.