Givenchy pare din nou să știe ce fel de femeie vrea să îmbrace.

Și poate aceasta este cea mai importantă schimbare produsă de Sarah Burton de când a preluat direcția creativă a casei.

Nu vorbim doar despre o diferență de siluetă, despre alte materiale sau despre o nouă geantă care trebuie să marcheze începutul unei ere. Schimbarea este mai profundă. Givenchy începe din nou să aibă o femeie recognoscibilă.

Este elegantă, dar nu fragilă. Sexy, dar sexualitatea nu este singurul lucru care o definește. Poartă un sacou impecabil, apoi o rochie care îi descoperă aproape complet spatele. Poate fi foarte feminină fără ca hainele să o transforme într-o imagine decorativă.

Pentru Spring/Summer 2027, Burton continuă exact această construcție.

Colecția este mai curată, mai sigură și poate mai simplă decât debutul ei. Dar simplitatea nu înseamnă că se întâmplă mai puține lucruri.

Din contră.

După câțiva ani în care Givenchy părea să caute ce ar trebui să fie, Sarah Burton pare să fi decis pentru cine trebuie să fie.

Givenchy avea nevoie de o femeie

Înainte de Burton, casa trecuse prin suficiente schimbări încât identitatea ei contemporană devenise dificil de definit.

Givenchy putea însemna eleganța lui Hubert de Givenchy și relația sa cu Audrey Hepburn. Putea însemna romantismul întunecat al perioadei Riccardo Tisci. Putea însemna streetwear, hardware și o imagine mult mai dură în anii Matthew M. Williams.

Toate aceste etape au lăsat ceva în urmă.

Dar tocmai multitudinea lor făcea dificil răspunsul la o întrebare foarte simplă:

cine este femeia Givenchy astăzi?

Sarah Burton a început să răspundă încă de la prima colecție.

Și a făcut-o într-un mod care îi este foarte familiar: pornind de la corp.

Sarah Burton s-a întors la Hubert, dar nu la Audrey Hepburn

Este o diferență importantă.

Pentru debutul său, Burton a lucrat inclusiv pornind de la tipare originale Hubert de Givenchy din 1952 descoperite în arhivele casei.

Ar fi fost foarte ușor să transforme asta într-un exercițiu nostalgic.

Rochia neagră.

Mănușile.

Perlele.

Audrey.

Imaginea aceea Givenchy este atât de puternică încât poate deveni aproape o capcană.

Burton a ales altceva.

A luat construcția, relația dintre masculin și feminin, talia, umerii și precizia couture și le-a folosit pentru a construi o femeie contemporană.

Nu încearcă să ne ofere o nouă Audrey Hepburn.

Și cred că face foarte bine.

Pentru că o casă nu poate trăi la nesfârșit prin imaginea unei femei din anii ’50 și ’60, indiferent cât de frumoasă a fost acea imagine.

Moștenirea trebuie să devină instrument, nu costum.

Corpul a revenit în centrul Givenchy

Aceasta este probabil cea mai clară schimbare adusă de Burton.

Talia există din nou.

Șoldul există.

Spatele există.

Pieptul există.

Corpul nu mai este ceva ce haina trebuie obligatoriu să ascundă sub volum.

Dar nici nu este expus doar pentru a produce sexualitate.

Burton construiește în jurul lui.

Uneori îl urmărește.

Alteori îl modifică prin tailoring.

Îl descoperă în spate, îl încadrează printr-un peplum, îl protejează cu piele sau îl lasă să apară printr-o rochie foarte ușoară.

Și se simte experiența ei de la Alexander McQueen.

Nu pentru că Givenchy arată a McQueen.

Ci pentru că Burton înțelege foarte bine anatomia.

Știe cum poate o haină să schimbe postura femeii înainte să îi schimbe imaginea.

SS27 este despre precizie

Pentru Spring/Summer 2027, Sarah Burton spune că a căutat echilibru și claritate.

Se vede.

Colecția nu pare interesată să adauge lucruri doar pentru a produce spectacol.

Croiala devine una dintre principalele forme de expresie.

Sacourile sunt construite precis, dar nu rigide. Umerii sunt controlați, talia poate fi accentuată, iar pantalonii păstrează suficientă lejeritate încât costumul să nu pară o uniformă.

Este power dressing, dar fără toate clișeele power dressing-ului.

Femeia nu trebuie să poarte un umăr gigantic pentru a demonstra că are autoritate.

Și nici nu trebuie să renunțe la corp pentru a fi luată în serios.

Asta mi se pare foarte Sarah Burton.

Puterea și feminitatea nu sunt tratate ca două opțiuni dintre care femeia trebuie să aleagă una.

Peplumul revine fără să pară retro

Și este una dintre siluetele importante ale colecției.

În alte mâini, peplumul poate deveni foarte repede nostalgic sau excesiv de feminin.

Aici funcționează aproape arhitectural.

Construiește talia.

Schimbă raportul dintre umeri și șolduri.

Dă structură unui sacou fără să îl facă rigid.

Este încă un exemplu bun al felului în care Burton folosește elemente asociate istoric cu feminitatea fără să le trateze ironic.

Nu trebuie să distrugă peplumul ca să îl facă modern.

Îi schimbă proporția.

Și este suficient.

Apoi structura începe să se desfacă

Una dintre cele mai frumoase tensiuni din SS27 este relația dintre hainele foarte construite și cele care aproape dispar pe corp.

După tailoring apar rochii ușoare.

Spatele se deschide.

Materialele se mișcă.

Franjurile și pliurile introduc mișcare acolo unde înainte exista precizie.

Unele rochii par construite din foarte puțin, dar tocmai această simplitate le face să funcționeze.

Burton nu încearcă să facă fiecare piesă complicată.

Uneori corpul este suficient.

Iar alternanța dintre structură și fluiditate împiedică întreaga colecție să devină prea severă.

Femeia Givenchy poate avea mai multe versiuni

Poate aceasta este ideea care definește cel mai bine SS27.

Nu există o singură femeie care trebuie să poarte toate hainele în același fel.

Poate avea nevoie de un costum dimineața.

De denim.

De un trench.

De o fustă din piele.

De o rochie pentru seară.

De ceva aproape transparent.

De o piesă foarte simplă pe care să nu fie nevoită să o gândească prea mult.

Burton construiește colecția ca pe o garderobă care trebuie să funcționeze în toate aceste situații.

Și pare un lucru evident până când ne uităm la cât de multe colecții sunt construite pentru o singură fotografie perfectă.

Givenchy începe din nou să facă haine pentru viața unei femei, nu doar pentru imaginea ei.

Feminitatea nu mai este fragilitate

Aici cred că Burton se potrivește foarte bine cu Givenchy.

Hubert de Givenchy a construit casa în jurul eleganței feminine, dar femeia din 2027 nu poate fi pur și simplu o reproducere a idealului feminin de acum șapte decenii.

Burton păstrează eleganța.

Dar îi schimbă postura.

Femeia ei ocupă spațiu.

Are umeri.

Are talie.

Are piele la vedere.

Poate purta o rochie extrem de feminină și să nu pară delicată.

Poate purta un costum și să nu fie nevoie să împrumute masculinitatea pentru a părea puternică.

Este o distincție foarte importantă.

Și cred că aici începe să se vadă cel mai clar ce aduce Sarah Burton casei.

Nu mai este nevoie de atât de mult streetwear

Schimbarea este vizibilă și dacă ne uităm la Givenchy-ul ultimilor ani.

Sub Matthew M. Williams, hardware-ul, sneakerșii, streetwear-ul, volumele și o anumită duritate industrială ocupau foarte mult spațiu.

Burton mută casa într-o zonă aproape opusă.

Nu elimină duritatea complet.

Pielea rămâne.

Există piese care funcționează aproape ca o armură.

Dar agresivitatea nu mai vine din logo, hardware sau styling.

Vine din croială.

Dintr-un umăr.

Dintr-o talie.

Dintr-o bucată de piele.

Din felul în care o femeie intră într-o cameră.

Givenchy devine mai matur.

Și, pentru mine, mult mai interesant.

Sarah Burton nu încearcă să transforme Givenchy în McQueen

Aceasta era inevitabil una dintre marile întrebări atunci când a fost numită.

După mai bine de două decenii petrecute la Alexander McQueen, era aproape imposibil ca anumite elemente din vocabularul ei să dispară.

Construcția.

Anatomia.

Romantismul.

Forța femeii.

Tailoring-ul.

Toate există și la Givenchy.

Dar diferența devine din ce în ce mai clară.

La McQueen exista adesea dramatism.

La Givenchy există mai multă reținere.

McQueen putea transforma femeia într-o creatură.

Givenchy o lasă să rămână femeie.

Iar SS27 mi se pare una dintre colecțiile în care Burton începe să se desprindă cel mai clar de comparația cu fosta ei casă.

Givenchy începe din nou să arate a Givenchy

Nu pentru că Sarah Burton reproduce arhivele.

Și nici pentru că încearcă să recreeze epoca Audrey Hepburn.

Ci pentru că a identificat câteva dintre lucrurile fundamentale ale casei — eleganță, precizie, couture, relația dintre masculin și feminin — și le-a pus în jurul unei femei contemporane.

Este exact ceea ce ar trebui să facă un director creativ într-o casă istorică.

Nu să copieze trecutul.

Nu să îl ignore.

Și nici să transforme fiecare brand la care ajunge într-o extensie a propriei estetici.

Ci să găsească punctul în care cele două identități se întâlnesc.

Sarah Burton pare să îl fi găsit destul de repede.

Givenchy are din nou o direcție

SS27 nu este o colecție construită în jurul unui singur moment „wow”.

Și nici nu cred că trebuie să fie.

Este mai important faptul că, uitându-ne la ea, începe să fie foarte clar ce vrea Givenchy să devină.

O casă despre femei.

Despre corp.

Despre tailoring.

Despre eleganță care nu înseamnă fragilitate.

Despre haine care pot fi puternice fără să devină agresive și sexy fără ca sexualitatea să le consume complet identitatea.

Sarah Burton nu a venit la Givenchy să distrugă ceea ce exista și să înceapă de la zero.

S-a întors la Hubert de Givenchy, a înțeles construcția pe care s-a ridicat casa și apoi a început să elimine lucrurile de care nu mai avea nevoie.

Pentru mine, tocmai aici stă schimbarea.

Givenchy nu mai pare o casă care încearcă să găsească următoarea identitate. Începe din nou să aibă una.

Iar după numai câteva sezoane, poate acesta este cel mai important lucru pe care Sarah Burton putea să îl facă.