Cosmin Marinescu, viceguvernator al Băncii Naționale a României, detaliază, într-un discurs, cele trei condiții de care România are nevoie pentru a trece la un nou model de creștere economică, bazat mai degrabă pe inovație, decât pe cost mic.

El subliniază că România se va afla, în acest an, într-un proces de stagflație, caracterizat de contracție economică și inflație ridicată, care vine după doi ani cu creștere economică modestă.

Viceguvernatorul transmite că deficitul bugetar s-a redus consistent, însă este nevoie ca procesul de consolidare bugetară să continue susținut și credibil și în 2027.

Marinescu avertizează și asupra creșterii îngrijorătoare a cheltuielilor cu dobânzile, la peste 3% din PIB, după ce datoria publică a depășit nivelul de referință de 60% din PIB.

El mai subliniază și faptul că România nu a marcat un câștig de competitivitate, în ciuda faptului că deficitul extern s-a redus.

Marinescu menționează astfel că există limite ale modelului de creștere bazat pe competitivitate prin costuri reduse, forță de muncă ieftină, exporturi cu valoare adăugată mică și stimularea consumului.

Reprezentantul BNR subliniază nevoia unui nou model, care să sprijine extinderea lanțurilor de producție locale, creșterea productivității muncii și stimularea investițiilor în tehnologii și în capitalul uman.

„Este modul în care România poate trece de la statutul de destinație pentru costuri reduse la cel de partener credibil pentru capacități de producție”, transmite el.

Cosmin Marinescu detaliază și cele trei condiții de care România are nevoie pentru a dezvolta un nou model de creștere economică, mai precis:

  1. sustenabilitatea finanțelor publice și gestionarea responsabilă a bugetului
  2. capitalizarea, structura finanțării companiilor și disciplina la plată
  3. trecerea de la competitivitatea prin cost la cea bazată pe calitate, inovare și tehnologie

Opinia integrală: 

Economia României traversează în prezent o perioadă dificilă. Incertitudinile din mediul internațional s-au suprapus cu cele generate de situația politică și guvernamentală internă. În acest context, costul deciziilor economice crește, iar prudența și responsabilitatea trebuie să devină criterii esențiale în conduita politicilor economice.

După doi ani de evoluții modeste, cu rate de creștere economică de 0,9% și 0,7% în 2024 și 2025, perspectivele pentru acest an se mențin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflație.

Scăderea consumului și output-gap-ul puternic negativ pe parcursul acestui an semnalează tranziția către un nou model de creștere, care să nu mai fie bazat pe deficite și consum, iar investițiile să preia, mai puternic și durabil, rolul de driver al creșterii economice.

Inflația a intrat recent pe o traiectorie descendentă, prin reducerile ferme din lunile de vară, de circa 4 puncte procentuale, ca efect de bază, de la inflația de 10,4% în iunie la 6,2% în august. În continuare, prognozele indică o inflație care poate depăși sensibil 6% la sfârșitul anului, cu revenire în intervalul țintei în ultimul trimestru din 2027.

În planul finanțelor publice, consemnăm reducerea consistentă a deficitului bugetar, însă această performanță bună, obținută în condiții politice dificile, indică totodată nevoia ca procesul de consolidare bugetară să continue, în mod susținut și credibil și în 2027.

Datoria publică a depășit nivelul de referință de 60% din PIB, ceea ce se reflectă în creșterea îngrijorătoare a cheltuielilor cu dobânzile, prevăzute la peste 3% din PIB în bugetul anului curent.

Deficitul balanței comerciale s-a restrâns, însă mult mai lent decât ne așteptam. Această ajustare survine îndeosebi ca răspuns la reducerea consumului, nu ca urmare a unei creșteri notabile a exporturilor. De fapt, este o corecție a cererii interne, nu un câștig de competitivitate.

Toate aceste aspecte reprezintă provocări care trebuie gestionate prudent, pentru a nu periclita acele progrese obținute până în prezent.

Sunt tot mai evidente, în condițiile actuale, limitele modelului de creștere bazat pe competitivitate prin costuri reduse, forță de muncă ieftină, exporturi cu valoare adăugată mică și stimularea consumului. Acești factori și-au adus aportul, și-au dovedit cândva utilitatea, dar acum nu mai pot susține nevoile de dezvoltare ale economiei noastre.

Avantajul de cost se erodează pe măsură ce veniturile se apropie de media europeană. Și din acest motiv este necesară trecerea către un model calitativ de creștere economică. Noul model ar trebui să sprijine extinderea lanțurilor de producție locale, creșterea productivității muncii și stimularea investițiilor în tehnologii și în capitalul uman.

Pornind de la această idee, în cadrul proiectului Economic@BNR pe care l-am inițiat la Banca Națională, am publicat recent volumul „Sustenabilitatea financiară. De la deficite la convergență nominală”. Una dintre principalele concluzii este că progresele cantitative din ultimele două decenii trebuie dublate de reforme și evoluții calitative.

Este modul în care România poate trece de la statutul de destinație pentru costuri reduse la cel de partener credibil pentru capacități de producție. Aceasta este, de altfel, emblema relevanței economice naționale în spațiul regional și european.

Permiteți-mi, în continuare, să rezum trei idei, cu valoare de condiții, pe care eu le consider esențiale în configurarea noului model de creștere economică de care România are nevoie în prezent.

Prima condiție este sustenabilitatea finanțelor publice și gestionarea responsabilă a bugetului, în special a fondurilor europene. Proiectele care generează valoare pentru economie sunt cele care reduc costurile de transport și energie, susțin educația și sănătatea, permit firmelor și mediului de afaceri să se extindă, angrenând deci capitalul privat. În plus, pentru companii, sustenabilitatea finanțelor publice se traduce în predictibilitate. În lipsa ei, orizontul decizional se scurtează.

A doua condiție vizează infrastructura financiară a creșterii economice – capitalizarea, structura finanțării companiilor și disciplina la plată. Este evident că o creștere economică sustenabilă implică un sector corporativ rezilient, care să înfrunte riscurile de neplată și lichiditate.

România are în prezent cel mai redus nivel al intermedierii financiare din Uniune, dar și cel mai mare grad de utilizare a creditului comercial, iar sănătatea financiară a firmelor ține, în bună măsură, de identificarea unor soluții adecvate la problema subcapitalizării.

A treia condiție este trecerea de la competitivitatea prin cost la cea bazată pe calitatea produselor exportate, pe inovare și tehnologie.

Nu putem râvni la poziții superioare ale economiei românești în lanțurile valorice internaționale dacă nu investim în calitate, inovare și tehnologie, care să ridice competitivitatea produselor românești.

România a făcut progrese substanțiale după aderarea la Uniunea Europeană. Însă, grație propriilor opțiuni, acest parcurs nu a fost unul neutral în planul dezechilibrelor. De exemplu, creșterea consumului și a veniturilor nu a fost corelată îndeajuns cu creșterea productivității, iar acoperirea cererii interne s-a făcut preponderent prin importuri, nu prin producție națională cu valoare adăugată ridicată.

Există o formulare a lui Paul Krugman pe care economiștii obișnuiesc să o citeze: productivitatea nu este totul, dar pe termen lung este aproape totul. Exact aceasta este alegerea pe care o avem de făcut în prezent. Acceptarea unor ritmuri modeste de creștere economică sau realizarea schimbărilor dificile și a reformelor necesare.

Maturitatea economică la care România a ajuns ne obligă la o evaluare mult mai atentă a direcțiilor și deciziilor de politică economică. Întrebarea relevantă nu mai este cât de repede putem crește, ci cum putem construi acum pentru a crește sustenabil în viitor.

Sperăm că perioada de incertitudine guvernamentală se va încheia curând, cu revenirea la predictibilitate, pentru ca eforturile de consolidare de până în prezent să faciliteze, în perioada următoare, sustenabilitatea financiară și creșterea economică, atât de necesare.