Baza sportivă „Costică Rădulescu” din Timișoara, construită de Compania Națională de Investiții (CNI), a fost inaugurată sâmbătă, 3 octombrie, după aproape șase ani de la demararea proiectului. Evenimentul a fost marcat printr-o zi întreagă dedicată sportului, cu turnee, demonstrații și un meci al legendelor fotbalului timișorean.

Noua bază sportivă dispune de un teren de fotbal cu gazon artificial, instalație de nocturnă și o tribună cu aproximativ 500 de locuri. Complexul include și un teren multifuncțional destinat practicării minifotbalului, handbalului și baschetului.

O investiție blocată de probleme și falimentul constructorului

Construcția bazei a început în 2021, însă proiectul a fost întârziat de mai multe probleme. Lucrările au fost oprite după ce firma care câștigase contractul a intrat în faliment.

„Lucrările trebuiau să înceapă aici în 2020. Eu, când am venit în primărie, în 2021, era aprobată finanțarea la Compania Națională de Investiții, doar că venise un ordin de suspendare a CNI pentru că primăria nu predase amplasamentul la cota zero. În 2021, când au început lucrările, am găsit o rețea plină de canalizare, de care nu știa nimeni. A trebuit să o mutăm și s-a prelungit începerea lucrărilor. Între timp, toate materialele s-au scumpit, forța de muncă, a început războiul din Ucraina, iar firma a dat faliment pentru că prețurile se triplaseră și nu mai corespundeau cu ce ofertase ea”, a declarat Cosmin Tabără, vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Sport și fost viceprimar al Timișoarei, unul dintre cei care au susținut realizarea proiectului.

Inaugurarea baza sportive “Costică Rădulescu” FOTO Ștefan Both

Lucrările ajunseseră la aproximativ 60-65%, însă șantierul a fost abandonat

„Această firmă avea 15 lucrări luate la nivel național, dar nu au terminat niciuna. O firmă fără niciun angajat. La Petroșani au ajuns până la 90% cu lucrarea. Din 2022 nu s-a mai lucrat. În 2023 am cerut CNI să ne-o dea nouă, la primărie, că o facem noi. În 2024, înainte să plec din primărie, apăruseră probleme cu banii la CNI. Am solicitat să se facă evaluarea lucrărilor rămase. Am reușit să facem evaluarea și o nouă proiectare a ei de către CNI, în urma cărora au apărut și completări cu panouri fotovoltaice și altele”, a mai spus Cosmin Tabără.

Inaugurarea baza sportive “Costică Rădulescu” FOTO Ștefan Both

Licitație reluată după schimbarea regulilor

Proiectul a rămas în așteptare până când CNI a avut din nou posibilitatea de a finanța lucrările. În 2025, o ordonanță a stabilit că proiectele începute de CNI și executate în proporție de peste 50% vor avea prioritate.

„Această bază, fiind executată undeva la 65%, a intrat în procesul de licitație anul trecut. Au fost opt firme care au participat. S-a semnat contractul în noiembrie, doar că ordinul de începere a fost în 2026. Noroc că noii constructori au fost serioși. Eu cred că putem să mai adăugăm o tribună și în partea opusă”, a mai spus Tabără.

Baza poartă numele antrenorului care a eliminat Atletico Madrid

Inaugurarea bazei a fost programată pe 3 octombrie, o dată cu o puternică încărcătură simbolică pentru fotbalul timișorean. În urmă cu 36 de ani, în aceeași zi, Poli Timișoara, antrenată de Costică Rădulescu, elimina celebra echipă Atlético Madrid din Cupa UEFA.

„Ce zi mai potrivită să inaugurăm o bază sportivă care să-i poarte numele lui Costică Rădulescu? E o bază care trebuie să inspire, să ne cunoaștem istoria, să știm să creștem viitori campioni”, a declarat Laurențiu Marian, directorul SCM Timișoara.

Inaugurarea baza sportive “Costică Rădulescu” FOTO Ștefan Both

Noua bază sportivă poartă numele unuia dintre cei mai iubiți antrenori din Timișoara, Costică Rădulescu, care a pregătit atât Poli Timișoara, cât și UMT.

Dan Alexa: „E o legendă a sportului din Timișoara”

Printre cei prezenți la inaugurare s-a aflat și Dan Alexa, actualul antrenor al echipei Poli Timișoara, care a vorbit despre importanța dezvoltării infrastructurii sportive pentru copii.

„L-am avut antrenor pe Costică Rădulescu. E o legendă a sportului din Timișoara. E unul dintre antrenorii cu cea mai mare carismă. E minunat să primească această bază numele lui. Arată foarte bine și mă bucur că se fac asemenea baze sportive în Timișoara. Avem nevoie de ele, sunt foarte mulți copii care trebuie să meargă la sport. Nu neapărat pentru sport de performanță, ci pentru sănătate și pentru disciplina lor și să iasă mai mult din casă”, a declarat, pentru G4Media, Dan Alexa.

Inaugurarea baza sportive “Costică Rădulescu” FOTO Ștefan Both

Terenul multifuncțional de minifotbal, handbal și baschet va putea fi folosit gratuit de comunitate, în timp ce terenul mare va fi rezervat cluburilor sportive pentru antrenamente și competiții.

„Infrastructura sportivă din Timișoara se dezvoltă”

Viceprimarul Paula Romoceanu a subliniat că dezvoltarea infrastructurii sportive este una dintre direcțiile urmărite de administrația locală.

„Infrastructura sportivă din Timișoara se dezvoltă. E o direcție pe care am pornit acum șase ani, iar rezultatele încep să se vadă. Construim infrastructură pentru sport de performanță, dar să și creăm locuri în care oamenii, toată comunitatea, copiii, tinerii, adulții, seniorii să poată să facă mișcare.

S-a întârziat mult cu această bază pentru că, din păcate, au fost uzuale probleme birocratice și legate de calitatea constructorilor care câștigă licitațiile pentru lucrări publice. Din 2021 a fost semnată autorizația de construire, din păcate, la un moment dat, lucrarea a fost abandonată de către constructor și cei de la CNI au trebuit să reia licitația”, a declarat Paula Romoceanu.

Inaugurarea baza sportive “Costică Rădulescu” FOTO Ștefan Both

O zi întreagă dedicată sportului

Inaugurarea bazei „Costică Rădulescu” a fost gândită ca un eveniment sportiv desfășurat pe parcursul întregii zile. De dimineață au fost organizate turnee de fotbal pentru copii și juniori, dar și activități și demonstrații de șah, scrimă, handbal, baschet, fotbal, lupte, haltere și alte discipline sportive. După aprinderea nocturnei, de la ora 19:00, este programat „Meciul Legendelor”, între Poli ’90 și UMT 2000, un moment dedicat generațiilor care au scris istorie în fotbalul timișorean.